Rămâi conectat

Curier Județean

Foto. Un cetățean gospodar dintr-o comună din Alba a reușit să realizeze un proiect pentru concetățenii săi și spune că nu se oprește aici!

Darius BUZGURE

Publicat

în

Foto. Un cetățean gospodar dintr-o comună din Alba a reușit să realizeze un proiect pentru concetățenii săi și spune că nu se oprește aici!

Un frumos exemplu civic a fost oferit de un cetățean din comuna Lupșa, care fără prea mult efort financiar, dar cu o voință de neprețuit a reușit să realizeze un loc de „șezut” pentru localnicii din zonă.

Deși primarul din zonă a dorit să cheltuie peste 6.000 de lei, pentru această lucrare, gospodarul, împreună cu alți cetățeni au demonstrat că, se poate și cu un buget mai „low-cost”, nefiind nevoie de banii din bugetul primăriei.

„Din unitate, fără prea mulți bani (fără bugetul primariei), am reușit a realiza o promisiune mai veche pe care am făcut-o la concetățenii mei! Vă mulțumesc pentru ajutor, ne unim, realizăm!!!” a fost mesajul postat de Radu, pe rețeaua de socializare.

Plăcut surprinsă de această realizare, o doamnă le-a transmis cetățenilor gospodari că sunt așteptați și la Valea Lupșii, iar Radu i-a promis acesteia că problema se va rezolva cât mai repede posibil.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea