Rămâi conectat

Societate

FOTO: Târgul firmelor de exerciţiu şi al întreprinderilor simulate, la Alba Mall

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Cele mai bune firme virtuale, concepute şi puse în practică de elevi şi studenţi din Alba Iulia au fost prezete în cadrul unei competiţii desfășurate astăzi, la Alba Mall.

Toţi cei care au trecut pragul celui mai mare centru comercial din oraş au avut ocazia să vadă cum se prezintă firme de exerciţiu din diverse domenii de activitate: comerţ, catering, suveniruri, pompe funebre, imobiliare, cofetărie-patiserie şi turism. Elevii şi studenţii au încercat să convingă că firma lor este cea mai pregătită să ofere produsul sau serviciul căutat. Publicul a răsfoit cataloagele de produse, pliantele, a admirat standurile şi a încheiat tranzacții virtuale.

Sub deviza ”Fii activ, fii implicat!”, la târg au participat 25 de firme de exerciţiu şi întreprinderi simulate. Viitorii oameni de afaceri și-au disputat titluri precum: cea mai bună firmă, cel mai reuşit stand  şi cel mai bun negociator.

Evenimentul a fost organizat de Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, Alba Mall şi Supremia Group.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Sănătatea și natură

Grădina mea 2025: Care sunt cauzele pentru care castraveții se curbează în timpul creșterii și se îngălbenesc înainte de a ajunge la maturitate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Grădina mea 2025: Care sunt cauzele pentru care castraveții se curbează în timpul creșterii și se îngălbenesc înainte de a ajunge la maturitate Tot mai frecvent constatăm că legumele din grădină par să iasă din tiparul obișnuit, dar nu ân sensul bun al cuvântului. Îngălbenirea și deformarea rodului înainte de coacere sunt probleme întâlnite la […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

6 iulie 2025 | Skirt Bike Alba Iulia, eleganță pe două roți, ediția VI: Cel mai cochet eveniment pentru biciclistele din județul Alba. PROGRAMUL

Ziarul Unirea

Publicat

în

6 iulie 2025 | Skirt Bike Alba Iulia, eleganță pe două roți, ediția VI: Cel mai cochet eveniment pentru biciclistele din județul Alba. PROGRAMUL Este timpul ca pedalele să se învârtă iarăși cu stil! După câțiva ani de pauză, la acest sfârșit de săptămână se va organiza o nouă ediție Skirt Bike Alba Iulia, cel […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

4 IULIE – Ziua Crucii Roșii Române

Ziarul Unirea

Publicat

în

4 IULIE – Ziua Crucii Roșii Române Societatea de Cruce Roșie din România s-a înființat și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea țării noastre la Prima Convenție de la Geneva ”pentru ameliorarea situației răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie”. Printre semnatarii actului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea