Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

FOTO ȘTIREA TA | Alba Iulia, ”sat cu câini” mulți și răi, care păzesc… oile! O turmă de mioare cu 7 patrupede, spaima oamenilor: ”Ne umplem de căpușe și ne atacă dulăii”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

FOTO ȘTIREA TA | Alba Iulia, ”sat cu câini” mulți și răi, care păzesc… oile! O turmă de mioare cu 7 patrupede, spaima oamenilor: ”Ne umplem de căpușe și ne atacă dulăii”

Cine a zis ca Alba Iulia e un „sat” fără câini, nu s-a plimbat pe lângă pădure, pe străzile de pe Platou (fostele vii în capătul Bulevardului Transilvaniei) în ultimii 3-4 ani. În toată această perioadă, acolo s-a aciuat o turmă de oi cu 7 câini (6 de talie mare și o „alarmă” de talie mică/medie care dă semnalul).

Oricât de pitoresc ar fi și de frumos ar suna, animalele nu sunt a celor care le „supraveghează”, ci a unui cioban, spun oameni venit tocmai din Ighiu cu mioarele, pentru că, pare-se, nici acolo nu e în relații cordiale cu administrația și vecinii.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Citește și: FOTO ȘTIREA TA Capcanele din străzile Miceștiului: ”Jertfa” unui șofer care și-a dezmembrat mașina pe un drum plin de gropi

De mai bine de 3 ani, oamenii care locuiesc în zonă, trecătorii, bicicliștii, sună și se roagă de polițiști să facă ceva. Nimeni nu își permite să se mai plimbe în siguranță. Cazul a fost semnalat de o familie care locuiește în apropiere de locul unde pasc liniște mioarele, sub supravegherea vigilentă a dulăilor: ”Noi nu mai ieșim cu câinii de frică, după întâmplările văzute și auzite. Nu o dată, fiind la plimbare și văzând câinii care se aflau pe drumul care leagă pădurea de zona rezidențială, am „înnotat” prin noroi cu trotinete, care s-au stricat în aceste condiții, pentru a evita să ne aventurăm cu copiii, speriați de prezența câinilor, fix pe ruta unde sunt adăptate oile și dorm patrupedele. Țin sa precizez că toată această zonă, figurează pe harta cu drumuri care leagă orașul de pista de biciclete, practic este o zona circulată și tranzitată”, povestesc oamenii.

Mai exact, să ieși din curte sau să te plimbi prin zonă, este o adevărată provocare. Câinii sunt prezenți când și unde nu te aștepți: ”Te trezești cu ei după tine din senin, și zău, dacă îți mai vine să îi iei cu cuțu-cuțu. În urmă cu 2 ani, am fost nevoiți să luăm o rangă din curte și să ieșim să dăm piept cu animalele nesupravegheate, care au atacat câinele unei doamne. Există dovezile cu facturi de luni bune de spitalizare și tratament. Practic, acesta a fost rupt și lăsat cu intestinele afară. După „lupta noastră de supraviețuire” cu patrupedul, la cca 10 min, apare și ciobanasul supraveghetor și confruntat de noi, care abia scăpaserăm basma curată din colții dulăului, relaxat zice: „Apăi io ce să le fac la câini. Nu stau cu oile, nu ascultă”, își amintesc localnicii.

Oamenii mai spun că terenul este INTRAVILAN și zona REZIDENȚIALĂ, sunt terenuri private și se pare terenul MApN-ului, autoritate care contactată de familiile de acolo spune că NU și-a dat acordul ca acest cioban să „campeze” sau să își pună acareturile (rulotă, adăpători, etc. la ei pe teren). Reprezentanții MApN au declarat atât telefonic cât și în scris că nu îl cunosc pe acest om și l-au somat de mai multe ori să își ia jucăriile și mioarele și să părăsească zona.

Ciobanul însă nu vrea sa părăsească zona, nici în ruptul capului: ”Se ține tare pe poziție, iar contactat telefonic, acesta urlă că el face ce vrea pentru că are contract de 10 ani și 15.000 ha de teren. Eu sincer, nu am putut numără câți mp pătrați și-a permis acest cioban să concesioneze imaginar, dar aș atrage atenția administrației publice, „că s-ar putea să avem un „latifundiar” închipuit, mic de stat, dar mare la vorba și tupeu, care își face propriile legi în ceea ce privește domeniile publice și private în oraș. Practic alegerile pentru funcția de primar sunt doar o pierdere de vreme. Patronul oilor deține controlul pe sufrafață terestră urbană, după cum se exprimă, plin de el”.

Omul nu se dă în lături nici să încalce legi în ceea ce privește deținerea de câini pentru turmă, Legea Vânătorii prevăzând un anumit număr de câini în zona de câmpie, deal și munte, dar NICĂIERI pentru teren în oraș printre case: ”De ce? Pentru că este ilegal să paști oile în urban, cu atât mai mult pe domeniu privat fără acord și neîngrădit. De alfel, oricum la numărul de mioare, cca 100 bucăți, al nostru cioban, ar avea voie cu 1 câine…probabil pechinez”.

Se pare totuși că ciobanul are plângeri destule și amenzi care i se rețin din salar, dat fiind faptul ca omul lucrează într-o instituție publică, spun locuitorii din zona cu pricina.

”Cu toate astea, cei de la poliția locală susțin că de-a lungul timpului, au fost numeroase plângeri în ceea ce privește prezența acestei turme și a câinilor. Oamenii au fost fugăriți de acești dulăi și nu de puține ori. Nu mai departe de acum 3 săptămâni, 2 tineri care se îndreptau spre pădure cu rucsacuri în spate, într-o sâmbătă dimineața, au fost urmăriți de acești câini. Tinerii căutau disperați ajutor în bâte găsite pe drum și în speranța că ciobanul va putea face ceva. Nu poate face nimic, pentru ca patronașul, îi schimbă pe ciobanașii supraveghetori săptămânal. Atunci câinii de cine ascultă? La fel, săptămâna trecută, un bărbat care își plimba câinii s-a trezit înconjurat de dulăii ciobanului care îi înjura de la 300 m depărtare. Acesta este firul poveștilor de mai bine de 3 ani (din primăvară până toamna târziu). Se întâmplă zilnic, dar în mintea omului sunt toate exagerări și invenții, deși venim cu martori, dovezi filmări, etc.”

În tot acest timp MApN, Politia Locală, IPJ Alba, își aruncă oile peste gard: ”După ce că acești câini sunt un real pericol, și căpușele crescute și „dospite” în blana mioarelor pun în pericol viața locuitorilor și a trecătorilor. Există poze cu căpușă de 0,8 cm, adusă pe haine în casă, în zonă. Nu e prima dată când vedem căpușe imense în zonă. Oare acest ciobănaș ignorat știe ce boli transmit acești paraziți? O fi conștient ca dacă el scăpa, poate alții nu sunt la fel de norocoși? Oare autoritățile nu sunt convinse că aceste turme în oraș sau apropierea orașului ne umplu și mai mult de acești paraziți?”, spun oamenii disperați de situația care pare fără rezolvare.

”MApN-ul se spală pe mâini, IPJ Alba nu răspunde sesizărilor. Dacă până vineri, rulota în care înnopta ciobanul, era pe terenul MApN ului, acum a fost împinsă 200 m mai jos în vale spre viile mănăstirii, pe alt teren. Cu toate aceste adăpătorile rămân, iar libertatea de mișcare a oilor pline de căpușe și a dulăilor, rămâne pe toată zona de sub pădure, unde nimeni nu se mai simte în siguranță și nicio autoritate NU ia măsuri până nu se va întâmplă ceva cu adevărat tragic. Toate autoritățile constată că sunt încălcate legi și drepturi, dar nu știu ce să facă”, concluzionează localnicii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere?

Ziarul Unirea

Publicat

în

4Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere? În fiecare an, la Paştele ortodox credincioşii se bucură de minunea Luminii Sfinte – un eveniment miraculos ce se petrece în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. Citeşte şi: Urari de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea