FOTO: Știința Bacău – Volei Alba Blaj 2-3 | Sâmbătă, 21 aprilie, în „Timotei Cipariu”, ultima reprezentație și prezentarea trofeului Ligii Campionilor
Volei Alba Blaj a învins în deplasare pe Știința Bacău, scor 3-2 (25-20, 25-22, 12-25, 27-29, 15-8), într-o întâlnire ce a contat pentru penultima etapă a Diviziei A1.
A fost o revanșă pentru echipa din „Mica Romă”după înfrângere din februarie, în sezonul regulat, rezultat ce a cântărit mult în economia stagiunii, la finele căreia Volei Alba Blaj va preda coroana după trei ani către CSM București, noua campioană a României (titlul parafat azi la Tîrgoviște).
Deși partida nu avea o însemnătate deosebită, meciul a fost unul atractiv, echilibrat, strâns, în condițiile în care cele două combatante sunt angrenate în Final Four-ul Cupei României de săptămâna viitoare, de la Bacău.
Vizitatoarele au condus cu 2-0 la seturi, l-au pierdut pe al treilea într-un mod categoric, iar al 4-lea s-a dovedit cel mai disputat, unul pe muchie de cuțit în care, la un moment dat trupa lui Zakoc a avut 27-26 dar a pierdut setul. A fost nevoie astfel de „tie-break” pentru stabilirea învingătoarei, echilibrul păstrându-se și în această perioadă.
În ultima reprezentație stagională, Volei Alba Blaj va întâlni sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 18.00, în Sala „Timotei Cipariu”, pe CSM Tîrgoviște, prilej cu care suporterii vor avea privilegiul să vadă trofeul Ligii Campionilor, miza Final Four-ului Champions League din 5-6 mai de la București.
Știința Bacău a pierdut în tie-break în fața campioanei en-titre, la capătul unui meci în care a revenit de la 0-2 la seturi. Echipa ardeleană, venită la Bacău fără antrenorul principal Darko Zakoc, și-a adjudecat primele două seturi, după ce a făcut două treimi din puncte cu atacul, cu universala Cleger în postura de prim-solistă. Băcăuancele au revenit spectaculos în setul al treilea, pe care și l-au adjudecat categoric, egalând apoi situația la capătul unui set care era cât pe ce să fie viciat de o gravă greșeală de arbitraj. La 23-22 pentru gazde, una din voleibalistele Blajului a atins fileul după un blocaj, însă nici arogantul Darius Meșca (ce nu este la prima eroare contra Bacăului) și nici secundul Prodana n-au fluierat eroarea evidentă. Din fericire, ”studentele” au dat dovadă de tărie în prelungiri, impunându-se după un blocaj al Dubravkăi Djuric. În decisiv, gazdele au reușit cu greu să pună mingea jos (doar 3 puncte din atacuri), capitol la care oaspetele au fost net superioare și au câștigat clar.
În pofida înfrângerii, Știința se află în pole-position pentru a termina pe podium, apropiindu-se la un singur punct de CSM Târgoviște, echipă ce a pierdut miercuri acasă cu CSM București. În ultima etapă a campionatului, ”studentele” joacă în deplasare la CSM Lugoj, în timp ce gruparea dâmbovițeană se va deplasa pe terenul Blajului.
Au evoluat pentru Blaj: Petya Barakova (6 puncte) – Aleksandra Crncevic (18 p), Mariana Aquino (4 p), Ana Cleger (29 p), Selime Ilyasoglu (libero)– Adina Salaoru (10 p), Nneka Oniejekwe (10 p); Lena Moellers, Ramona Rus (un punct), Slavina Koleva (3 p), Lynda Morales, Andreea Tamaş. Antrenori: Darko Zakoc și Stefan Ljubicic.
Foto: sport.bacaul.ro
[nggallery id=5470]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Ciclista Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională la XCE Miruna Măda, legitimată la CS Municipal Unirea Alba Iulia, a cucerit titlul național la Mediaș, la Campionatul Național de XCE (cross country eliminator), la toate categoriile, competiție care se dispută în aceste zile în județul Sibiu (astăzi este a patra etapă a […]
VIDEO | Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025
Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025 În seara zilei de sâmbătă, 5 iulie 2025, s-a dat oficial startul la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă. Până în data de 12 iulie 2025 Hotel […]
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]