Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

FOTO| Șeful promoției 2021 al Colegiului Militar din Alba Iulia: Două note de ZECE curat la Bacalaureat și admis PRIMUL la specializarea aleasă la academie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Absolventul Vlad Degeu este șeful Promoției 2021 – ,,Regele Mihai I – 100” a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.

Vlad a absolvit colegiul militar albaiulian cu cea mai mare medie generală de absolvire, 9,88. Pasionat de matematică și fizică și atras încă din școala gimnazială de ideea de performanță, Vlad a găsit în colegiul militar locul propice pentru a studia, pentru a-și încărca bagajul de cunoștințe și a-și dezvolta potenţialul, astfel încât să își atingă obiectivele.

„Chiar dacă a pășit timid în clasa a IX-a s-a remarcat imediat prin seriozitate și perseverență și a obținut rezultate notabile la olimpiadele și concursurile de matematică și fizică. În fiecare an școlar a reușit să obțină cea mai mare medie, iar la finalul clasei a XI-a a fost înaintat la gradul de elev plutonier adjutant, cel mai mare grad onorific în colegiul militar.

Vlad recunoaște că din băiatul timid care a fost în urmă cu patru ani, în colegiul militar a devenit un tânăr matur, responsabil și disciplinat cu el însuși, iar cadrele militare, profesorii și colegii și-au pus amprenta într-o oarecare măsură, asupra personalității sale.

La finalul celor patru ani de liceu militar, Vlad este mulțumit de ceea ce a realizat: cea mai mare medie generală de absolvire a colegiului, două note de 10 la examenul de Bacalaureat la disciplinele preferate, matematică și fizică, două note de 10 la testul de verificare a cunoștințelor în vederea admiterii în academiile militare și cea mai mare medie de repartiție din colegiu. Drumul până aici a fost greu, spune Vlad, dar bucuria și mândria pe care o simți după îndeplinirea acestui obiectiv, sunt de nedescris.

„Examenele care au încheiat experiența noastră în liceul militar pot spune că nu le voi putea uita vreodată și sunt sigur că și colegii mei rezonează în acest gând. Dacă am început clasa a XII-a cu speranța că vom reuși să ne pregătim îndeajuns până la susținerea lor, am ajuns la final să conștientizăm un adevăr incontestabil: niciodată nu vei fi pe deplin pregătit pentru provocările acestui sfârșit de capitol. Totuși, munca individuală și colectivă a produs rezultatele cu care ne mândrim azi, deci putem spune relaxați acum, că ne-am îndeplinit țelul. Este un sentiment unic să stai în bancă în fața examenelor vieții, respectiv Bacalaureatul și ulterior examenul de admitere, dar depășirea acestor obstacole ne-a ajutat să ne dovedim în primul rând nouă și mai apoi părințiilor, profesoriilor și cadrelor care ne-au îndrumat, maturitatea pe care am dezvoltat-o în cei 4 ani grei. Anul terminal a fost în special mai dificil ca și ceilalți trei, dar prin perseverență și conștiinciozitate am reușit cu toții să îl valorificăm la maxim și să îl terminăm într-o notă demnă de absolvenți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”.

Ca șef de promoție, am simțit o mare satisfacție că sunt reprezentantul generației mele și pot spune că mândria simțită în urma atingerii unui obiectiv înalt, de mult timp stabilit, este de nedescris. Acum, ajuns la finalul drumului meu în acest colegiu militar de prestigiu, le doresc numai binele colegilor mei, oameni pe care îi pot numi fără ezitare adevărați camarazi, și sper ca timpul să ne permită ca într-un viitor apropiat să ne reunim, pentru a păstra vie imaginea companiei a 3-a, promoția 70, rămasă în istoria colegiului și în sufletele noastre ca și promoția „Regele Mihai I – 100”, a spus Vlad.

Diriginta lui Vlad, doamna profesoară Lucia Lupu, spune despre elevul său, „acest copil genial”, că reprezintă un model, o inspirație pentru cei din jur. „Să vorbesc despre Vlad este o adevărată provocare deoarece activitatea lui pe parcursul celor patru ani de studiu în colegiul nostru a fost atât de vastă, atât de complexă încât pericolul de a nu putea cuprinde în cuvinte tot ce înseamnă el este deosebit de mare. Vlad a intrat în colegiul nostru cu un istoric impresionant, cu un palmares de excepție, triplu olimpic național la disciplinele matematică, fizică și informatică.

Deci, așteptările erau pe măsură. Îmi pot doar imagina greutatea responsabilității pe care un copil la cei doar 14 ani o purta pe umeri. A știut că există așteptări și speranțe, însă dorința de a nu dezamăgi a fost dublată constant de pasiune, de responsabilitate. Acest copil genial a ales, nu întâmplător cariera militară, acest drum greu al vieții cazone pentru că aceasta înseamnă responsabilitate, decență, hotărâre, responsabilitate față de sine, dar și față de ceilalți. Și Vlad este toate acestea la un loc.

Succesul lui școlar a fost unul de excepție în istoria colegiului nostru, e o experiență de succes în spatele căreia a stat în permanență o motivație deosebită, o maturitate și o dorință de a cunoaște cât mai multe despre lume și viață. Pasionat de cunoaștere, a făcut din dorința de a ști un obiectiv de dezvoltare personală. Cu o putere de muncă deosebită, a obținut pe parcursul celor patru ani de liceu, rezultate excepționale la toate disciplinele, nota maximă obținută reprezentând nu atât ambiția de a fi primul, ci dorința de a se autodepăși, de a răspunde atât unor așteptări personale, cât și așteptărilor celor din jur, familie, cadre militare, profesori.

S-a situat permanent pe prima poziție în anul de studiu sau în colegiu, a obținut de-a lungul timpului numeroase distincții, a participat la numeroase concursuri și olimpiade școlare, participări încununate cu calificări la fazele naționale ale olimpiadei de matematică și fizică. Vlad a intrat timid, dar încrezător în colegiul nostru, însă aici el a găsit mediul unde și-a atins potențialul maxim, unde a devenit versiunea lui cea mai bună. A învățat din plăcere, constant, iar rezultatele au venit firesc, rezultate ce au dovedit aspirația lui spre perfecțiune și depășire de limite. Prin tot ceea ce a realizat, prin ceea ce este astăzi, Vlad reprezintă un model, o inspirație pentru cei din jur, iar eu, ca profesor diriginte nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru că am avut privilegiul de a cunoaște un tânăr care inspiră și care îți dă incredere în viitor”, a mărturisit doamna profesoară Lucia Lupu.

Datorită rezultatelor deosebite pe care le-a obținut la învățătură, purtare, la olimpiadele și concursurile școlare, Vlad Degeu a primit în anul 2019, cu ocazia sărbătoririi centenarului colegiului, Emblema de onoare a Statului Major al Forţelor Aeriene. Vlad își va continua cariera militară în cadrul Forțelor Aeriene Române, optând pentru specializarea controlor trafic aerian la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov, la care a fost admis primul, datorită mediei mari de repartiție.

Felicitări, Vlad, suntem mândri de tine! Îți dorim mult succes și noi performanțe în domeniul pentru care ai optat!” au scris reprezentanții Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Îndrăgita cântăreață Feli Donose, originară din Sebeș, întâlnire emoționantă cu fostul învățător, după 27 de ani: ”El e figura mea paternă caldă și plină de iubire”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Îndrăgita cântăreață Feli Donose, originară din Sebeș, întâlnire emoționantă cu fostul învățător, după 27 de ani: ”El e figura mea paternă caldă și plină de iubire” Feli Donose, cunoscuta cântăreață originară din Sebeș, județul Alba, în vârstă de 37 de ani, a postat în urmă cu câteva zile un video emoționant, din timpul unei vizite […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea