Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Secretarul de stat în Ministerul Educației, Gigel Paraschiv, a primit titlul de ”Doctor Honoris Causa” al Universității din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

honoris causa gigel paraschiv02Prezent la Alba Iulia, alături de ministrul Educației Sorin Câmpeanu, la deschiderea anului universitar 2015-2016 al Universității ”1 Decembrie 1918”, secretarul de stat în Ministerul Educației, Gigel Paraschiv a primit vineri, 2 octombrie, titlul de Doctor Honoris Causa din partea UAB. Acordarea titlului s-a făcut în cadrul unei ceremonii, ce a avut loc cu începere de la ora 13.30, în Amfiteatrul A9 al universităţii albaiuliene. Numeroase cadre didactice, studenți şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene au participat la eveniment.

 Citiți și Deschiderea anului universitar la Alba Iulia, un spectacol aniversar. 5.000 de studenţi studiază la Universitatea ”1 Decembrie 1918”

Născut în 1966, Gigel Paraschiv este doctor în inginerie mecanică din 1992 și profesor la Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice din cadrul Universităţii Politehnice. În 2009 a fost director general al Direcţiei Strategii privind Corelarea Sistemului de Învăţământ cu Piaţa Muncii în Ministerul Educaţiei.

Citiți și Discursul care i-a făcut să tresară pe miniștri, profesori, studenți și politicieni deopotrivă – Alba Iulia, deschiderea anului universitar

Distincția de ”Doctor Honoris Causa” a fost înmânată de rectorul Universităţii ”1 Decembrie 1918 Alba Iulia”, Daniel Breaz, care a citit și Laudatio.

”Într-o lume supusă unor provocări tot mai mari legate de recunoaşterea, păstrarea şi promovarea valorilor fundamentale ale ştiinţei, educaţiei şi culturii, în mijlocul unei societăţi tumultuoase şi aflate sub stimulii alerţi ai timpului istoric, acordarea titlului academic de Doctor Honoris Causa Domnului Prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv constituie, pentru Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia, un moment de mare încărcătură emoţională, întrucât primim în corpul academic albaiulian o personalitate complexă a învăţământului şi cercetării ştiinţifice din România, reprezentativă pentru autenticitatea valorilor naţionale. Evenimentul poartă o amprentă afectivă şi morală aparte pentru că, în acest an universitar, instituţia noastră traversează un prag aniversar, împlinind un sfert de secol de existenţă, în acest context, considerăm că festivitatea de astăzi marchează major destinul instituţiei noastre, cu atât mai mult cu cât presupune asumarea unor responsabilităţi şi, pe de altă parte, confirmă, încă o dată, că avem, ca instituţie-simbol, o bună tradiţie în respectarea valorilor reale ale spaţiului academic românesc.

Mărturisim, de la bun început, că ne recunoaştem a fi de ani de zile la fel ca toate celelalte instituţii similare din România, printre beneficiarii implicării deosebite a distinsului nostru oaspete în evoluţia sistemului de învăţământ românesc şi suntem profund impresionaţi de valenţele activităţii ştiinţifice, didactice, manageriale şi profesionale şi, mai ales, de verticalitatea morală a Prof. dr. ing. Gigel Paraschiv. Am descoperit în cariera domniei sale modelul perfect al omului dedicat total profesiei şi care şi-a orientat activitatea spre acele scopuri – bine ţintite – care vizau nu atât evoluţia personală, cât a întregului palier al educaţiei naţionale. Bun cunoscător al imperativelor fiecărei etape de evoluţie a învăţământului românesc în context european, prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv este un fin analist şi un om de opinie, aplecat asupra problematicii democraţiei plurale, susţinător al dialogului şi al colaborării ca principii ale echilibrului în oricare segment al activităţii socio-economice, ştiinţifice şi culturale.

Născut la 14 decembrie 1966, Prof. univ.dr. ing. Gigel Paraschiv a urmat, în perioada 1987-1992, cursurile Institutului Politehnic Bucureşti, Facultatea de Mecanică Agricolă, Specializarea Construcţii de Maşini Agricole, finalizându-le, în 1992, prin obţinerea diplomei de licenţă şi a statutului de inginer, în anul 2002, prin absolvirea studiilor doctorale (1996- 2002), devine doctor în Inginerie Mecanică la Universitatea Politehnica din Bucureşti. Remarcăm, în mod deosebit, faptul că întreaga sa carieră didactică şi activitatea ştiinţifică şi profesională sunt legate organic de destinul Universităţii Politehnica din Bucureşti, din 1992 până în prezent Prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv fiind cadru didactic la Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice. In fond, vorbim despre o creştere împreună a dascălului şi a instituţiei pe care o slujeşte de peste 22 de ani, dedicându-se constant deopotrivă proceselor educaţionale, cercetării ştiinţifice şi stabilirii unor relaţii corecte, trainice şi fiuctuoase cu întregul corp academic al instituţiei şi cu generaţiile de studenţi pe care i-a pregătit pentru integrarea pe piaţa muncii.

Personalitate recunoscută şi apreciată în ţară şi în străinătate, Prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv se dedică, în egală măsură, şi carierei didactice. (…)”.

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este onorată de acceptul domnului Prof. univ. dr. ing. Gigel PARASCHIV de a deveni membru honoris causa al comunităţii academice albaiuliene. Considerăm că acest eveniment se înscrie în firescul colaborării noastre cu Domnia Sa, ca semn de recunoştinţă şi de mulţumire pentru modul profesionist, dedicat şi elegant de a susţine întreaga activitate a Universităţii noastre şi de a promova imaginea ei în ţară şi în întreaga lume.

Domnule Profesor, vă mulţumim pentru prezenţa alături de noi şi vă dorim ani mulţi şi rodnici, cu sănătate şi bucurii personale şi profesionale!

Mulţumim tuturor celor care au ales să fie prezenţi la acest eveniment şi să sărbătorească, împreună cu noi, un Om, un principiu şi o vocaţie!”, prof. univ. dr. Daniel Breaz, rectorul Universității „ 1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

(A.M.)

[nggallery id=1072]

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO Biblioteca „Ovidiu Hulea” inaugurată de Ziua Bibliotecarului 2024, la Aiudul de Sus: Cuprinde aproximativ 4.000 de cărți, publicații și tablouri primite din donații

Ziarul Unirea

Publicat

în

Biblioteca „Ovidiu Hulea” inaugurată de Ziua Bibliotecarului 2024, la Aiudul de Sus: Cuprinde aproximativ 4.000 de cărți, publicații și tablouri primite din donații La Aiud, de Ziua Bibliotecarului 2024, s-a deschis o nouă bibliotecă publică cu aproximativ 4.000 de volume. Inaugurarea Bibliotecii „Ovidiu Hulea” a avut loc într-un spațiu din cadrul Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea