FOTO: Sărbătoarea „Păştenilor”, o tradiţie vie la Cugir
În ciuda vremii neprietenoase, cu o ploaie măruntă, semănând mai mult cu anotimpul de toamnă decât de primăvară, numeroşi cugireni au venit să ia parte la sărbătoarea „Păştenilor’’, obicei care ţine de tradiţia creştină a locului şi care de zeci de ani se repetă la Cugir şi Vinerea.
Miercuri, în jurul orei 15.30, la Casa parohială a părintelui Pintea Dumitrean au început activităţile de pregătire a Sfintelor Paşti care vor fi oferite credincioşilor din Cugir în Noaptea de Înviere, de către cei care au împlinit şi împlinesc în decursul anului vârsta de 60 de ani.
Un obicei care a apărut pentru prima dată în satul Vinerea, în anul 1948, iniţiat de părintele Ioan Săbău, a propus ca pregătirea sfintelor Paşti să fie făcută de persoanele care împlinesc 60 de ani, care vor purta numele de „Păşteni’’. Aceştia s-au întâlnit înainte de Săptămâna mare, la o adunare ce a avut loc în casa preotului care organizează această ceremonie, unde au fost discutate toate detaliile de pregătire. În ceea ce priveşte cheltuielile sărbătoririi „păştenilor’’ ( cu vinul, pâinea, ciuberele, vasele, lumânările) ele sunt suportate de aceştia. Toate au fost împodobite şi inscripţionate cu anul în care are loc sărbătoarea, crucea şi urarea „Hristos a Înviat! Adevărat că a înviat!’’
Ceremonia a început prin oficierea unei slujbe religioase, la casa preotului paroh Dumitrean Pintea după care alaiul format din păşteni dar şi localnici a pornit spre Biserica „Sfânta Treime’’, unde se aflau vinul şi pâinea ce urmează a fi oferite credincioşilor în Noaptea de Înviere. Un obicei special şi emoţionant, unde un păştean aflat în faţa coloanei purta tricolorul, urmat de preoţi, oficialităţi locale şi câţiva păştenicare ce purtau praporii.
Cei 113 păşteni care anul acesta îmlinesc 60 de ani s-au fotografiat pe treptele Bisericii „Sfântul Gheorghe”, după care alaiul a participat la slujba religioasă oficiată de un sobor de preoţi, în Biserica „Sfânta Treime”.
La eveniment au luat parte primarul oraşului Adrian Teban, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, consilierul judeţean Nicuşor Mihai, preşedintele Asociaţiei PRO-Cugir Aurel Voicu, consilieri locali, manageri ai unor instituţii şi societăţi comerciale locale.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=1507]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Măsurile de austeritate, făcute praf de experții economici: Investitorii vor fugi, românii vor sărăci
Măsurile de austeritate, făcute praf de experții economici: Investitorii vor fugi, românii vor sărăci Experții economici fac praf măsurile fiscale luate în România, luate în regim de urgenţă pentru a diminua deficitul bugetar în 2025, dar care se traduc într-o povară fiscală mai mare şi o pierdere a competitivităţii României în raport cu alte state […]
Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]