Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO: Poveste impresionantă. Cum a reușit un ”înger” de copil din județul Alba să ajute un om cu handicap, rămas ”singur pe lume”

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

fotografie om in carjeÎn preajma sărbătorilor oamenii își deschid sufletele, mai mult ca niciodată, față de semenii lor. Este și cazul unui tânăr din Cugir (județul Alba), Deniz Yildirim, care, împreună cu alți oameni cu suflet mare, au reușit să-i facă sărbătorile fericite unui om din Alba Iulia ce și-a pierdut un picior și nu are pe nimeni.

L-a cunoscut pe stradă, a rămas impresionat de timiditatea și modestia lui, iar în câteva zile, printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare, a mobilizat un grup de tineri care, din puținul lor, au pus mână de la mână și au strâns o sumă de bani, îmbrăcăminte și alimente, pe care Deniz i le-a dăruit apoi, cu bucurie, domnului Paul.

Deși are doar 18 ani, iar activitățile lui se învârt în jurul școlii și a învățatului pentru Bacalaureat, tânărul cugirean și-a rezervat o parte din puținul lui timp liber și s-a ocupat de o campanie pentru a-l ajuta pe omul care i s-a pus la suflet.

Pe domnul Paul l-a cunoscut pe stradă, vizavi de Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia. După cum ne-a povestit, Deniz frecventa un curs în Alba Iulia, iar de câte ori trecea pe lângă spital, îl vedea, însă nu știa de ce mai exact stă omul acolo. Într-o zi, a prins curaj, s-a apropiat de el și i-a dat 10 lei. Așa a aflat și că domnul Paul și-a pierdut piciorul în urma unui accident de tren, că nu are familie și că își duce traiul, de mai bine de 15 ani într-o casă, ” un fel de gazdă, unde plătește doar întreținerea” pe strada Iașilor, alături de mai mulți vârstnici.

Indiferent de vreme, el stă în fața spitalului de urgențe Alba Iulia. Nu-și urlă durerea, nu îndrădenizznește să cerșească, dar stă și așteaptă, așteaptă oameni cu suflet care îi mai dau un ban sau ceva de mâncare”, a spus Deniz despre domnul Paul.

Totodată, acesta a povestit că a rămas șocat atunci când, întrebat dacă are familie, ”domnul Paul”, cum îi spune el, i-a răspuns: „Nu, multumesc lui Dumnezeu că nu chinui pe nimeni!”.

Gândul l-a dus din nou la el după câteva zile, cu o plasă de mâncare și cu rugămintea să-l lase să-i facă o poză, în ideea de a-l ajuta. De aici, a mai fost doar un pas până la începutul campaniei. Tânărul cugirean a postat fotografia însoțită de un mesaj pe rețeaua de socializare Facebook, care fost distribuită de sute de ori pentru a ajunge ”la urechile” oamenilor inimoși, dornici să facă o faptă bună. De asemenea, cu ajutorul unei prezentatoare TV din Alba Iulia, domnul Paul a primit cadourileAndreea Bogdan, au stabilit și un centru de colectare, la magazinul Bio Shop din oraș, unde cei care au dorit au putut lăsa pachete.

Așa a reușit să strângă, în câteva zile, suma de 900 de lei, haine și alimente, pe care i le-a dăruit domnului Paul. Dacă primele două vizite le-a făcut singur, a treia oară Deniz a fost însoțit de alți doi prieteni din Sebeș (Andrei Dănese și Avram Sebi), împreună cu care au făcut cumpărături pentru a-i asigura omului masa de Crăciun. Iar reacția domnului Paul a fost una pe măsură.

”A fost impresionat, profund marcat, i-au dat lacrimile. Am fost surprins să aud de la dânsul că multă lume pe stradă i-a oferit bani și alimente după ce l-au văzut pe Facebook”, a spus Deniz, care, vineri, urmează să-l viziteze din nou, să-i ducă cumpărăturile pentru Anul Nou.

Pentru cei care doresc să urmeze gestul lui Deniz, centrul de colectare stabilit la magazinul Bio Shop din Alba Iulia rămâne valabil. ”Dacă doriți să donati puteți să o faceți la centrul de colectare sau să îl căutați pe domnul Paul în preajma spitalului și să-i oferiti lui direct darurile, așa cum a făcut multă lume din câte am înțeles de la dânsul”, a transmis Deniz.

[nggallery id=1467]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România Recent, la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri – CATTIA Brașov, a avut loc ședința Adunării Generale a Asociației Parcurilor Industriale, Tehnologice, Științifice și a Incubatoarelor de Afaceri din România – APITSIAR. Pe agenda de lucru a reuniunii s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea