Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO| Pompierii români impresionați de gestul unui copil grec: Le-a oferit plăcinte și porumb fiert, drept mulțumire

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO| Pompierii români impresionați de gestul unui copil grec: Le-a oferit plăcinte și porumb fiert, drept mulțumire

Pompierii români care luptă cu flăcările în Grecia spun că sunt emoționați de gesturile grecilor: „S-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor”. Pompierii români intervin vineri, în a șasea zi a acțiunii din Grecia, pentru stingerea incendiilor din zona localităților Metochi și Kalyvia.

Pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a fost postată mărturia pompierilor români plecați să stingă flăcările în Grecia.

„Ne-au mișcat gesturile localnicilor… Am mers în Grecia să ajutăm, însă am primit mult mai mult! Nu ne așteptam la așa o mare recunoștință. Ne bucură sufletul să vedem cum ne privesc, cum ne dau „Bună ziua” și ne zic „Mulțumesc!”. Toți cei care ne-au ieșit în cale s-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor”, spun pompierii.

Citește și: Presa din Grecia aduce un elogiu pompierilor români: „Sunt de pe altă planetă”

Ei spun că o mare surpriză a fost făcută de un copil, care i-a vizitat vineri dimineață.

„A venit cu plăcinte și porumb fiert, drept mulțumire pentru că îi protejau satul”, au transmis pompierii.

Pompierii spun că momentele de mare încărcătură emoțională i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare.

„În aceste ultime zile a fost depus un efort considerabil din partea pompierilor pentru limitarea propagării incendiilor, însă au avut parte și de momente cu o mare încărcătură emoțională, care le-a dat putere și i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare. Mulțumim, Grecia!”, scriu pompierii români.

Pompierii români intervin vineri la incendiile din zona localităților Metochi și Kalyvia din Grecia

Pompierii români intervin vineri, în a șasea zi a acțiunii din Grecia, pentru stingerea incendiilor din zona localităților Metochi și Kalyvia.

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dispozitivul va fi similar celui din zilele trecute, intervenția asigurându-se cu 6 mașini de stingere, două cisterne și o dronă. Alături de pompierii români vor fi pompierii din Republica Moldova, care intervin cu două mașini de stingere.

Citește și: Pompierii români, aplaudați de greci în fața mănăstirii unde se odihneau: „Nu înțelegem ce ne spun, dar am citit mulțumirea și bucuria pe chipurile lor”

Totodată, 6 salvatori din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum și crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor.

Conform DSU, vineri temperaturile se mențin mai scăzute (maxima de 31 grade C), iar viteza și direcția vântului au valori similare zilelor trecute.

Misiunea de stingere a incendiilor este coordonată de autoritățile elene.

Citește și: Presa din Grecia despre metodele pompierilor români: „Au oferit un seminar de stingere a incendiilor”

sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață

Ziarul Unirea

Publicat

în

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață Tribunalul Alba a finalizat vineri, 27 iunie 2025, procesul pe fond al crimei din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner. Cei trei inculpați trimiși […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European Centrul Multicultural Gheorghe Șincai din Alba Iulia a găzduit duminică, 6 iulie 2025, Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”, organizată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. În cadrul evenimentului au fost acordate zeci de premii, dar nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, a fost admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea