Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

FOTO: Polițiștii au continuat activitățile dedicate siguranței, în cadrul programului „Şcoala altfel” – „Să știi mai multe, să fii mai bun”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Activităţile cuprinse în programul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba realizate în colaborare cu unităţile de învăţământ din judeţ, în cadrul săptămânii „Şcoala altfel”, au continuat şi în perioada 23 – 27 aprilie a.c.

Astfel, poliţişti ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţişti de la rutieră, ordine publică, investigaţii criminale şi reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba şi ai Agenţiei Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia, au fost în unităţi de învăţământ din judeţ, în care a fost derulat Programul Naţional „Şcoala Altfel” şi au prezentat teme legate de siguranţa minorilor, prevenirea bullying-ului, a consumului de substanțe interzise, prevenirea traficului de persoane precum şi aspecte legate de circulaţia rutieră.

Polițistul specializat în protejarea patrimoniului cultural naţional, comisar şef de poliţie dr. Ciută Marius din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a susţinut sesiuni de informare, în cadrul proiectului educațional ”CUNOAȘTE ȘI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL”, ce se desfășoară în parteneriat cu Fundația Collegium XXI, la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia şi la Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” din Aiud. Peste 200 de elevi au avut ocazia să afle detalii interesante despre istoria poporului român şi zestrea acestuia.

La Liceul de Arte „Regina Maria” şi la Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” din Alba Iulia, temele principale de discuţie au fost prevenirea bullying-ului şi a traficului de persoane.

Elevilor le-au fost oferite explicaţii legate de formele hărţuirii, modalităţi de prevenire a victimizării şi recomandări cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat într-o astfel de situaţie, atât de pe poziţia de victimă cât şi de pe cea de martor.

Pentru ilustrarea posibilelor situaţii de risc, poliţiştii au folosit filme sugestive, realizate cu sprijinul unor tineri, prin care sunt transmise recomandări profesorilor, cu privire la modul de gestionare a unei situaţii de criză şi posibilităţile de evitare a situațiilor de bullying.

Totodată, poliţiştii de la prevenire, împreună cu poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia, au participat la o întâlnire cu elevii de clasa a IV-a de la şcoala „Avram Iancu” din Alba Iulia cărora le-au fost reamintite regulile de circulaţie ce trebuie respectate, pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere dar şi regulile de navigare în siguranţă pe internet.

În săptămâna ce se încheie, copiii de la şcolile din Cunţa, Şpring, Vingard, Ciugud şi Sălciua s-au întâlnit cu poliţiştii de prevenire şi cu cei de la posturile de poliţie comunale şi au învățat, de la aceştia, lecţia prevenirii.

[nggallery id=5517]

 

 

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO: Prima ediție a „Cupa Primăverii 2024”. Ce sporturi au fost organizate de IPJ Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Prima ediție a „Cupa Primăverii 2024”. Ce sporturi au fost organizate de IPJ Alba IPJ Alba a organizat pe data de 25 aprilie, prima ediție a „Cupa Primăverii”. Participanții s-au întrecut într-un turneu de fotbal și concurs de crossfit.  La data de 25 aprilie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul Pregătire Profesională, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea