Rămâi conectat

Actualitate

FOTO| O ucraineancă atee, refugiată la Mănăstirea Văratec, s-a convertit la Ortodoxie și a fost botezată în Sâmbăta Mare

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO| O ucraineancă atee, refugiată la Mănăstirea Văratec, s-a convertit la Ortodoxie și a fost botezată în Sâmbăta Mare

O ucraineancă atee în vârstă de 42 de ani, refugiată la Mănăstirea Văratec, s-a convertit la Ortodoxie și a fost botezată în Sâmbăta Mare. Stavr. Iosefina Giosanu, stareța Mănăstirii Varatec, a relatat pentru Doxologia evenimentul petrecut în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Humuleștii Noi, județul Neamț.

„Iată că am parcurs, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, și Postul cel Mare rânduit de Biserica noastră, în care fiecare dintre noi am fost pe câmpul de luptă cu noi înșine pentru a ne desăvârși în Hristos, după puterea fiecăruia. Unii au plâns mai mult, alții au postit mai mult, alții s-au rugat mai fierbinte, alții s-au nevoit mai mult și cei mai neputincioși s-au luptat și ei cum au putut, ca să afle mângâierea și bucuria întru Hristos. Printre toți acești căutători de adevăr se află și o femeie, a cărui drum a fost să fie o minunată descoperire și împlinire”, a spus Maica Iosefina.

„Este vorba despre o ucraineană dintr-un grup de refugiați cazați la Mănăstirea Varatic încă de când a început războiul în țara vecină, un suflet care a avut astăzi, în Sâmbăta Mare, împlinirea unei dorințe fierbinți de a deveni creștină, cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei”.

„Războiul cu ororile și interesele lui nu au oprit-o pe Inna Zacharova să devină și ea fiică a Bisericii Ortodoxe”, a adăugat Iosefina Giosanu.

Inna a devenit Maria

„Din păcate, acest vis nu a putut fi realizat mai devreme. Având vârsta de 42 ani și provenind dintr-o familie de atei, Inna a avut multe încercări de la viață și incidente, însă Dumnezeu a păstrat căutarea ei ca pe o nevoie absolută pentru viață și, așa cum a putut, cu un copil creștin în vârstă de 12 ani pe nume Maxim, a pornit pe un drum necunoscut””, a continuat maica stareță.

„A pornit izgonită, ca și ceilalți compatrioți ai ei, din țara natală, în România, pentru un loc ferit de bombe, coșmaruri și moarte. Pe acest drum, mergând disperată, la capătul lui o aștepta o lumină. Lumina Duhului Sfânt care astăzi s-a așternut peste ea, devenind Maria.

Inna Zacharova s-a născut pe 19 noiembrie 1979, în Cernăuți rămânând orfană la vârsta de 15 ani de tatăl Nicolai și, apoi, de mama pe nume Ludmila, la vârsta de 28 de ani.

S-a căsătorit, dar soțul a decedat în urmă cu doi ani, din cauza unui infarct, lăsând-o pe Inna să crească unicul lor copil, Maxim, acum, în varstă de 13 ani. Cu toate că ea nu a fost botezată de părinți, și-a dorit ca fiul ei să fie botezat de cea mai bună prietenă din copilărie, Anna Pownal, și ea creștină ortodoxă, acum stabilită și căsătorita în Olanda. De altfel, Anna a și intermediat venirea Innei împreună cu fiul ei, Maxim, în România, fugind de oroarea războiului izbucnit în Ucraina.

La Mănăstirea Varatec a fost primită cu multă dragoste de Maica Stareță Iosefina, alături de obștea de maici care le-au oferit tot ce era necesar pentru alinare sufletească și trupească. Rugăciunile din perioada Postului Mare și liniștea duhovnicească a mănăstirii au determinat-o pe Inna să își dorească să se boteze, fiind catehizată de o altă „colegă de refugiu”, Ecaterina Romanova, absolventă a Seminarului Teologic și pictoriță de icoane.

Nași i-au fost părintele Vasile și preoteasa Georgeta, precum și Ecaterina Romanova. Slujba Sfântului Botez a fost săvârșită la Parohia Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din Humuleștii Noi, de părintele secretar al Protopopiatului Târgu Neamt, pr. Ovidiu Dediu, și parintele paroh Vasile Porumbescu, care s-a îngrijit să citească rugăciunile slujbei în limba rusă.

În mijlocul unui conflict, ea și-a găsit pacea

„Așa arată o filă de jurnal din refugiu. O filă de jurnal pe care Maria și-o va aminti multă vreme de acum înainte, povestind nepoților despre cum, în mijlocul unui conflict, ea și-a găsit pacea, bucuria și împlinirea în Taina Botezului. O filă de jurnal care ne amintește tuturor, parcă, de catehumenii de odinioară, îmbrăcați în veșmântul alb al Luminii, așteptând Botezul din ziua Paștilor… Hristos a Înviat!”, transmite maica Iosefina.

sursa: basilica.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schimbare importantă la cardurile de sănătate 2024: Anunțul oficial al Casei Naționale de Sănătate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Schimbare importantă la cardurile de sănătate 2024: Anunțul oficial al Casei Naționale de Sănătate Prin intermediul unui ordin semnat de președintele CNAS și publicat în Monitorul Oficial, s-a introdus o nouă regulă referitoare la prelungirea valabilității adeverinței înlocuitoare a Cardului Național de Asigurări de Sănătate până la momentul emiterii cardului duplicat. Citește și: Cardul de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea