FOTO| O familie din Alba Iulia a fost „curentată” cu o factură electrică de peste 10.000 lei: echivalentul consumului pentru aproximativ 23 de ani
O familie din Alba Iulia a fost „curentată” cu o factură electrică de peste 10.000 lei: echivalentul consumului pentru aproximativ 23 de ani
O familie din Alba Iulia a primit din partea furnizorului de energie electrică o factură în cuantum de 10.355.19 lei, pentru perioada 17.11.2020-11.06.2021, echivalentul consumului de energie electrică pentru aproximativ 23 de ani conform mediei de consum din anii precedenți a apartamentului în care aceștia locuiesc și în condițiile în care numărul de consumatori de energie electrică a rămas același.
„Factura este în cuantum de 10.355,19 lei și reprezintă contravaloarea a 14.399 kWh care ar fi fost consumați în perioada 17.11.2020-11.06.2021, adică într-un interval de 7 luni – ceea ce înseamnă un consum mediu de 71,7 kWh / zi.
În speță, discutăm despre un apartament în care locuiesc două persoane, iar consumul mediu (real) este de maximum 2-2,5 kWh/zi.
Ca și comparație, am făcut o medie a facturilor pentru anii 2019, respectiv 2020, astfel: media lunară a facturii pentru anul 2019 a fost de 40,62 lei, iar media pentru anul 2020 a fost de 32,02 lei, deci o medie pe ultimii 2 ani de 36,32 lei.
Precizez că facturile emise în 2019 și 2020 conțin atât facturi de estimare, cât și facturi de regularizare. Din 2019-2020 și până în prezent nu au fost suplimentați consumatorii de energie electrică.
Conform mediei (care a fost constanta și în anii anteriori), la acel loc de consum s-ar fi consumat energie electrică în valoare de 10.355,19 lei în 285 de luni, adică în 23 de ani…
Citește și: FOTO| Factură RECORD la curent electric, în Alba: 40 000 de lei, pentru o familie, după ce contorul nu ar fi fost citit corect de 5 ani
Inițial, a fost făcută (de mână) o sesizare la Electrica prin care s-a solicitat o verificare metrologică a contorului, sesizare care a fost ulterior completată cu mai multe solicitări care vizează măsurători și verificări mai complexe a grupului de măsurare – întrucât o verificare metrologică arată doar dacă aparatul funcționează în parametri normali la momentul verificării, nu și retroactiv.
Citește și: Curentul a „ars-o” pe o albaiuliancă : factură de 42000 de euro pentru un apartament. „Aveți grijă la contoarele electrice”
La câteva zile (aprox. 10) de la data sesizării de mână, s-a procedat la demontarea contorului și montarea unui contor nou. La aproximativ 10-12 zile după schimbarea contorului, am fost contactat telefonic de către o persoană din cadrul unei societăți cu care colaborează E.Distrubuție pentru “citirea contorului pentru că ați făcut reclamație”, la acel moment comunicându-i că o astfel de verificare nu ar fi tocmai utilă având în vedere că, între timp, contorul a fost schimbat — fapt care nu era cunoscut de lucrătorul care a venit la măsurare.
S-a procedat de către Electrica Distribuție (printr-un laborator autorizat BRML) la verificarea metrologică, rezultatul fiind ADMIS.”, declară albaiulianul în exclusivitate pentru ZiarulUnirea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
MORTALITATE PISCICOLĂ pe râul Arieș, în zona Arieșeni, confirmată de autorități: Scurgeri de deșeuri chimice după construirea unui zid din beton
Mortalitate piscicolă pe râul Arieș, în zona Arieșeni, confirmată de autorități: Scurgeri de deșeuri chimice după construirea unui zid din beton Mortalitatea piscicolă de pe râul Arieș, semnalată inițial de localnici, a fost confirmată de autorități. Acestea au indicat și posibila cauză. Citește și: VIDEO ȘTIREA TA | Undă de poluare pe Arieșul Mare: Sute […]
APEL DE URGENȚĂ: Risc de propagare foarte mare al incendiului de la Strungari. E nevoie de mai mulți voluntari în sprijinul echipelor de intervenție
Apel de urgență: Risc de propagare foarte mare al incendiului de la Strungari. E nevoie de mai mulți voluntari în sprijinul echipelor de intervenție Reprezentanții Primăriei Pianu au transmis, miercuri, 2 iulie 2025 un apel de urgență către cei dispuși să contribuie ca voluntari la eforturile echipelor de intervenție aflate pe teren pentru limitarea pagubelor […]
O carieră în minerit: Mircea Goia, director general prin concurs la Cupru Min Abrud Mircea Goia a câștigat concursul pentru postul de director general al Cupru Min Abrud, după o perioadă lungă de interimat la nivelul conducerii companiei. El a asigurat tranziția funcției până la finalizarea procedurii de selecție organizată de firma de resurse umane […]