FOTO: Metalurgistul Cugir – CSM Rm. Vâlcea 0-1 (0-1) | Primul eşec amical pentru formaţia de sub Drăgana
Metalurgistul Cugir a întâlnit astăzi pe CSM Rm. Vâlcea, liderul seriei secunde din liga a 2-a, într-o partidă de verificare disputată sub Drăgana, câştigată de vizitatori cu scorul de 1-0 (1-0).
Unica reuşită a fost semnată de Luduşan (7), la o gravă eroare a portarului Dragotă, ce a scăpat mingea, păcălit de noroiul din faţa buturilor. Partida a fost una echilibrată, presărată cu ocazii mari de ambele părţi. „Era pe undeva normal să şi pierdem. Cu toate acestea a fost un meci bun, cu un efort foarte mare, în condiţiile unui teren greu. La noi s-a simţi oboseala jocului de miercuri de la Hunedoara. Au fost şi lucruri bune şi lucruri negative, pe care o să le luăm în considerare, pentru a le regla„, a precizat Călin Moldovan.
*Moment de reculegere
Înaintea startului jocului s-a păstrat un moment de reculegere în memoria lui Bogdan Medrea, fostul preşedinte al oaspeţilor, decedat la numai 44 de ani. În plus jucătorii lui Alexandru Pelici au evoluat cu banderole negre.
Echipa lui Alexandru Pelici şi-a luat astfel revanşa după înfrângerea din manşa tur, când în Zăvoi, elevii lui Călin Moldovan au câştigat cu 1-0 (1-0), graţie reuşitei lui G. Goronea.
*Revanşa lui Alex
Gruparea de sub Drăgana fusese invincibilă, până astăzi, în precedentele 6 teste al iernii, înregistrând 5 victorii şi o remiză. Următorul amical va fi miercuri, la Cluj, cu Unirea Jucu, iar sâmbătă, 27 februarie, cu Şurianu Sebeş. „Un meci bun de pregătire, împotriva unei formaţii bune, agresive, care ştiam că ne poate pune probleme. Sper ca şi la Tărlungeni să avem aceeaşi atitudine şi să plecăm cu acelaşi rezultat pozitiv. Metalurgistul are şanse reale de promovare în Liga a 2-a şi îi doresc succes lui Călin Moldovan„, a precizat ex-uniristul Alexandru Pelici.
Au evoluat echipele: *Metalurgistul: Dragotă – Bold, Letan, Petricău, Huţanu – G. Goronea, Piko, M. Neagu, Iovu – Itu, I. Radu; au mai intrat Cîrstean, Tăban, Şuteu, Chelaru, D. Preda, Afrapt (au absentat Tiut, Şt. Radu, Iovănescu, Necşulescu);
*CSM Rm. Vâlcea: D. Geantă – Pîrvulescu, I. Stoica, Dumitraşcu, Vasile, Ardean, Firţulescu, Iordache, Luduşan, C. Stoica, Ştefan; au mai intrat Fildan, Neagoe, Samson, B. Geantă, Voinea, Trabalka, Piscanu, I. Marin, Bratu (Dâlbea s-a pregătit separat).
[nggallery id=1633]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]