Rămâi conectat

Sport

FOTO, LIVE-TEXT: Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 2-2 (0-1) | Remiză nebună pe „Cetate”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Remiză nebună pe „Cetate”, între vecinele de clasament, Unirea Alba Iulia și CSC Ghiroda și Giarmata Vii, scor 2-2 (0-1). „Alb-negrii” au întors scorul în actul secund, prin reușitele lui Al. Giurgiu (74) și Selagea (87), însă au fost egalați în prelungiri de Barany (90+2). Regrete pentru albaiulieni, ce s-au văzut la câteva secunde de obținerea tuturor punctelor.

*Bicheși: „La pauză mă mulțumea remiza, la final este ca o înfrângere”

Dacă la pauză eram mulțumiți cu o remiză, acest 2-2 de la final, cu gol primit în prelungiri este precum o înfrângere. Prima repriză a fost echilibrată, însă iar am primit gol la prima acțiune a adversarilor, primul șut pe spațiul porții. Am crezut în șansele noastre, am remontat, am întors scorul, am avut voință, însă lipsa de experiență a dus la acest egal„, a spus Adrian Bicheși.

 

*2-2, MIN. 90+2: BARANY a egalat cu o execuție din careu, voleu, cu stângul, în dreapta lui Sporea, la o minge aruncată în careu după o lovitură liberă

 

*2-1, MIN. 87: SELAGEA a marcat cu capul din apropiere, la centrarea lui Fetița

*1-1, MIN. 74: Al. GIURGIU a egalat dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, în dreapta portarului

*0-1, MIN. 33: ȘOFRAN a deschis scorul cu un șut sub bară, după o centrare de pe stânga

*Scrob – sezon încheiat

După pauză s-a pornit o ploaie torențială, schimbându-se total datele problemei. Fundașul gazdelor Scrob s-a accidentat la genunchiul drept, a fost înlocuit cu Mardare și a plecat cu ambulanța la spital, în minutul 52. Tânărul apărător are o leziune a ligamentelor încrucișate, iar din acest motiv medical sezonul este încheiat pentru fundașul central.

Oaspeții au solicitat in penalty prin căpitanul Barany (54). Fetița (67) a tras din careu, a reținut Gakos. Fetița (70) a cerut un penalty, pentru henț, la un duel în careul advers, cu Al. Lazăr. În minutul 81, De Marco a tras de la marginea careului, a reținut Gakos

La încălzire fundașul oaspeților Horcea s-a accidentat, fiind înlocuit de Al. Lazăr în formula de start.

În tribune sunt în jur de 150 de spectatori, prima ocazie este al gazdelor, șut Petruse din 12 metri, în diagonală, pe lângă. An. David (11) – scăpat singur a șutat din 8 metri peste. Barany (21) a tras de la 20 de metri, pe lângă bara stângă

Amfitrionii nu pot conta, din motive medicale, pe Davidaș, Cr. Păcurar, Tat (bolnav, varicelă) și Bîrdea (accidentat la claviculă) și vizează toate punctele, pentru a avea liniște în finalul stagiunii, o victorie însemnând și revanșa după înfrângerea din tur, scor 1-3.

Echipe de start:

Unirea: Sporea – Mazilu, Potopea, Scrob (52, Mardare), Ad. Matei – Fetița, De Marco, Al. Giurgiu, Petruse (76, Lăutaru) – Selagea – An. David (90+1, M. Codrea) ; rezerve Williams, Zsigmond, V. Domșa, L. Roman. Antrenori Adrian Bicheși, Marcel Rusu și Raul Oargă.

CSC Ghiroda: Gakos – Semeniuc, Bocșan, Al Lazăr, R. Mureșan – Șofran (90, Cluci), Jichici, Hotca (76, Saizu), Liuba (20, Pițuc; 70, Ghinescu) – Mancaș, Baranyi; rezerve Popei, Țugui, Horcea. Antrenor Paul Codrea.

Arbitri: M. Lăstun (Rm. Vâlcea), Cl. Doarvoaș (Mintia), Mădălina Mihai (Ștefănești) Observatori Z. Tamaș (Odorheiu Secuiesc), Ad. Copăcean (Caraș-Severin)

Avertismente: Mazilu (78), Fetița (90), respectiv Șofran (62)

[nggallery id=6981]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23.  Citește […]

Citește mai mult

Sport

Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]

Citește mai mult

Sport

Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea