FOTO, LIVE-TEXT: CSO Cugir – Sticla Arieșul Turda 2-1 (1-1) | Liderul, magistral! Trupa lui Itu, maximum de puncte după șase etape!

TECHNOVA - Înlocuiește-ți centrala

Liderul CSO Cugir a reușit să treacă și peste al 6-lea val, având maximum de puncte în acest sezon. Gruparea de sub Drăgana a învins pe propriul teren, scor 2-1 (1-1), pe Sticla Arieșul Turda, echipă ce a strâns toate punctele din acest sezon (6) în deplasările din Alba (Ocna Mureș și Galda de Jos).

Cugirenii au un parcurs im-pe-ca-bil în Seria a 9-a, distanțându-se în ierarhie înaintea celor două deplasări consecutive, la Hunedoara și Dej.

ELIT

*George Goronea: „Dedicăm victoria lui Alin Șuteu”

Important este faptul că am învins, că am reușit a șasea victorie consecutivă, pe care o dedicăm prietenului nostru Alin Șuteu, ce trece prin momente dificile (n.r.- decesul tatălui). Suntem pe un drum bun, se vede asta în parcursul de până în prezent. Avem un lot valoros și ne gândim din aproape în aproape, să câștigăm meciul care urmează. Nu me gândeam că vom avea maximum de puncte, dar sperăm să continuăm pe aceeași linie. Sunt fericit că am am obținut succesul, când câștigi nu contează cine înscrie, dar este clar că mă bucur pentru acest gol, în contextul victoriei„, a menționat mijlocașul George Goronea.

Prima clasată a început mai bine, a punctat prin G. Goronea (39, prima reușită stagională), însă replica turdeană pe tabelă a venit în ultimul minut al reprizei, când Hetea a egalat (45). Revenirea atacantului Marius Lupu în primul unsprezece, după pauza forțată de COVID-19, a fost prolifică, atacantul inventând o execuție spectaculoasă în minutul 55, prin care a readus avantajul în tabăra gazdelor.

Nu a fost o contruntare facilă pentru “roș-albaștrii”, ce au avut în față un adversar ce s-a predat cu greu, oaspeții lovind în două rânduri barele, prin Fl. Dan (la 0-0, min. 26) și Lemnaru (la 1-2, min. 65), la acest capitol punctând și antrenorul-jucător Lucian Itu (în minutul 72).

*1-0, MIN. 39: G. GORONEA a deschis scorul cu un șut în diagonală, de la marginea careului

*1-1, MIN: 45: HETEA a tras de la 16 metri, după un balon boxat de R. Opric, o intervenție nefericită, mingea intrând în poarta goală

*2-1, MIN. 55: M. LUPU înscrie cu un șut din cădere, de la 7 metri, execuție spectaculoasă după o minge aruncată în careu de Vitinha, la o lovitură liberă, atacantul gazdelor revenind cu gol după perioada în care a absentat din pricina îmbolnăvirii.

Lemnaru (65) – scăpat singur în unghi, a șutat în bara stângă, ratând o mare ocazie de egalare! Bară și în dreptul Cugirului, antrenorul jucător Lucian Itu (72) – șut din întoarcere ce a zguduit stâlpul stâng

Cugirenii au început bine, având două ocazii, la ambele intervenind portarul Onciu: relure cu campul Șt. Radu (3) și lovitură liberă Vitinha (7) – respinsă de sub bară. M. Lupu (15) a șutat de l marginea careului, a prins Onciu. Situație bună pentru vizitatori însă Vitinha l-a deposedat excelent pe Salcău (23) – la marginea careului, turdeanul fiind într-o poziție favorabilă! Ocazie de gol în dreptul oaspeților, Fl. Dan (26) a deviat un balon ce a lovit stâlpul drept al porții lui R. Opric!

În cele din urmă, au apărut veștile bune, întrucât Toilă, M. Lupu, P. Păcurar, Casian și Donzelii sunt apți de meci întrucât au fost testați negativ. Pe lista celor care sunt în imposibilitatea de a juca, din pricina problemelor cu COVID-19 (pozitivi), se regăsesc Dohotariu, R. Voicu, Boldea și Cocan, pe lângă Șuteu (absent din pricina unui deces în familie).

Echipe:

CSO: R. Opric– Tăban, Șt. Radu, I. Grozav, Vitinha –  L. Contra, M. Neagu  (60, P. Păcurar) – Șaucă, G. Goronea (60, Itu), Dușmanu (90+1, Casian) – M. Lupu (72, Cioargă); rezerve Toilă, N. Bănică, R. Trif, D. Rus, Donzelli. Antrenor Lucian Itu.

Sticla Arieșul Turda: Onciu – Chiș, Cimpoeșu, Ionescu, Manu, Paleoca, Hetea (87, Băețan), Ciurcui, Salcău, Lemnaru (74, Al. Savu), Fl. Dan (58, Svicui); rezerve R. Botezan, Pîrv, Vescan, Cocoară, Val. Marcu. E. Oltean, Băețan. Antrenor Costică Olariu

Arbitri: Cr. Moldoveanu (Sf. Gheorghe), Z. Tamasi (Odorhei) și G. Bedohazi (Sf. Gheorghe). Observatori Z. Ciev (Timișoara), M. Băcescu (Brașov)

Dan HENEGAR