FOTO/ La Ampoița, a doua zi de Rusalii, oamenii au ieșit în “Rai”. A fost lansată “Cartea de Onoare” a Comunei Meteș
O tradiție veche de sute de ani este păstrată cu sfințenie la Ampoița în județul Alba. Oamenii din toată comuna se adună „În deal” pentru a sărbătorii a doua zi de Rusalii. Sărbătoarea din acest an, “Ieșirea-n Rai”, a fost un real succes. La evenimentul organizat in Dealul Doștiorului în Ampoița, comuna Meteș, au participat aproximativ 400 de oameni. Artiștii-invitați, au făcut atmosferă pe scena amplasată pe Deal.
Primăria Comunei Meteș, organizează in fiecare an, a doua zi de Rusalii, Sărbătoarea –Ieșirea-n Rai. In acest an, scena, a fost a artiștilor consacrați: Sava Negrean Brudașcu, Mariana Anghel, Leontina Fărcaș, Floricica Moga, Maria Filimon, Nicolae Plută, Dorina Narița, Nicolae Tuhuț,.Cătălin Hașa. Orchestra de profesioniști, care a asigurat sonorizarea, a purtat semnătura dirijorului si managerului Centrului de Cultură, Augustin Bena Alba, Alexandru Pal.
Programul de pe scenă a purtat și o parafă locală, Ansamblul de dansuri a Comunei Meteș, care și-a făcut debutul la sărbătoare, dar și Grupul Ampoiceana – un grup de femei si tinere din comună.
La sarbătoare, Primaria comunei Metes, a lansat și “Cartea de onoare” a comunei.
“Ce inseamna această carte pentru comună, pentru oamenii de aici? Respectul pe care il arătăm celor care s-au implicat in viața comunității, personalităților care s-au ridicat din această comună, dar și respectul cuvenit celor care ne tranziteaza comuna…..Aceasta Carte de Onoare, va dăinui peste timp, iar urmașii, urmașilor nostri,….vor vedea in această carte emoțiile trăite, a celor care iși vor așterne gândurile in Cartea Onoarei!!!” a declarat primarul comunei Meteș, Dan Cosmin Opruța.
Sarbatoarea din Dealul Dostiorului, a continuat la Caminul Cultural din Ampoita, acolo unde interpreta de muzică populară Delia Jude și formația Alin Joldeș, au întreținut, atmosfera de bal până la miezul nopții.
“Iesirea-n rai , o ramura a traditiei a acestor locuri luminate si binecuvantate de Dumnezeu. A doua zi de Rusalii, zi de Mare Sarbatoare a fost incununata de evenimentul pregatit pentru locuitorii comunei Meteș cu drag dar si cu munca Evenimentul a fost o adevărată sărbătoare a cântecului şi dansului popular, o explozie de originalitate şi tradiţii, păstrate din generaţie în generaţie şi transmise mai departe prin intermediul artei spectacolului. Mă bucur că a fost și amprenta locală la acest eveniment, și aici mă refer la Ansamblul de dansuri si la grupul vocal, În 2 ani de zile, sper ca, și comuna Meteș, să se ridice din punct de vedere cultural, pentru-că avem oameni talentați și implicați în această minunată comună” a mai spus primarul Comunei Meteș, Dan Cosmin Opruța.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]