Curier Județean

FOTO:Kaufland se implică în viaţa comunităţii. Videoproiectoare, rechizite, hărţi, enciclopedii şi multe altele, donate Colegiului „Alexandru Domşa” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Donatie Kaufland Alexandru Domsa014Campania promovată de Kaufland România – „Ajutăm împreună” a ajuns la momentul aşteptat. Miercuri, 19 martie, la ora 11.00, la Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” din Alba Iulia a avut loc un eveniment cu ocazia căruia compania Kaufland a oferit materiale didactice, în cadrul campaniei amintite. La manifestare au participat reprezentanţi ai Kaufland România, conducerea unităţii de învăţământ – prof. Carmen Sînc – director şi prof. Nicolae Goţia – director adjunct, oficialităţi locale, elevi şi părinţi.

Campania „Ajutăm împreună” s-a desfăşurat cu implicarea companiei Kaufland Donatie Kaufland Alexandru Domsa003şi a clienţilor săi, în perioada decembrie 2013 – februarie 2014. Sumele strânse în urma campaniei au fost folosite pentru achiziţionarea a 11 videoproiectoare, 10 aparate foto, 5 multifuncţionale laser, două camere video digitale şi două camere web, 5 boxe, rechizite, planşe, hărţi şi globuri pământeşti, jocuri, seturi de CD-uri şi DVD-uri, cuburi, atlase şi enciclopedii, truse, numărătoare, table magnetice şi altele.

Prezent la manifestare, Dorin Sandea, inspector şcolar general al IŞJ Alba a mulţumit companiei pentru donaţiile sale, pentru că respectă tradiţia şi sprijină învăţământul românesc. Şi Florin Roman – vicepreşedintele CJ Alba a adresat felicitări companiei pentru gestul său, Kaufland fiind una dintre puţinele firme din judeţ care vin în sprijinul sistemului de învăţământ. Dorin Şerdean – viceprimarul municipiului Alba Iulia a adresat felicitări companiei pentru că Donatie Kaufland Alexandru Domsa011oferă o parte din ceea ce primeşte comunităţii: „Gestul dumneavoastră e onorabil şi sper să fie urmat şi de alte firme. Vă doresc succes în tot ceea ce întreprindeţi”. Marian Codarcea – directorul Filialei Alba Iulia a Kaufland România a amintit că, anul trecut, Kaufland a oferit sprijin învăţământului şcolar şi preşcolar din judeţ. „Azi, ne bucurăm de multe articole frumoase, pe care le oferim cu drag copiilor. Mulţumim autorităţilor locale pentru că sunt alături de noi în această campanie. Vă mărturisim că ne dorim să ducem mai departe tradiţia”, a spus Marian Codarcea, care i-a înmânat prof. Carmen Sînc, directorul şcolii, premiul „Kaufland susţine educaţia”.

La final, gazdele – elevii celor 9 clase I-IV, alături de dascălii lor, au oferit un program artistic, în semn de mulţumire pentru cadourile primite. Copiii au cântat, au dansat şi au recitat poezii, iar apoi reprezentanţii companiei Kaufland le-au dăruit mere, banane, suc, alune şi alte bunătăţi.

Kaufland România susţine proiecte sociale şi educaţionale care au ca beneficiari copiii de toate vârstele, dar şi programele care au ca obiectiv facilitarea accesului copiilor la educaţie, încurajarea frecventării şcolii şi prevenirea abandonului şcolar. Potrivit reprezentanţilor Kaufland, o companie de succes se implică în viaţa comunităţii, este un partener activ, urmărind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a comunităţii în care activează. Aşa cum spuneam, Kaufland duce mai departe tradiţia, se implică în viaţa locuitorilor judeţului.

Aşteptăm ca şi alte firme din judeţ să urmeze acest exemplu de succes!

[nggallery id=1309]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Percheziții în comuna Horea: Bărbat, suspectat de braconaj cinegetic în Apuseni. Ce au descoperit oamenii legii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Percheziții în comuna Horea: Bărbat, suspectat de braconaj cinegetic în Apuseni Polițiștii din Alba au făcut o percheziție în comuna Horea, la locuința unui bărbat de 54 de ani, bănuit de braconaj cinegetic în Parcul Natural Apuseni și în zonele din apropiere.  Oamenii legii au ridicat mai multe bunuri de interes în anchetă, iar valoarea […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „Micii Ecologiști ai Cetății” din nou în acțiune la Alba Iulia: Au participat și echipaje de preșcolari din Sebeș și Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

„Micii Ecologiști ai Cetății” din nou în acțiune la Alba Iulia: Au participat și echipaje de preșcolari din Sebeș și Aiud Concursul „Micii Ecologiști ai Cetății” a devenit deja o tradiție pentru comunitatea educațională locală, ajungând în acest an la cea de-a XII-a ediție. Evenimentul este organizat de Grădinițele cu Program Prelungit Nr. 8 și […]

Citește mai mult

Curier Județean

7 aprilie 2026 | Atelierul iepurașului de Paște, la Sebeș: Ateliere creative, cântece și surprize dulci în Piața Primăriei

Ioana Oprean

Publicat

în

7 aprilie 2026 | Atelierul iepurașului de Paște, la Sebeș: Ateliere creative, cântece și surprize dulci în Piața Primăriei Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 11.00, copiii sunt invitați în Piața Primăriei din Sebeș, la „Atelierul iepurașului de Paște”. ,,Am pregătit: povești frumoase descoperite între rafturile bibliotecii municipale, ateliere creative coordonate de artiștii plastici […]

Citește mai mult