FOTO| Într-o comună din Alba, cabinete medicale renovate care are arată mai bine ca cele de la oraș!
Într-o comună din Alba, cabinete medicale renovate care are arată mai bine ca cele de la oraș!
Dispensarul din comuna Șpring a primit o nouă „față”, acesta a fost renovat și arată mai bine decât cele de la oraș, de asemenea a fost implementat și un proiect de creștere a eficienței energetice.
În domeniul medical, mai mult decât în orice alt domeniu, curățenia și mediul steril sunt doi factori extrem de importanți, astfel în urma renovării Dispensarului, pacienții vor avea parte de condiții decente pentru a fi consultați
De asemenea, Dispensarul din Șpring a beneficiat și de un proiect de creștere a eficienței enegetice, în valoare de 33.000 de lei, potrivit achiziției publice care a fost lansată în SEAP.
„Cabinetele medicale din cadrul Dispensarului Comunal Șpring au fost renovate iar pacienții pot fi consultați în condiții decente.
Urmează și în celelalte sate.
Doamne ajută!”, a transmis Iulia Stănilă, primărița comunei Șpring.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT GRAV la Lunca Mureșului: Pieton lovit de o mașină pe carosabil. Trafic îngreunat
ACCIDENT GRAV la Lunca Mureșului: Pieton lovit de o mașină pe carosabil. Trafic înreunat Traficul rutier este îngreunat, vineri seară, pe raza localității Lunca Mureșului, din cauza unui accident rutier grav. Din primele date, un pieton, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă, ar fi fost surprins și accidentat de un autoturism. Citește și: […]