Rămâi conectat

Sport

FOTO: În sfârșit s-a încheiat telenovela! Gicu Grozav s-a întors la Dinamo, semnând un contract pe doi ani cu “câinii roșii”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atacantul albaiulian Gheorghe Grozav a semnat, din postura de jucător liber de contract, cu Dinamo un contract valabil pentru doi ani, punându-se punct telenovelei din ultima perioadă. Internaționalul român în vârstă de 28 de ani va purta numărul 7 pe tricou și a acceptat să revină în “Groapă” pentru a lucra cu antrenorul Claudiu Niculescu (cu care a colaborat excelent și la “U” Cluj), după ce tratativele cu “câinii roșii” intraseră la un moment dat în impas.

Mă bucur că în sfârșit s-a rezolvat, sunt nerăbdător să încep pregătirea și sper că în cel mai scurt timp să încep să joc! Îmi doresc doar să fiu sănătos!„, a declarat Gicu Grozav.

Gicu Grozav aștepta concretizarea unei variante externe (ultima, din Elveția) și fusese curtat insistent de FCSB sau CFR Cluj, echipe ce-i ofereau condiții superioare financiar, propuneri pe care le-a refuzat din raționamente sentimentale, la fel cum a făcut-o și în cazul unor variante exotice, din Asia, venite în această vară prin intermediul diverșilor agenți.

Gheorghe Grozav va îmbrăca iarăși tricoul “alb-roșu” după trei ani, fotbalistul ex-unirist mai jucând pentru Dinamo în 2015, când fusese împrumutat de la Terek Groznâi (cu 4 goluri în 13 meciuri în acel sezon). Jucătorul originar din Cetatea Marii Uniri a fost legitimat în campionatul 2017/ 2018 în Turcia, la Karabukspor și Bursaspor, echipe cu probleme financiare, strângând 22 de meciuri și două goluri în Süper Lig.

Din cauza faptului că nu a avut angajament, Gicu Grozav a ieșit din vederile selecționerului Cosmin Contra, nemaifiind convocat în această toamnă la echipa națională a României. Fără echipă de câteva luni, Grozav a mai fost curtat de “U” Cluj, Petrolul Ploiești sau Hermannstadt, având o variantă și din Elveția, de la FC ZurichMarți dimineaţă, Grozav a fost la Institutul Naţional de Medicină Sportivă şi după efectuarea tuturor testelor, mijlocaşul a ajuns la sediul dinamoviştilor, de la RIN, unde a semnat contractul. Fotbalistul de 28 de ani ar urma să încaseze în jur de 8.000 de euro lunar, iar cu tot cu bonusuri ar putea primi 10.000 de euro.

Sursa foto: Dinamo (facebook) Gazeta Sporturilor


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Antrenamente inedite în lanul cu lavandă pentru reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenamente inedite în lanul cu lavandă pentru reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia Reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia s-au pregătit într-un mod inedit pentru concursurile de anvergură care se regăsesc în calendarul competițional al acestui an. Citește și: FOTO: Sportivii de la ACS Karate […]

Citește mai mult

Sport

Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]

Citește mai mult

Sport

Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea