Rămâi conectat

Sport

FOTO: În Liga a IV-a, Şpringul refuză să piardă * Performanţa Ighiu – Euro Şpring 2-2

Tudor Stan

Publicat

în

În derby-ul dintre ocupantele locurilor 2 şi 3, Performanţa Ighiu a reuşit numai un un rezultat de egalitate 2-2 (0-1), cu Performanta Ighiu-Euro Spring16Euro Şpring care nu a cunoscut gustul înfrângerii în cele 12 etape scurse din acualul sezon al Ligii a IV-a. Echipa antrenată de Adorian Himcinschi a fost condusă la pauză, însă după reluarea jocului a reuşit să întoarcă rezultatul şi a fost egalată cu 7 minute înainte de final după o greşeală a portarului Pojar ce a scăpat mingea în poartă.

Scorul a fost deschis de Euro Şpring în minutul 8 al întâlnirii de la Ighiu de către Cr. Bodea în stilul său caracteristic după o cursă în flancul drept finalizată cu un şut sec pe lângă portar. Performanţa Ighiu a alergat după egalare, însă fotbaliştii antrenaţi de Himcinschi au reuşit să impresioneze numai prin ratări monumentale. Şpringul a intrat cu avantaj la cabine, însă imediat după pauză Ighiul a presat şi a reuşit egalarea în minutul 55 după o fază de manual cu mai multe pase consecutive, finalizată de către Birk. S. Turuş a adus avantajul pentru Perfomanţa Ighiu (59), iar jocul curgea spre o victorie a gazdelor, după ce aceştia au mai irosit câteva ocazii de gol. Când nimeni nu se mai aştepta, în minutul 83 Pojar a scăpat mingea în poartă după o lovitură liberă executată de pe dreapta, iar Şpringul a evitat prima înfrângere din acest sezon.

[nggallery id=2574]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23.  Citește […]

Citește mai mult

Sport

Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]

Citește mai mult

Sport

Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea