// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

FOTO: Idei de weekend: RIMETEA – locul în care soarele răsare de două ori. Trecut și prezent în Munții Trascăului

Se spune că Rimetea este locul în care soarele răsare de două ori. Şi asta pentru că Piatra Secuiului, care străjuieşte Rimetea, este atât de aproape şi atât de înaltă, încât chiar şi după ce răsare soarele dimineaţa, Rimetea este încă în umbră, deşi afară e lumină. Apoi, după ce are timp să se mai ridice un pic pe cer, soarele se iţeşte de după Piatra Secuiului, răsărind pentru a doua oară pentru a lumina şi satul Rimetea.

Piatra Secuiului este o formaţiune muntoasă stâncoasă care face parte din Munţii Trascăului, care se înalţă semeaţă deasupra satului Rimetea, un sat locuit în mare parte de populaţie maghiară. De fapt e ceva un pic mai special. Aici au fost colonizaţi mineri germani în secolul al XIII-lea, care s-au contopit cu populaţia maghiară.

La urma urmei, cred că vă întrebaţi, ce poate fi aşa de interesant la un sat?

Ei, multe. Ce poţi să faci în Rimetea? Ei, ok, nu doar în Rimetea. Căci faţă de Rimetea, la distanţe foarte mici, se află Salina Turda, Cheile Turzii şi Cetatea Colţeşti, care merită să fie văzute în egală măsură.

Ce mai puteţi face în Rimetea? Să vă plimbaţi pe străduţe şi pe uliţe, să admiraţi casele tradiţionale, să intraţi în biserica unitariană din centrul satului şi să vizitaţi Muzeul Etnografic de unde puteţi afla mai multe despre tradiţiile acestui loc minunat…

Comuna Rimetea cuprinde un număr de două sate: reşedinţa de comună Rimetea şi satul aparţinător Colţeşti.

Reşedinta de comună Rimetea, cunoscută şi sub denumirea de Trascău (limba română), Torocko (limba maghiară) şi Eisenburg (limba germană) este atestată încă din anul 1257-1272 sub numele de Toroczko. În anul 1289 este pomenit castrum Turusco, pentru ca la 1291 să apară într-un documentar controversat menţiunea de libera villa Turulzko, denumire ce ar fi atestat statutul de oameni liberi al locuitorilor.

Acest caracter poate fi confirmat de menţionarea în 1470 a oppodum Thorozco şi în 1493 a oppidum Trosko, în timp ce la 1666 se vorbeste de Thoroczko varos (oraş).

Denumirea actuală de Rimetea este contemporană.

Satul aparţinător Colţeşti este pomenit încă la 1332 când este menţionat un sacerdos de Sancto Georgio, iar la 1461 se vorbeşte de Zent Geurg Siculorum. Şi în acest caz denumirea actuală a localităţii este contemporană.

Comuna Rimetea este situată la 46 grade 25 minute latitudine nordică şi longitudine estică în partea nordică a judeţului Alba într-un mic bazinet depresionar respectiv depresiunea Trascăului, străbătută de la sud la nord de cursul văii Rimetea.
Comuna se învecineaza în vest cu comunele Poşaga şi Ocoliş, în sud cu comuna Livezile, în est cu comuna Mirăslău şi în nord – est şi nord cu judeţul Cluj.

Din punct de vedere geografic, localitatea se află în nordul Depresiunii Trascăului. Înconjurată de masive montane care domină cu 500 – 600 metri printr-o serie de abrupturi pitoreşti, ea se individualizează ca o arie depresionară tipică şi unitară sub raport morfologic şi fizico-geografic. Depresiunea are o formă elipsoidală, alungită pe direcţia nord-sud pe o distanţă de 11 km, în timp ce lăţimea maximă este de 4 km. Unul din punctele cele mai joase ale depresiunii (430 metri) este situat la nord, la intrarea văii în defileu, zona fiind una din zonele cu altitudinile cele mai coborate.

Masivele calcaroase din jurul depresiunii sunt mai împădurite în partea vestică Vf. Cornului (1238 metri), Ardascheia (1250 metri), Dealul Băieşilor (1010 metri) şi mai golaşe în est unde domină Piatra Secuiului (1128) şi apoi Tarşa (999 metri).

Depresiunea Trascăului este o unitate bine conturată cu aspecte geografice distincte care o scot în evidenţă faţă de regiunile vecine. Fiind înconjurată de masive calcaroase terminate spre zona depresionară printr-o serie de abrupturi cum ar fi Colţii Trascăului în nord, masivul Bedeleu la sud, limitele depresiunii sunt deosebit de clare.

Masivul Colţii Trascăului se înscrie în peisaj cu multă personalitate, dominând cu peste 600 m depresiunea. În Colţi se găsesc 10 – 12 peşteri care sunt situate în partea superioara a abruptului.

Teritoriul administrativ al comunei are o suprafata de 5737 ha, ceea ce reprezinta 0,9 % din suprafaţa judeţului Alba.

Rimetea se află la o distanţă de 56 km de municipiul Alba Iulia, reşedinţa judeţului şi 25 km de Aiud, oraşul cel mai apropiat. Satul Colţeşti se află la 3 km de centrul de comună.

Comuna Rimetea este legată de reţeaua de drumuri naţionale prin drumul judeţean DJ 107 M, care porneşte de la limita judeţului Cluj, unde este legat prin alt drum judeţean DN 75 şi care debuşează în DN 1A (E 60 A) pe teritoriul municipiului Aiud. Drumul judeţean traversează cele două localităţi ale comunei: reşedinţa de comună Rimetea şi satul aparţinător Colţeşti. Comuna Rimetea nu dispune de transport feroviar, cea mai apropiată gară de cale ferată fiind cea de la Aiud.

 

Muzeul Etnografic

Dar, Rimetea nu înseamnă doar peisaje, stânci, case văruite în alb sau case declarate monumente istorice. Rimetea mai înseamnă şi cozonacul cu scorţişoară, supă de mere, piept de pui cu caş, sac de cenuşă – acea prăjitură cu nucă şi albuş de ou, reţete transmise din generaţie în generaţie. Şi tot Rimetea înseamnă şi întreaga istorie a meşteşugurilor, de la feronerie şi pictură pe mobilă, la superbele costume populare. Cu aceste lucruri, Rimetea, i-a uimit pe zecile de mii de turişti care i-au bătut la porţi.

Toate acestea se află în vitrinele Muzeului Etnografic foarte bogat şi apreciat.

În jurul anului 1949 s-a început colecţionarea obiectelor muzeistice din Rimetea sub îndrumarea domnului profesor Gyorbiro Pal. Pe baza acestei colecţii şcolare, având un patrimoniu de peste 2500 de piese, organizate într-o expoziţie care ocupa cinci săli din clădirea Consiliului Popular, a fost înfiiţat în anul 1952 Muzeul Etnografic din Rimetea . Exponatele reflectă vechile ocupaţii ale locuitorilor din această localitate, precum şi portul tradiţional. Pot fi remarcate în mod deosebit uneltele de prelucrare a fierului şi produsele meşteşugarilor localnici, alături de un mobilier pictat, tradiţional, obiecte deosebite de port popular, precum şi ţesături şi cusături de impodobit interioare, specifice comunei şi satelor din jur.

În prezent, muzeul, este desfăşurat în cele cinci încăperi de la etajul primăriei. În prima încăpere sunt prezentate obiectele şi uneltele folosite în minerit, în topitorii şi în prelucrarea fierului precum şi semifabricatul de bază „pita de fier”, produsul cuptoarelor de topit. „Pita de fier”, adică fierul, denumit aşa după forma în care el se aduna în fundul cuptorului, se scotea cu ajutorul cleştilor mari, lungi de 2 m, se tăia în două, şi astfel era transportat la prelucrătoriile de fier. „Pâinea de fier” incinsă, produsul brut al cuptoarelor de topit, cu ajutorul ciocanelor mari, acţionate prin forţă hidraulică, se tăia în bucăţi mai mici care apoi prin întindere erau transformate în brăzdare, cuţite de plug, sape, hârleţe.

Produsele fierarilor din Rimetea erau impodobite cu diferite elemente ornamentale cu iniţiala proprietarului de atelier, cu data confecţionării.

Lângă intrare se vede ca o curiozitate, o tablă de avertizare, că sensul circulaţiei căruţelor este pe stânga.

În sala următoare sunt prezentate produsele de fierărie, foarte diversificate, de uz gospodăresc şi de uz casnic.

Trebuie menţionate aici existenţa frumoaselor şi interesantelor broaşte de uşi şi despre gratiile de ferestre cu linii fine care se evidenţiază pe fondul alb al pereţilor caselor. Ele erau confectionate în ateliere speciale, deoarece confecţionarea lor necesita unelte de mână mai variate. În astfel de ateliere mai erau confecţionate şi  vase de bucătărie din fier, unelte caracteristice unor meşteşuguri populare sau unelte ale cojocarilor, cizmarilor şi croitorilor.

În a treia încăpere se găsesc obiecte de ceramică aduse prin schimb de marfă (troc), unelte de prelucrare a lânii şi a canepei, plug de lemn, adică produsele micilor industrii.

Următoarea încăpere prezintă exponate de mobilă interioară ale locuinţelor din secolul trecut: mobile pictate, obiecte decorative şi artizanale. Mobila este pictată cu motive florale stilizate pe fond verde închis, inspirat din pictura mobilierului săsesc preluat de la saşii din Sighişoara.

În ultima sală a muzeului se pot vedea obiectele cele mai frumoase dintre exponate, şi anume elementele portului local aşezate în vitrine, sistematizate după sex şi după vârstă.

Bineînţeles că portul cel mai frumos şi cel mai împodobit este cel al miresei, care este considerat ca unul dintre cele mai frumoase. Din păcate astăzi portul acesta nu mai este viu, nu se mai confecţionează, ca în alte regiuni. Puţinele exemplare pe care le mai au localnicii sunt îmbracate numai în ocazii deosebite.

Acest port frumos, bogat şi luxos decorat, nu este propriu-zis un port popular, ci o variantă populară a portului nobiliar orăşenesc din secolele XVII – XVIII. Ca materie primă se foloseau mărfurile cumpărate la tărguri: catifea cu model şi dantelă de aur din Viena, flanel molton în carouri din Boemia, flanela din Sibiu, postav albastru-închis sau negru din Braşov sau marochinării din Turda şi Aiud. Pe cap femeile purtau naframa pictată în ulei sau naframa de mătase. Podoaba de cap a fetelor mari era o „parta” lată purtată până la cununie când părul, deja în coc, este îmbrăcat într-o ceapsa tărcată. Supleţea portului femeiesc a fost sublimată de cizma roşie de cordovan, cu carâmb creţ, cu vârful ascuţit şi încovoiat. Fetele mari purtau cămaşi din pânză albă cu broderie albastră sau roşie la cot, la guler şi la manşetă. Desigur fetele mai purtau o fustă albă plisată numită „fersing” cu şorţ de mătase.

Chiar dacă nu este la fel de variat, ca pitoresc, nu rămâne în urma celui femeiesc nici portul bărbaţilor. Varianta cea mai veche a cămăşii a avut mâneci largi, fără guler. A fost strânsă peste mijloc cu o curea de cordovan împodobită cu aplicaţii din piele cu motive florale. Costumul a fost completat cu un pieptar cu aplicaţii din piele cu motive florale, cu guler de vulpe sau un suman şi cioareci strânşi pe picior care intrau în carâmbul cizmei.

Băieţii purtau ca şi bărbaţii cămăşi cu mâneca largă, doar că în cazul lor, ele aveau broderie albastră la capătul mânecii. Peste cămaşă îmbracau o vestă de catifea gaitane. De la vârsta de 6-7 ani purtau şi cioareci din postav alb cu cizme negre ca şi bărbaţii. Portul copiilor se aseamana cu portul adulţilor.

Frumuseţea locuinţei, bogăţia portului, ornamentaţia pieselor de pat nu este întâmplătoare – reflectă situaţia economică şi modul de viaţă, sunt rezultatul firesc al întinselor relaţii etnografice economice, şi culturale cu celelate naţionalităţi.

Prin structura sa morfologică, prin fineţea ţesăturilor, bogăţia ornamentelor şi prin neîntrecuta potrivire a culorilor, costumul popular femeiesc şi bărbătesc din Rimetea poate fi considerat o mică parte a tezaurului artei populare din care suntem siguri că generaţiile care vin vor şti să preia tot ceea ce este mai valoros, adaptandu-le cerinţelor şi condiţiilor noi ale vieţii contemporane.

Deasupra tuturor acestor frumuseţi, încărcat cu linişte şi semeţie, domină panorama întregii aşezări Turnul alb al bisericii unitariene. Cu rol de apărare în trecut, fortificaţia este acum un obiectiv turistic, al cărui orologiu măsoară de sute de ani timpul, la Rimetea. De jur împrejurul bisericii se întinde turnul de apărare. Odată ce intri pe portiţă te simţi protejat de curtea bisericii, iar odată ajuns în interiorul bisericii încă simţi pafumul de la 1802, de parcă tocmai se deschid, pentru prima dată uşile acestui monument arhitectonic de artă barocă. Interiorul e grandios, în stil Rococo. Orga, realizată în anul 1929 la Braşov, dar şi splendidul baldachin din amvon întregesc ornamentaţia rafinată a locului.

Cetatea Colţeşti

Cetatea Colţeşti o observi în drum spre Rimetea. La intrarea în sat, ascunsă printre case, la stânga, o uliţă te va duce la poalele frumoaselor ruine.

Cetatea Trascăului (în a doua jumătate a secolului al XX-lea numită şi Cetatea Colţeşti), situată la vest de satul Colţeşti şi la cca 5 km sud-vest de comuna Rimetea, a fost construită în jurul anilor 1296 de subvoievodul Thoroczkay din Trascău, ca cetate locuibilă şi de refugiu. A fost ridicată cu premeditare pe acest vârf abrupt şi calcaros, în urma invaziei tătare din anul 1241, când au fost produse pagube însemnate localităţilor Trascău şi Sângiorgiu. Pe turnul nordic, înalt de aproximativ 20 m, se păstrează o inscripţie care menţionează ca familia Thoroczkay a construit castelul în secolul al XIII-lea.

În anul 1470 cetatea a fost confiscată de regele Matia Corvin şi dată voievodului Transilvaniei. În 1510 a revenit nobililor de Trascău, iar în 1514 a fost devastată de ţăranii conduşi de Gheorghe Doja.

Opunându-se anexării Transilvaniei de către Casa de Austria (Habsburg) în cadrul revoltei Curuţilor, familia nobililor de Trascău a fost eliminată de pe scena istoriei, odată cu cetatea lor, distrusă în anul 1703 de către trupele imperiale austriece conduse de generalul Tiege (Lobonţi).

Cetatea Colţeşti este extrem de pitorească fiind aşezată pe o înălţime calcaroasă izolată şi abruptă. Zidurile care se încăpăţânează să stea în picioare, ca o prelungire naturală a stâncii de dedesubt, îi conferă un aer misterios, cu iz puternic medieval. Astăzi, pot fi văzute ruinele celui mai bătrân turn, aşezat pe piscul cel mai înalt, precum şi turnul donjon, ce măsoară aproximativ 20 de metri, având 5 etaje. Odinioară, cele două turnuri erau unite prin ziduri, alcătuind o curte interioară ca adăpost pentru bunurile domeniului.

Ajuns în cetate, la o altitudine de aproximativ 700 m, priveliştea este una de zile mari. Spaţii largi se deschid de jur împrejur, oferind o panoramă completă asupra întregii zone de nord a Munţilor Trascău. Şi în toată panorama asta, privirea nu are cum să nu îţi cadă pe Colţii Trascăului cu vârful Piatra Secuiului (1192 metri) ce domină cu înălţimile sale cele două sate de la poale, Rimetea şi Colţeşti. Dacă te uiţi atent împrejur, o să remarci imediat o simetrie perfectă între culmea din Colţii Trascăului şi aliniamentul de înălţimi izolate, din care face parte şi fundamentul cetăţii, acestea din urmă nefiind altceva decât resturi ale unei foste culmi montane calcaroase, puternic erodată.

Azi se mai păstrează o bună parte din zidurile incintei şi cele două turnuri laterale.

Cetatea este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Alba elaborată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România în anul 2010.

Sursa: wikipedia.org

loading...