Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Filiala Județeană ,,Cultul Eroilor” Alba – contribuție remarcabilă la organizarea evenimentelor consacrate Centenarului Marii Uniri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În data de 6 iunie 2018, au avut loc la Cercul Militar Național din București, lucrările Consiliului Director al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, avînd ca punct principal pe ordinea de zi bilanțul activităților desfășurate în perioada iunie 2017- iunie 2018.

Lucrările au fost conduse de președintele acestei organizații, Gl. mr.(r)prof.univ.dr. Visarion Neagoe.

Tema principală dezbătută a constituit-o modul în care filialele județene își aduc contribuția la buna organizare a evenimentelor legate de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri.

Din partea Filialei Județene Alba ,,Cultul Eroilor” a participat vicepreședintele acesteia col(r)dr. Ing. Constantin Avădanei (din Cugir).

Datorită faptului că Alba Iulia este recunoscută ca fiind Cetatea de scaun a  Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 și că toată lumea are privirea și gândul îndreptate spre acest loc sacru pentru istoria poporului româm, i s-a oferit onoarea reprezentantului acestei filiale de a se înscrie primul la cuvânt.

După ce a prezentat salutul membrilor Filialei Alba și a tuturor românilor din județ, vorbitorul s-a referit la activitățile desfășurate la Viena, în perioada 25 – 27 mai 2018, prilejuite de organizarea evenimentelor sub genericul „Centenar Marea Unire”, la care au participat reprezentanți ai românilor de pretutindeni.

Conferința de deschidere a acestor evenimente a avut loc la Primăria Veche din Viena, loc cu mare rezonanță istorică și pentru istoria românilor.

Ca puncte centrale ale activităților desfășurate de delegația de la Alba Iulia, condusă de col(r)dr.ing Constantin Avădanei au fost: adresarea cuvântului de salut din partea organizațiilor care compun Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, înmânarea Medaliei jubiliare „Centenar Marea Unire Alba Iulia”, ambasadorului României la Viena, E.S. Bogdan Mazuru și organizatorilor acestui eveniment, sfințirea drapelului tricolor:roșu-galben-albastru în catedrala din Viena, marcând Centenarul sfințirii primului drapel tricolor românesc de pe teritoriul Austro-Ungariei, în anul 1918, de către generalul Ioan Boeriu și Iuliu Maniu.

Drapelul a fost expus la loc de cinste la tribuna lucrărilor Consiliului Director.

Cu acest prilej,  col.(r)dr. ing. Constantin Avădanei a înmânat Diploma de Excelență, președintelui ANCERM, domnului Gl.mr.(r)prof.univ.dr. Visarion Neagoe, din partea organizatorilor evenimentelor de la Viena, pentru contribuția remarcabilă în promovarea idealurilor unității de neam și țară în rândurile românilor.

,,Aceste activități s-au bucurat de o înaltă apreciere din partea tuturor participanților la ședința Consiliului Director, și s-au constituit într-un model de urmat pentru elaborarea unor programe la nivelul filialelor pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri”, a declarat Constantin Avădanei.

 (C.P.)

[nggallery id=5753]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO Motocicliștii ”Lupii Sigidavei” din Cugir, acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii: ”De la an la an tot mai puțin gunoie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Motocicliștii ”Lupii Sigidavei” din Cugir, acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii: ”De la an la an tot mai puțin gunoie” Motocicliștii ”Lupii Sigidavei” din Cugir au organizat duminică, 21 aprilie 2024, o nouă acțiune de ecologizare, în mai multe zone din oraș. Spre surprinderea bikerilor, în zonele pe care aceștia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea