Rămâi conectat

Politică Administrație

FOTO: După finanțarea cu fonduri europene a unor proiecte de peste 3,7 mil de euro pe programele 2007-2013, CDR pregătește dezvoltarea Regiunii Centru pe programul 2014-2020

Mădălina Opriș

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

reuniune-cdr-centruADR Centru a organizat ieri, 22 noiembrie 2016, în municipiul Sibiu, reuniunea de lucru a reprezentanților administrației publice locale din Regiunea Centru, cu ocazia Ședinței din ultimul trimestru al acestui an a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru. În cadrul discuțiilor s-a pus mare accent pe pregătirea proiectelor ce vor fi finanțate cu fonduri nerambursabile în acest an, fiind adoptate și decizii privind acțiunile ce vor fi întreprinse în cursul anului viitor în procesul de dezvoltare regională.

La această întâlnire de lucru au participat 38 de reprezentanți ai celor şase judeţe din Regiunea Centru – respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu – precum și invitați din alte structuri ale administrației publice locale. Discuțiile au avut ca temă principală activitățile prevăzute în Planul de lucru al Agenției pentru Dezvoltare Regională CENTRU pentru anul 2017, precum și aspecte privind implementarea fondurilor europene 2007-2013 la nivelul Regiunii Centru, cu accent implementarea Programului Operațional Regional 2007-2013. Acest an este cel care încheie practic perioada de implementare a fondurilor europene alocate în primul ciclu de finanțare de după aderarea României la UE. În Regiunea Centru, în precedenta perioadă de finanțare, au fost derulate prin toate programele de finanțare peste 12.000 proiecte, a căror valoare totală este de peste 6 miliarde euro, din care au fost atrase fonduri nerambursabile de peste  3,7 miliarde euro. Dintre acestea, proiectele de dezvoltare locală și regională, fie pentru îmbunătățirea infrastructurii, fie pentru creșterea mediului de afaceri, implementate de ADR Centru, depășesc cifra de 1300, a căror valoare totală este de peste 1,1 miliarde euro, finanțate în principal pe POR 2007-2013, dar și pe POS CCE.

Pornind de la prezentarea MasterPlanului General de Transport (MPGT) al României, varianta finală aprobată prin Hotărâre de Guvern în septembrie 2016, participanții au dezbătut corelarea proiectelor pentru investiții în infrastructura rutieră regională. Dezvoltarea acestei componente la nivel regional va fi realizată în strânsă legătură cu investițiile de la nivel național. Întâmplător, tot ieri s-a anunțat, la nivel național, traseul stabilit pentru Autostrada A1, Sibiu – Pitești, prima din România care va traversa Carpații. Conform MPGT și având în vedere strategia adoptată de decidenții regionali, în următorii ani Regiunea Centru va beneficia de cea mai bună conectivitate de transport cu celelalte regiuni europene, comparativ cu celelalte regiuni din România.

Pornind de la exemplele bune, dar și de la problemele întâmpinate în anii anteriori, participanții au discutat despre stadiul implementării Programului Operațional Regional 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, inclusiv asupra stadiului în care s-a ajuns cu elaborarea Documentului Cadru pentru Strategia de Cercetare și Inovare Regională pentru Specializare Inteligentă (Concept Note). Acest document de planificare a ajuns în stadiu final de elaborare și s-a analizat varianta de lucru a Documentului, fiind adoptată și o decizie în privința componenței Consorțiului Regional de Inovare, care va avea loc în luna decembrie 2016. În plus, având în vedere faptul că, în prezent, sunt deschise sesiuni de depunere în cadrul mai multor axe prioritare ale Programului Operațional Regional 2014-2020, în cadrul reuniunii de la Sibiu reprezentanții administrației publice locale din Regiunea Centru au fost informați despre cerințele specifice din Ghidurile Solicitantului.

 ”Echipa ADR Centru a insistat pe identificarea modului cum potențialii beneficiari de fonduri pot fi sprijiniți pentru a pregăti documentațiile necesare pentru proiectele ce vor fi depuse spre finanțare. Ca atare, decidenții din cadrul CDR Centru au solicitat Agenției să devină principalul vector de comunicare cu AM POR, pentru ca sistemul de pregătire, depunere și evaluare a cererilor de finanțare să decurgă cât mai bine și să se contracteze proiecte pe POR 2014-2020, cât mai curând posibil. De aceea, facem tot ceea ce depinde de instituția noastră pentru a sprijini potențialii solicitanți de fonduri, ca ei să-și pregătească proiecte bune, conforme cu cerințele din ghidurile de finanțare. Este nevoie de îmbunătățirea cooperării, să găsim împreună căile prin care ne putem sprijini partenerii instituționali, care sunt și beneficiarii cei mai importanți ai proiectelor pe care le gestionăm, astfel încât să transformăm cererile de finanțare eligibile în proiecte contractate,” a declarat, după întâlnirea de la Sibiu, domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

[nggallery id=3037]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Rețeaua de alimentare cu apă din Daia Română va fi reabilitată și extinsă. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rețeaua de alimentare cu apă din Daia Română va fi reabilitată și extinsă. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba Deoarece rețeaua existentă nu acoperă întreaga rază a comunei Daia Română, administrația se pregătește de reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă sau apă uzată. Se propune realizarea rețelei de alimentare cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea