Monden-Clubbing

FOTO: Diana Popa şi Edgar Almond au câştigat titlurile de Miss şi Mister Boboc 2013 la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia

Dragoş Suciu

Publicat

în

După 5 probe de foc şi un spectacol extraordinar, juriul format din profesori ai liceului a decis ca titlurile de Miss şi Mister Boboc să fie acordate Dianei Popa şi lui Edgar Almond. După „încercările” prin care au trecut, putem afirma că cei doi au ieşit în evidenţă prin originalitate, creativitate şi spontaneitate şi au stârnit în nenumărate rânduri amuzamentul celor prezenţi.

Petrecerea Divorțaților

Iulia Galdău şi Alex Andro sunt câştigătorii titlurilor de Miss şi Mister Popularitate, cei doi fiind şi câştigătorii titlurilor de Miss şi Mister Ziarul Unirea, fiind cei mai votaţi în rândul internauţilor, utilizatori de Facebook. Atmosfera a fost întreţinută de Djay Rareş care a reuşit din nou să strângă aplauzele celor prezenţi, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Balul Bobocilor 2013 de la Liceul de Arte „Regina Maria” a început cu proba de prezentare, la care bobocii au avut primul contact cu publicul, iar juriul a luat pulsul concursului. A doua probă a fost cea de cultură generală, iar aici participanţii au avut ocazia să demonstreze că au rămas cu „ceva” în urma studiului gimnazial. Probele de aptitudini şi surpriză au fost cele mai spectaculoase, bobocii arătând că au talent la desen, aptitudini muzicale, teatrale şi artistice. Proba de dans a fost ultima, fiind decisivă în alegerea juriului, Diana Popa şi Edgar Almond fiind printre cei mai buni dansatori.

Petrecerea continuă în Club Stage din Alba Iulia, acolo unde, după ora 1.00, formaţia Paraziţii va întreţine atmosfera.

Revenim cu mai multe fotografii.

[nggallery id=720]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

25 octombrie 2026 | Spectacol inedit de percuție susținut de tinerii muzicieni ai Liceului de Arte din Alba Iulia, pe scena Palatului Cultural din Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Spectacol inedit de percuție susținut de tinerii muzicieni ai Liceului de Arte din Alba Iulia, pe scena Palatului Cultural din Blaj Un concert care promite să surprindă prin energie, sonorități spectaculoase și talentul noii generații de muzicieni va avea loc duminică, 25 octombrie, de la ora 18:00, la Palatul Cultural din […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

5 noiembrie 2026 | Oana Bozga-Pintea, alături de Ionuț Fulea și alți mari artiști, la BT Arena: Cursă specială din Alba Iulia pentru festivalul folcloric „Tinerețe”

Ioana Oprean

Publicat

în

Oana Bozga-Pintea, alături de Ionuț Fulea și alți mari artiști, la BT Arena: Cursă specială din Alba Iulia pentru festivalul folcloric „Tinerețe” Să păstrăm folclorul viu înseamnă să-l ducem mai departe, pe scenă și în inimile celor tineri. Prin Festivalul „Tinerețe”, Oana Bozga-Pintea își urmează cu perseverență această misiune și aduce la Cluj-Napoca o seară […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 16 –22 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 16 –22 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Clayface Avanpremiera Regia: James Watkins Cu: Tom Rhys Harries, Eddie Marsan, Max Minghella, Naomi Ackie, David Dencik Gen Film: Actiune, Aventuri, Fantastic, Horror, SF, Thriller Durată: 108 min Rating: N 15 Prima incursiune […]

Citește mai mult