Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO. Deschiderea anului școlar la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ceremonia de deschidere a anului școlar a avut loc, luni, și la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din  Alba Iulia, instituție de învățământ care are, pe lângă cunoscutul liceu, și clase primare. La ceremonie a participat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei.

Structura an școlar 2018-2019

Cursurile noului an şcolar care încep luni însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). Structura anului şcolar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 – 14 iunie 2019).

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019), vacanţă intersemestrială (2 – 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie – 5 mai 2019) şi vacanţa de vară (15 iunie – 15 septembrie 2019).

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfăşurarea programului ‘Şcoala altfel’ nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se vor organiza, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.

Totodată, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare. Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate realiza în perioada vacanţelor şcolare.

Istoric Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din  Alba Iulia

În şedinţa din 10 mai 1991 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât: înfiinţarea unui seminar teologic ortodox în municipiul Alba Iulia, începând cu anul de învăţământ 1991-1992, urmând a funcţiona pe baza Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea instituţiilor de învăţământ ortodox din Biserica Ortodoxă Română,” şi cu aprobarea Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 3976 din 16 Mai 1991 (Înregistrată la Administraţia Patriarhală, Cancelaria Sfântului Sinod, nr. 4163 din data de 17 Mai 1991).

Un alt eveniment important a fost acela al „botezării” şcolii cu numele marelui ierarh şi cărturar Mitropolitul Simion Ştefan. Ca urmare a adresei 3362/18 noiembrie 1991, Sfântul Sinod a aprobat în şedinţa din 17-18 decembrie 1991 „ca Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Alba Iulia să poarte denumirea: «Mitropolit Simion Ştefan»” (Adresa Cancelariei Sfântului Sinod cu nr. 817 din data de 12 Februarie 1992, înregistrată cu nr. 375 în data de 5 Martie 1992 la Episcopia Alba Iuliei.). Mitropolitul cărturar Simion Ştefan (1643-1656) a tipărit pentru prima dată în limba română, în anul 1648, Noul Testament de la Bălgrad şi Psaltirea în 1651, aducând prin aceasta un aport esenţial la cristalizarea limbii române literare. Numele Mitropolitului Simion Ştefan a rămas definitiv înscris în istoria culturii româneşti, de aceea considerăm ca o cinste şi o mare responsabilitate faptul că Seminarul nostru poartă numele lui.

La început baza materială a fost pusă la dispoziţie de Arhiepiscopia Ortodoxă, respectiv cele două săli de curs la Centrul Eparhial şi camerele de dormit la Schitul Sfântul Ioan Botezătorul, azi Schitul Sfântul Lazăr. O perioadă de trei ani (1992-1995) cursurile s-au ţinut după-amiaza în cadrul Colegiului „Horea, Cloşca şi Crişan”. În 1995, prin bunăvoinţa domnului prefect de atunci, avocat Ioan Rus, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia primeşte în administrare imobilul de pe strada Vasile Goldiş, nr. 11 A, din patrimoniul Societăţii Comerciale „Hercules” S.A. Alba Iulia, prin H.G. nr. 444/22 iunie 1995. În această clădire cu parter şi patru etaje au fost amenajate dormitoarele la etajele I-III, sălile de curs şi o capelă la etajul IV. În perioada 1996-2004 a funcţionat în cadrul Seminarului şi Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti înfiinţată datorită necesităţii continue de pregătire a cântăreţilor de strană din parohii. Din anul 2002 s-a înfiinţat o clasă de Filologie, profil uman, cu o durată de patru ani de studiu, potrivit notificării Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 37774 din 28 iunie 2001; specializare este deschisă atât băieţilor, cât şi fetelor. Ţinând cont de resursele umane şi materiale, de climatul propice învăţării pe care le poate oferi, şcoala îşi propune înfiinţarea clasei a V-a, începând cu anul şcolar 2010-2011, urmând ca Seminarul să aibă în coordonarea sa şi ciclul gimnazial, clasele V-VIII, unde se studiază programa comună tuturor unităţilor de învăţământ. Noul sediu al Seminarului Teologic Alba a fost inaugurat în data de 01 decembrie 2012. Clădirea inaugurată cuprinde 12 săli de clasă, laboratoare, și o bibliotecă la standarde moderne şi găzduieşte orele de curs pentru cei aproape 300 de elevi care studiază în prezent în această școală. În curs de finalizare se află capela cu hramul „Sfântul Simion Ștefan” aflată în centrul campusului, dar și celelalte clădiri (școala primară, sala de sport, terenul de sport și o sală de festivități). Începând cu anul 2013, s-a înfiinţat o nouă clasă la profilul uman, cu specializarea ştiinţe sociale, potrivit Reîntregirea.ro.

[nggallery id=6089]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO ”Prietenii lui Azor”, apel disperat pentru un cățel lovit de mașină pe autostrada A10 Sebeș-Turda: ”Plânge rău când îi sunt atinse picioarele!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

”Prietenii lui Azor”, apel disperat pentru un cățel lovit de mașină pe autostrada A10 Sebeș-Turda: ”Plânge rău când îi sunt atinse picioarele!” Asociația ”Prietenii lui Azor” au lansat un apel pentru salvarea unui cățel ajuns în adăpostul public din Alba Iulia, care are nevoie urgent de consultații și intervenții chirurgicale. Patrupedul a fost lovit de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea