Monden-Clubbing

FOTO: Concert de zile mari cu Viţa de Vie, în Spaţiile Ryma. Vezi cum s-au distrat albaiulienii, sâmbătă seara

Alexandra Mates

Publicat

în

După o absenţă de mai bine de 5 ani, băieţii de la Viţa de Vie au revenit la Alba Iulia. Aflaţi în plin turneu naţional  „Spunk Tour  2013”, sâmbătă seara, membrii trupei au poposit în oraşul Marii Uniri pentru a oferi un concert special albaiulienilor.

Petrecerea Divorțaților

Trupa a urcat pe scenă în jurul orei 23.00, şi nu la ora 21.00 aşa cum era programat, însă albaiulienii nu au regretat nicio clipă aşteptarea, concertul fiind unul de zile mari. Cei peste 200 de fani prezenţi au cântat şi au dat din cap alături de ei, pe tot parcursul concertului.

Piese consacrate, adunate în decursul celor 16 ani de existenţă, dar şi variante acustice ale acestora au răsunat sâmbătă seara în Spaţiile Ryma. Toate acestea au constituit un preview al albumului acustic, preconizat să apară pe piaţă în luna Martie 2013.

Viţa de Vie înseamnă: Adrian Despot – voce, chitară, Adrian Ciuplea – chitară bas, Cezar Popescu – chitară, Sorin “Pupe” Tănase – tobe.

Următorul concert „Viţa de Vie” avea loc pe data de 28 februarie, la Botoşani.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

14 noiembrie 2026 | TUVALU – o LUME în PERICOL, un nou spectacol la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel

Ioana Oprean

Publicat

în

14 noiembrie 2026 | TUVALU – o LUME în PERICOL, un nou spectacol la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel Teatrul de Păpuși Prichindel se pregătește de un nou spectacol, o nouă poveste, la care vă invită sâmbătă, 14 noiembrie 2026, ora 12:00, la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel – TUVALU – o LUME în PERICOL, […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

VIDEO | Paulo, artistul din Aiud, a lansat o nouă melodie și un videoclip. Piesa „Tot la tine ajung” a fost prezentată la Antena Stars

Ioana Oprean

Publicat

în

Paulo, artistul din Aiud, a lansat o nouă melodie și un videoclip. Piesa „Tot la tine ajung” a fost prezentată la Antena Stars Cătălin Milea, cunoscut publicului sub numele de scenă Paulo, cântărețul originar din Aiud, a lansat o nouă melodie, intitulată „Tot la tine ajung”, însoțită de un videoclip. Noua piesă a fost prezentată […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall How to Rob a Bank / Cum să spargi o bancă Avanpremiera Regia: David Leitch Cu: Nicholas Hoult, Anna Sawai, Christian Slater, Zoë Kravitz, John C. Reilly Gen Film: Actiune, Crima, Thriller […]

Citește mai mult