FOTO| Cinci case din Apuseni au primit CURENT ELECTRIC, pentru prima dată, cu ajutorul unor voluntari
Lampa cu petrol pe care moţii o foloseau până acum aproape pe tot parcursul zilei pentru iluminatul gospodăriei va deveni un simplu obiect de decor, o piesă bună de trimis la muzeu.
Cinci familii din Întregalde, comună din Alba amplasată într-o zonă defavorizată a Munţilor Apuseni, au primit un cadou nesperat. Pentru prima dată în viaţa lor de pe munte, casele unde-şi duc traiul au energie electrică
Sunt familii în vârstă, care îşi duc traiul de azi pe mâine lucrând pământul şi crescând animale pentru a avea cu ce să traăiască.
Energia electrică a ajuns în locuinţele acestora nu prin grija statului român ci a unei asociaţii care a reuşit să achiziţioneze cinci sisteme care produc energie prin intermediul panourilor fotovoltaice. Asociaţia Energia Inteligentă a demarat în urmă cu patru luni proiectul ”Energie pentru viaţă”, care şi-a propus să adune resurse financiare pentru aducerea luminii în cel puţin cinci case vechi din Apuseni. În cele 11 sate ale comunei Întregalde locuiesc 577 de oameni. Mai mult de 20 de gospodării din satele Modoleşti, Ilieşti şi Popeşti nu sunt încă branşate la electricitate.
”Am dorit să aducem o rază de speranţă acestor oameni, care sunt suficient de departe pentru a nu fi racordaţi la reţeaua de energie electrică, dar prea aproape de această reţea pentru a beneficia de finanţare pentru montarea de panouri fotovoltaice. Marea lor majoritate sunt oameni în vârstă care şi-au petrecut întreaga viaţă în aceste locuri şi pentru care traiul în aceste condiţii a devenit extrem de greu din cauza vârstei înaintate. Până acum foloseau lămpi cu gaz şi lumânări pentru a face lumină în case, pentru ei diferenţa dintre întuneric şi lumină nu o face simpla apăsare a unui întrerupător”, spune Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, ce care a avut ideea acestui proiect de suflet.
În cele patru luni de activitate, asociaţia a atras sponsori şi a identificat gospodăriile care au cea mai mare nevoie de electricitate. Acesta spune că proiectul este unul naţional şi va fi continuat şi în alte zone defavorizate.
În weekendul 25 – 27 iunie 2021, oamenii asociaţiei au urcat pe munte şi au instalat sistemele de furniziare a energiei electrice. Pentru a ajunge la două locuinţe a fost nevoie să se apeleze la un car tras de boi, cu ajutorul căruia au fost urcate echipamentele în greutate de 300 de kilograme. Pe lângă panourile fotovoltaice, a fost realizat în fiecare locuinţă un întreg sistem electric şi capacităţi de stocare care asigură un consum de energie suficient pentru un frigider, un televizor şi trei becuri. În fiecare casă a fost realizată şi o reţea electrică cu becuri şi întrerupătoare. Costul unui astfel de sistem se ridică la aproximativ 2.000 de euro, bani pe care oamenii săraci care locuiesc aici nu ar fi avut de unde să-i scoată.
Ion Dumitraş are 86 de ani şi este unul dintre beneficiarii sistemului de furnizare a energiei electrice. Acesta spune că acum locuieşte singur pentru că soţia este cam bolnavă şi a trebuit să meargă la unul dintre copii. ”Mai vin copiii pe la mine, dar în rest locuiesc singur. Până acum mă descurcam cu lămpaşul, mai puneam lanterne. Ne bucurăm mult că avem acum curent şi becuri în casă”, spune vârstnicul din cătunul Modoleşti. La eveniment a fost prezentă şi fiica acestuia care a exclamat fericită: ”tata stătea şi se minuna cum îi merge becul”.
Primarul comunei, Victoria Moga, a demarat la sfârşitul lunii mai 2021 o procedură de achiziţie prin care alte 17 locuinţe vor beneficia de panouri fotovoltaice. Banii sunt acordaţi de stat prin Administraţiei Fondului de Mediu. Proiectul are o valoare de circa 360.000 de lei, fără TVA.
Potrivit unei estimări a Ministerului Energiei pe baza datelor colectate de la Consilii Judeţene si Prefecturi, în 2018 peste 52,000 de gospodării nu aveau curent electric, multe dintre acestea aflându-se în zone izolate. Deşi necesare, investiţiile pentru conectarea gospodăriilor la reţeaua de electricitate nu demonstrează criteriul de eficienţă, adică nu aduc beneficii operatorului de distribuţie, aşadar va mai trece mult timp până când curentul electric va ajunge şi aici.
Toate finanţările pentru montarea de panouri fotovoltaice exclud gospodăriile care se găsesc la mai puţin de 2 km de reţeaua de energie existentă. Astfel, cca 9000 de gospodării din România nu au nici o speranţă de a vedea energia electrică. (Sursa foto: Facebook/ Victoria Moga)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei
Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]