Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO| Centrul Județean de Excelență Alba a demarat întâlnirile cu părinții elevilor interesați de performanță școlară

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

FOTO| Centrul Județean de Excelență Alba a demarat întâlnirile cu părinții elevilor interesați de performanță școlară

Centrul Județean de Excelență Alba (CJEx Alba) are ca misiune principală promovarea și sprijinirea dezvoltării educaționale a elevilor din județul Alba, capabili de performanță în domenii diverse. CJEx Alba funcționează ca unitate de educație extrașcolară cu personalitate juridică, iar pentru a promova oferta educațională a instituției și a primi feed-back din partea celor interesați de activitatea acesteia, conducerea Centrului a demarat o serie de întâlniri care, în perioada umrătoare, vor avea loc în mai multe localități din județ.

Alba FEST 2025

O primă întâlnire a avut loc joi, 25 ianuarie, la Alba Iulia, întâlnirea la care au participat părinți ai elevilor care în acest an se pregătesc în cadrul grupelor CJEx Alba, profesori și elevi din cadrul Centrului. De asemenea, la activitate a fost prezent și primarul municipiului Alba Iulia, domnul Gabriel Pleșa.

Mai multe detalii despre această acțiune a oferit profesorul Adrian Simion, directorul CJEx Alba: “Noi, la Centrul Județean de Excelență Alba, considerăm că relația școală – comunitate – familie este foarte importantă pentru educația și evoluția profesională și personală a elevilor. Fapt pentru care simțim ca o nevoie instituțională desfășurarea de întâlniri, în teritoriu, cu elevii noștri, cu părinții lor, cu colegii noștri profesori și cu oricare alți actori sociali interesați de bunul mers al educației.

La întâlnirea de azi am discutat cu cei prezenți despre ce am făcut până acum în acest an școlar, întrucât, continuând un model de activitate brevetat cu succes în anii anteriori, activitatea instituției în prima jumătate a anului școlar 2023 – 2024 a fost, în general, axată pe realizarea unor obiective de dezvoltare instituțională și pe acțiuni care au vizat desfășurare activităților de pregătire a elevilor pentru olimpiade și concursuri. Pe lângă aceste activități, cadrele didactice din instituție s-au implicat și în diverse proiecte, au participat la cursuri pregătire, conferințe, activități tematice etc.

De asemenea, am luat în discuție ce ne propunem să facem în următoarea perioadă, dar și obiectivele noastre pe termen mediu și chiar lung. Pentru că ne dorim să formăm un nucleu educațional orientat către dezvoltarea capacităților individuale la nivel maximal, avem nevoie de tot feed-back-ul pe care îl putem obține din partea elevilor noștri și din partea părinților lor. Am discutat despre crearea unei asociații a părinților care să se implice în evoluția ulterioară a instituției noastre, dar și despre modul în care am putea să ne îndreptăm către mediul de afaceri pentru a colabora cu acesta în vederea unei cât mai bune pregătiri a elevilor noștri în viitor.

A fost alături de noi și domnul primar Gabriel Pleșa, care ne-a asigurat că și în acest an Primăria Alba Iulia ne va sprijini în derularea proiectelor noastre. Totodată, în calitate de părinte, și domnia sa a întărit ideea că un parteneriat familie – școală – autorități publice – mediul de afaceri va fi unul cu beneficii reale pentru elevi, în viitor. Personal, le mulțumesc tuturor celor prezenți, mai ales că unii dintre dânșii au renunțat la alte activități pentru a fi alături de noi. Vom continua astfel de activități și sunt sigur că drumul pe care am pornit va fi unul lung și cu rezultate pozitive pentru copiii noștri”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența unui URS, semnalizată în comuna Avram Iancu. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalizată în comuna Avram Iancu. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în jurul orei 23.50, în comuna Avram Iancu. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în comuna Avram Iancu, sat Mărtești. A […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Afaceri murdare cu produse de curățare: Detergent contrafăcut într-un depozit clandestin, vândut în Alba ca fiind produs de mărci cunoscute

Ziarul Unirea

Publicat

în

Afaceri murdare cu produse de curățare: Detergent contrafăcut într-un depozit clandestin, vândut în Alba ca fiind produs de mărci cunoscute Judecătoria Alba Iulia a validat dosarul în care au fost inculpate două persoane fizice, din Alba și Mureș, și o persoană juridică, pentru infracțiuni de contrafacere a unei mărci și punerea în circulaţie a unui […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Două sate vecine din Alba situate în Podișul Târnavelor, depopulate după colectivizare, primesc o nouă șansă prin investiții în infrastructură

Ziarul Unirea

Publicat

în

Două sate vecine din Alba situate în Podișul Târnavelor, depopulate după colectivizare, primesc o nouă șansă prin investiții în infrastructură Colectivizarea agriculturii, impusă de regimul comunist, a fost principala cauză a depopulării unor sate din Podișul Târnavelor, unele dintre ele fiind, în timp, părăsite aproape în întregime, cum este cazul unor localități precum Alecuș și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea