FOTO. Carambol pe A1: Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui accident între mai multe autoturisme
14 persoane au fost implicate în carambolul de pe A1, petrecut în județul Timiș. Cinci persoane au ajung la spital.
Accidentul a avut loc în jurul orei 3 noaptea, în apropierea localității Bethausen, pe sensul de circulație către Deva. În evenimentul rutier au fost implicate două tiruri, un microbuz, o camionetă și alte două autoturisme.
În autovehiculele implicate în accident se aflau 14 persoane, dintre care 5 au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital, fiind rănite.
Pentru scoaterea a două dintre victime, dintre fiarele contorsionate ale mașinilor, a fost nevoie de intervenția descarcerării.
„La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, un ATPVM (Autospecială de transport personal și victime multiple), 16 pompieri și trei echipaje SAJ” au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Politisții urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului. Unul dintre autotrenuri s-a defectat și s-a oprit pe banda de urgență, al doilea l-a lovit în plin, iar celelalte 4 autovehicule au intrat mai apoi unul în altul.
Circulația s-a desfășurat cu dificultate pe perioada cercetărilor și a revenit la normal în jurul orei 8.
[nggallery id=7482]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]