Rămâi conectat

Sport

FOTO: Belgia – România 2-0 (1-0), „tricolorii” – la prima înfrângere la Euro 2024!

Dan HENEGAR

Publicat

în

La Koln, România a pierdut primul meci la Euro 2024, 0-2 (0-1) cu Belgia, marea favorită a grupei E. „Tricolorii” au avut în față o formație cu cuțitul la os, după acel eșec nescontat cu Slovacia, iar „diavolii roșii” au pornit ca din pușcă și au marcat după 74 de secunde prin Tielemans, fostul coleg al lui Nicolae Stanciu la Anderlecht.

Iarăși atmosferă de senzație creată de fanii români, care au impresionat atât prin acel marș dinaintea jocului de la Koln, dar mai ales prin valul de atațament din tribune pentru Stanciu și compania. Cei peste 30.000 de suporteri ai naționalei au impresionat din nou, momentul din actul secund când s-a cântat „Deșteaptă-te, române” fiind unul emoționant.

Greu de tot a fost cu Doku, Lukaku sau De Bruyne, „tricolorii” au suferit, au suportat presiunea pusă de un adversar superior, cu spatele la zid, cu Florin Niță făcând minuni între buturi. Mai mult, Man (68) a irosit o ocazie imensă de egalare, singur cu portarul advers, momentul cheie al întâlnirii. Replica din actul secund a fost mult mai consistentă pentru formația lui Edward Iordănescu, dar, din păcate, De Bruyne ne-a taxat în minutul 80, când a înscris lejer după degajarea portarului Casteels, profitând de o eroare în poziționarea defensivei României!!!

Albaiulianul Nicolae Stanciu, iarăși căpitanul primei reprezentative, și Andrei Rațiu, cei doi jucători din Alba au fost titulari, ultimul fiind înlocuit în final. România a început dezastruos cu Belgia, a primit gol de la Tielemans în minutul 2. A fost cel mai rapid gol belgian la un turneul final, în istorie.

Nicolae Stanciu: „Golul din minutul 2 ne-a dat peste cap”

Am avut și noi șansele noastre, dar nu a intrat mingea. Știam că trebuie să suferim. Am suferit, puteam să închidem calificarea din acest meci, dar totuși am jucat cu un adversar puternic. Cred că, dacă egalam la ocaziile avute, poate alta era soarta meciului. Sunt mândru de toți colegii, de cum am luptat. Așteptăm meciul cu Slovacia și sperăm să rezolvăm calificarea. Am încercat să forțăm și în prima repriză, dar a venit golul în minutul 2 și ne-a dat peste cap. Nu e ușor să revii când iei gol în minutul 2, sper să sărbătorim calificarea după meciul cu Slovacia”, a declarat Nicolae Stanciu

După acel 3-0 de poveste cu Ucraina, România a avut în față un oponent extrem de valoros, care și-a arătat clasa și a obținut o victorie meritată.

Lucrurile se complică în grupa E, unde toate cele 4 combatante au câte 3 puncte totul urmând a se decide în ultima rundă, când România are nevoie de un punct cu Slovacia pentru a se califica în optimile de finală, meciul disputându-se miercuri, 26 iunie, la ora 19.00, la Frankfurt.

”Tricolorii” se califică sigur în runda următoare, dacă nu vor pierde în fața Slovaciei. Totuși, pot ajunge printre cele mai bune 16 echipe ale ”Bătrânului Continent” și în cazul unei înfrângeri. În acest moment, cel mai probabil e ca România să încheie pe locul secund în Grupa E, ceea ce ar însemna un duel în optimi cu ocupanta poziției a doua din Grupa D.  La fel ca în cazul României, Olanda este pe prima poziție acum în Grupa D, la egalitate cu Franța, însă în ultima etapă, batavii evoluează contra Austriei, iar reprezentativa ”Cocoșului Galic” împotriva Poloniei, eliminată deja de la EURO 2024.

Astfel, statisticienii consideră că ”Portocala Mecanică” ar urma să termine pe 2 și să joace cu selecționata noastră pentru un loc în sferturi. Desigur, lucrurile pot lua orice turnură în funcție de rezultatele din ultima rundă.

Dacă vor câștiga grupa, elevii lui Edi Iordănescu se vor duela cu una dintre echipele clasate pe locul 3 în grupele A, B, C sau D (Scoția, Albania, Slovenia și Austria, cu o etapă înainte de final). Poziția a treia ne-ar aduce un ”monstru” în optimi: Spania sau Anglia, cel mai probabil.

Foto: Lucian DANCIU, Koln


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Miriam Bulgaru, eliminată în optimile de finală la WTA Iași după ce în turul anterior a realizat cea mai importantă victorie a carierei

Dan HENEGAR

Publicat

în

Miriam Bulgaru, eliminată în optimile de finală la WTA Iași după ce în turul anterior a realizat cea mai importantă victorie a carierei După ce în turul anterior a realizat cea mai importantă victorie a carierei (6-4, 6-2 cu Tatjana Maria, Germania, locul 60 WTA), provocând o mare surpriză, albaiulianca Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea