FOTO: Balul Bobocilor 2014 la Liceul Sportiv din Alba Iulia. Amela Smajlovic şi Bogdan Dobrescu, desemnaţi Miss şi Mister Boboc
Vineri seara, Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia şi-a ales cei mai frumoşi, talentaţi şi descurcăreţi boboci din acest an, 2014. Amela Smajlovic şi Bogdan Dobrescu au fost desemnaţi Miss şi Mister Boboc 2014, în timp ce premiile de popularitate au ajuns la Ionela Tetcu şi Mihai Praja.
De o seară cu totul specială au avut parte liceenii sportivi, dar şi invitaţii lor, vineri seara, la petrecerea organizată în cinstea bobocilor din acest an. Frumuseţe, umor, zâmbete, dans, talent şi energie, sunt doar câteva dintre ingredientele balului. Tema petrecerii din acest an a fost “Istoria Greciei Antice” , astfel că publicul a avut ocazia să vadă pe scenă frumuseţi de zeiţe şi zei, costumaţi care mai de care.
Un număr de 12 boboci s-au luptat pentru mult râvnitele titluri de Miss şi Mister Boboc, însă doar doi au reuşit să se impună atât prin frumuseţe cât şi prin talent şi inteligenţă. După 4 probe de foc, de prezentare, aptitudini, dans şi cultura generală, juriul a decis ca Amela Smajlovic şi Bogdan Dobrescu să fie marii câştigători. Premiile de Miss şi Mister Popularitate au ajuns în acest an la Ionela Tetcu şi Mihai Praja.
Nici amuzamentul nu a lipsit de la bal. Între probe, publicul a avut parte de momente artistice, de la pantomime şi scente, până la demonstraţii de skirt bike si jonglerii cu mingea.
La finalul balului, distracţia s-a mutat în Club Stage, acolo unde tinerii au pretrecut până în zorii zilei alături de băieţii de la Paraziţii.
Reamintim că, în urma concursului organizat pe internet de Ziarul Unirea, Denisa Turlea şi Alexandru au fost desemnaţi Miss şi Mister Boboc 2014 Ziarul Unirea, fiind cei mai votaţi boboci de către internauţi.
[nggallery id=2684]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
VIDEO | Paulo, artistul din Aiud, a lansat o nouă melodie și un videoclip. Piesa „Tot la tine ajung” a fost prezentată la Antena Stars
Paulo, artistul din Aiud, a lansat o nouă melodie și un videoclip. Piesa „Tot la tine ajung” a fost prezentată la Antena Stars Cătălin Milea, cunoscut publicului sub numele de scenă Paulo, cântărețul originar din Aiud, a lansat o nouă melodie, intitulată „Tot la tine ajung”, însoțită de un videoclip. Noua piesă a fost prezentată […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall How to Rob a Bank / Cum să spargi o bancă Avanpremiera Regia: David Leitch Cu: Nicholas Hoult, Anna Sawai, Christian Slater, Zoë Kravitz, John C. Reilly Gen Film: Actiune, Crima, Thriller […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Wild Horse Nine Avanpremiera Regia: Martin McDonagh Cu: Sam Rockwell, Parker Posey, Steve Buscemi, John Malkovich, Tom Waits Gen Film: Comedie,Crima, Drama, Thriller Durată: 118 min Rating: N 15 Cu puțin […]
