FOTO / Autostrada Sebeş – Turda, nodul rutier Alba Iulia Nord: a primit autorizaţie de construire. Cum arată „pe hârtie“ unul dintre cele mai complexe proiecte de pe lotul 1
Autostrada Sebeş-Turda, nodul rutier Alba Iulia Nord: a primit autorizaţie de construire. Cum arată „pe hârtie“ unul dintre cele mai complexe proiecte de pe lotul 1
Autorizaţia de construire pentru această zonă a lotului 1 a fost emisă recent fapt care permite deblocarea lucrărilor în acest loc. Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură, care monitorizează lucrărilor, susţin că există şi o excepţie reprezentată de porţiunile modificate în proiectul tehnic aflate în afara coridorului de expropriere iniţial. Pentru două bretele ale nodului şi un sens giratoriu încă se aşteaptă emiterea autorizaţiei de construire.
Complexitatea proiectului în această zonă este dată şi de faptul că aici, viitoarea autostradă va supratraversa atât calea ferată, cât şi DN1. Proiectul presupune, de asemenea, relocarea DN1 şi construirea unui sens giratoriu pe direcţia breteleleor de acces şi ieşire Alba Iulia – Aiud. În zona respectivă vor exista, astfel, două sensuri giratorii, cel din prezent, de la ieşire din Alba Iulia şi cel care urmează a fi construit.
”Dacă porţiunea amintită este în mare parte rezolvată, nu acelaşi lucru se poate spune despre celălalt capăt al lotului: nodul foarte complicat de la Sebeş (legătura A10-A1-DN1/DN7). În iunie 2017, după 2 ani de întârzieri nepermise, a fost avizat într-un final în cadrul CNAIR proiectul tehnic al nodului rutier Sebeş. Însă nici documentaţia pentru exproprieri suplimentare nu a fost pusă pe circuitul de avizare (care durează din experienţa noastră de anul acesta 5-6 luni) şi nici notificarea spre ANPM nu a fost redactată şi transmisă.
Aceştia sunt cei doi paşi birocratici necesari în acest moment pentru emiterea autorizaţiei de construire. Luând în considerare cele de mai sus, estimarea noastră realistă este că abia în a doua jumătate a anului 2019 vom putea circula pe acest tronson, mai ales dacă birocraţia şi incompetenţa autorităţilor vor bloca în contiuare lucrările”, mai susţin reprezentanţii asociaţiei menţionate.
Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş – Turda este cel mai în urmă cu lucrările dintre toate cele patru loturi ale A10. Conform contractului încheiat între CNADNR SA şi Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio Construcţii SRL la 2 decembrie 2014, investiţia trebuia finalziată la data de 2 octombrie 2016.
Sursa: Asociația Pro Infrastructura
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață
Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață Tribunalul Alba a finalizat vineri, 27 iunie 2025, procesul pe fond al crimei din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner. Cei trei inculpați trimiși […]
VIDEO | Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European
Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European Centrul Multicultural Gheorghe Șincai din Alba Iulia a găzduit duminică, 6 iulie 2025, Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”, organizată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. În cadrul evenimentului au fost acordate zeci de premii, dar nu […]
Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare
Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, a fost admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial. […]