Rămâi conectat

Politică Administrație

FOTO: Aniversare integrată UPU, ISU și SMURD Alba – salvatorii alături de politicieni, directori, primari, oameni de afaceri

Publicat

în

Aniversare UPU si SMURD Alba (17)Circa 300 de persoane au participat joi, 27 noiembrie, la aniversare simultană a trei evenimente importante pentru județul Alba: 20 de ani de medicină de urgență în Spitalul Județean de Urgență Alba; 10 ani de funcționare în actuala formă modernă de organizare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba și 5 ani de SMURD în județul Alba.

La evenimentul organizat la Hotel Medieval din Alba Iulia au participat șefii instituțiilor aniversate, cadre miltare ISU și  SMURD Alba, cadre medicale ale Unității de Primiri Urgențe Alba (UPU) și numeroși șefi de administrații locale și județene, directori de instituții deconcentarte din județ, oameni de afaceri care au sprijinit activitatea salvatorilor, precum și colaboratori importanți de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență din județele din Regiunea Centru și de la unități medicale din Cluj și Târgu Mureș.

Aniversare UPU si SMURD Alba (20)Au luat cuvântul la ceas aniversar: șeful UPU, medicul Aurel Crișan; șeful ISU Alba, colonel Dorel Sofica; președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel; primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava; directorul Spitalului Județean, Nicoleta Coșarcă; subprefectul județului Corneliu Murg și reprezentanți ai ISU din județele limitrofe.

Electrica Furnizare Discount

Sloganul ales de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba și Spitalul Județean de Urgență Alba (Unitatea de Primiri Urgențe) pentru acest moment aniversar este „SMURD Alba-primii 5 ani împreună”.

Performanța la UPU Alba, în condițiile în care personalul medical este la aproape jumătate față de cel necesar

Șeful UPU, medicul Aurel Crișan, a prezentat un scurt istoric al modernizării Unității de Primiri Urgențe Alba, amintind extinderea sistemului integrat UPU și SMURD cu subunitățile din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, Câmpeni și terminând cu operaționalizarea echipajului mobil de terapie intensivă.

Aniversare UPU si SMURD Alba (28)Acesta a mulțumit tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea și eficientizarea UPU Alba: în mod deosebit medicului Raed Arafat, părintele SMURD și secretar de stat în Ministerul Sănătății; medicului Golea și colectivului de spitalul din Cluj-Napoca și Târgu Mureș; Consiliului Local și Primăriei Alba Iulia; Consiliului Județean Alba și nu în ultimul rând colegilor săi care, dând dovadă de multă dedicație și profesionalism, reușesc să asigure servicii la standarde înalte.

Potrivit medicului Aurel Crișan, în prezent UPU Alba are aproape 100 de angajați, iar media anuală a ultimilor 3 ani de activititate se ridică la 49.000 de consultații. Acesta a precizat pentru ziarul „Unirea” că necesarul de personal medical la UPU este aproape dublu față de cel existent în prezent, pentru a putea vorbi de parametrii optimi de funcționare.

Meritul personalului UPU este cu atât mai mare, cu cât în condițiile actuale de salarizare și nivel de stres, reușesc să compenseze deficitul de personal.

15 ani de ISU Alba și 5 ani de SMURD

Aniversare UPU si SMURD Alba (34)Șeful ISU Alba, colonelul Dorel Sofica, a vorbit în fața alesei audiențe despre munca asiduă depusă de personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru a ajunge astăzi la nivelul de performanță atins, pentru a veni mereu în întămpinarea nevoilor comunității.

Cu sprijinul Consiliului Județean Alba și a fondurilor europene accesate, ISU Alba a reușit să doteze cu echipamente în valoare de circa 7 milioane de lei și să își perfecționeze constant personalul.

Colonelul Dorel Sofica a spus că media în ceea ce privește timpul de intervenție pentru un incendiu este de 10 minute, iar pentru SMURD de doar 8 minute. Șeful ISU susține că jumătate din populația județului beneficiază de timpi de intervenție mai rapizi (8 minute la incendii și sub 5 minute intervenții SMURD) datorită infrastructurii rutiere mai accesibile.

Despre proiecte de viitor, colonelul a amintit deschiderea de noi puncte SMURD în județ și impelmentarea unui dispecerat cu adevărat integrat, cum există la Mureș sau Hunedoara.

Aniversare UPU si SMURD Alba (25)Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare Alba este un serviciu public de urgenţă care asigură intervenţia cu maximă operativitate pentru supravieţuirea victimelor accidentelor, cât şi pentru efectuarea manevrelor medicale menite să preîntămpine agravarea acestora. Funcţionează în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba din 16 octombrie 2009, prin echipaje ce încadrează ambulanțe pentru prim ajutor calificat și terapie intensivă mobilă. Echipajele sunt formate, în funcție de tipul ambulanței,  din  medici sau asistenți medicali din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba și paramedici din cadrul I.S.U Alba, care au fost formaţi prin cursuri de prim-ajutor şi descarcerare.

Mânați de deviza CINE SALVEAZĂ O VIAȚĂ, SALVEAZĂ O LUME ÎNTREAGĂ! au reușit membrii SMURD Alba să asigure un grad mai ridicat de siguranță a cetățenilor în cele peste 13 000 de intervenții la care au participat de la inaugurare și până astăzi.

Publicitate

Politică Administrație

Comunicat de presă| Deputat, Radu Marcel Tuhuț: Alba Iulia – milioane de euro pe vremea guvernării PSD și bătaie de joc de la Cîțu și PNL

Publicat

în

Comunicat de presă| Deputat, Radu Marcel Tuhuț: Alba Iulia – milioane de euro pe vremea guvernării PSD și bătaie de joc de la Cîțu și PNL

Guvernul PNL, condus de Florin Cîțu, a continuat până în ultima clipă bătaia de joc la adresa albaiulienilor și nu a alocat nici un leu municipiului din fondul de rezervă. Alba Iulia a rămas captivă între prostia, tupeul și mojicia PNL, care nu realizează că deciziile sale îi afectează direct pe albaiulieni și nu au legătură cu orgoliile și sancțiunile politice.

Indiferent de opțiunile electorale, Guvernul PSD a alocat bani pentru investiții în Alba Iulia. La ultima guvernare social-democrată au fost finanțate investiții importante în infrastructura rutieră, educație, sănătate și cultură, între care:

Electrica Furnizare Discount

• 5,7 milioane de euro pentru modernizarea străzilor Izvorului, Nicolae Labiș, Barbu Catargiu, Biruinței, Busuiocului, Dumbrăviței și Brândușei;
• 1,1 milioane de euro pentru modernizarea și extinderea clădirii Colegiului Economic ”Dionisie Pop Marțian”, respectiv pentru modernizarea clădirii Școlii Gimnaziale ”Liviu Rebreanu”;
• 4,2 milioane de euro pentru construcția viitoarei secții de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia;
• 3,1 milioane de euro pentru Sala Unirii și Podul Unirii, care face legătura între Monumentul Unirii (finanțat tot de Guvern cu peste 2 mil. euro) și Catedrala în care au fost Încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria.

Personal, nu cred că Ion Dumitrel, președintele CJ Alba și liderul PNL la nivel județean, nu a știut despre aceste alocări bugetare discreționare, care vizau doar criteriul politic. Atitudinea liberalilor ”de frunte” din Alba Iulia este rușinoasă și plină de lașitate. O parte au intrat în ”silenzio stampa”, iar alții s-au umplut de ridicol spunând că împărțirea banilor, cu 0 lei pentru Alba Iulia, a fost, de fapt, corectă!

Președinte PSD Alba, deputat Radu Marcel Tuhuț

Citește mai mult

Politică Administrație

COMUNICAT DE PRESĂ| AUR se opune vaccinării forțate a personalului medical

Publicat

în

COMUNICAT DE PRESĂ| AUR se opune vaccinării forțate a personalului medical

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă demersul legislativ inițiat de PNL și UDMR, care prevede că personalul medical din spitalele publice și private va fi obligat să prezinte dovada vaccinării sau a testării.

„Două partide care se pretind de dreapta împing medicii către vaccinarea obligatorie. În loc să respecte libertatea de alegere a fiecăruia, inclusiv cea a medicilor, PNL și UDMR au pornit prigoana. Pentru Cîțu și gașca sa de extremiști, medicii nu mai sunt acum eroii din linia întâi, ci ticăloșii care trebuie puși cu botul pe labe, pentru simplul motiv că refuză să se vaccineze. Aceasta este o gândire bolnavă, totalitară, pe care o condamnăm categoric. În plus, atragem atenția că se atentează la siguranța națională, pentru că mulți medici vor prefera să nu se vaccineze, să rămână fără slujbă și să se judece cu statul, și astfel vom rămâne fără medici și asistenți într-o perioadă de criză sanitară majoră”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR.

Electrica Furnizare Discount

„Statul nu are de unde să știe ce e mai bine pentru fiecare cetățean în parte. Decizia de a te vaccina este o decizie personală, care implică o evaluare foarte personală a riscurilor. AUR se angajează să apere cu toate mijloacele parlamentare și democratice libertatea de alegere a românilor. Suntem ultimii anticorpi la dictatură și vom respinge această inițiativă legislativă, precum și orice alte tentative de restrângeri de drepturi și libertăți și discriminări pe criterii sanitare”, a subliniat deputatul George Simion, copreședinte AUR.

Reamintim că AUR a depus la Senat un proiect de lege împotriva discriminării pe motiv de vaccinare, care prevede sancțiuni cu amendă de la 3.000 de lei la 30.000 de lei, dacă discriminarea vizează o persoană, respectiv cu amendă de la 5.000 de lei la 100.000 de lei, dacă discriminarea vizează o categorie sau un grup de persoane. Potrivit proiectului, emiterea oricărui act normativ care discriminează pe bază de vaccin va fi considerată infracțiune și sancționată cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| Partidul Mișcarea Populară ALBA solicită Președintelui României convocarea de urgență a CSAT pentru situația critică în care a ajuns criza sanitară

Publicat

în

Comunicat de presă| Partidul Mișcarea Populară ALBA solicită Președintelui României convocarea de urgență a CSAT pentru situația critică în care a ajuns criza sanitară

Partidul Mișcarea Populară solicită Președintelui României convocarea de urgență a CSAT pentru situația critică în care a ajuns criza sanitară. Este nevoie cât mai rapid de un Plan de Urgență pe care să îl implementeze un Comitet format în principal din medici.

Guvernul a demonstrat deja că nu face față gestionării acestei crize, iar acum acest guvern interimar are și mai puține pârghii constituționale de acțiune.

Electrica Furnizare Discount

Totodată, considerăm o soluție ca România să solicite ajutor din alte state pentru personal medical specializat pe secții ATI. Suplimentar, e obligatorie reluarea campaniei de vaccinare, implicit intensificarea caravanelor de vaccinare, cu o mai mare atenție a autorităților pentru combaterea propagandei anti – pandemie și anti – vaccin.

Este limpede că suntem într-un punct mai mult decât critic când la fiecare 3 minute moare un om din cauza Coronavirus, medicii luptă fără resurse în iadul din spitale, morgile sunt pline, spitalele au cedat sub presiunea pandemiei. România a cerut sprijin NATO și a fost activat Mecanismul European de Protecție Civilă, e nevoie urgent de măsuri ferme care să ajute sistemul de sănătate.

Biroul de presă PMP Alba

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare