FOTO: Albaiulianul Cosmin Ioan Toma îşi ascute cuţitele pentru Top Chef, cel mai spectaculos show de cooking din România
Albaiulianul Cosmin Ioan Toma va participa în această toamnă la cel de-al doilea sezon al savuroasei competiţii culinare Top Chef de la Antena 1. Acesta a fost ales din peste 1400 de participanţi la preselecţiile de la Bucureşti şi se pregăteşte de zor să impresioneze juriul înfruntându-i pe alţi 23 de bucătari din România, aspiranţi la marele trofeu Top Chef.
Cosmin are 36 de ani, locuieşte în Alba Iulia şi este expert în arta gătitului. Bucătar de meserie de peste 16 ani, Cosmin ne-a mărturisit că a ajuns să practice meseria de bucătar după terminarea stagiului militar, când întors acasă s-a pus problema unui loc de muncă. A pornit de jos, ca ajutor de bucătar, până când l-a descoperit celebrul maestru bucătar Nelu Graur, de la care a luat primele lecţii de gătit.
“Alegerea acestei meserii a fost ceva instinctiv. Bucătăria m-a ales pe mine, nu eu pe ea. Pentru mine bucătăria este precum chimia: Tot timpul poţi combina diverse ingrediente pentru a obţine diverse preparate”, a declarat Cosmin.
Cosmin spune că este unul dintre primii bucătari din ţară care a schimbat faţa preparatelor tradiţionale, reinventându-le sub o altă formă. Se pricepe cel mai bine la gătit ciorbe, supe dar şi la preparate din carne, însă se laudă cu cel mai bun preparat – calamar umplut cu sos de lime şi capere pe pat de sfeclă roşie.
Tânărul a gătit de-a lungul carierei sale pentru personalităţi importante precum Regele Mihai, preşedintele Traian Băsescu, prinţul Paul al României şi prinţesa Lia, dar şi altor vedete naţionale.
Este pasionat al bucătăriei franceze şi declară că se regăseşte foarte mult în aceste “preparate care combină diferite gusturi”. Este de asemenea şi adeptul bucătăriei tradiţional românească şi îşi doreşte ca pe viitor să experimenteze bucătăria moleculară.
Pe lângă meseria de bucătar, Cosmin cântă şi scrie. Este interpret de muzică populară deja cunoscut la nivel local şi naţional şi este autorul câtorva cărţi de bucate ce cuprind bucătăria tradiţională.
Visul lui este să redacteze cea mai mare carte de bucate din România şi să înveţe cât mai multe lucruri despre bucătăriile lumii.
Ce ar însemna trofeul Top Chef pentru Cosmin?
“Trofeul Top Chef ar însemna pentru mine cea mai mare realizare şi recunoaştere profesională de până acum, dar şi o experienţă unică în viaţă”, a declarat acesta.
Alături de ceilalţi 23 concurenţi, tânărul albaiulian va trebui să-şi demonstreze îndemânarea, cultura culinară, creativitatea şi adaptabilitatea în cele mai inedite situaţii, sub atenta supraveghere a celor trei juraţi: Chef Joseph Hadad, Nicolai Tand şi Tudor Constantinescu.
Emisiunea va începe undeva spre sfârşitul lunii octombrie, aşadar albaiulieni staţi cu ochii pe televizoare!
Cosmin doreşte să-i mulţumească pe această cale celui care l-a încurajat şi l-a susţinut să meargă la emisiune, domnului Corneliu Mureşan, patronul unui restaurant din Sebeş.
Vă prezentăm mai jos câteva fotografii cu preparate by Cosmin Ioan Toma:
[nggallery id=418]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Nostalgia FM, un nou succes al brandului Nostalgia După succesul festivalurilor care au adunat zeci de mii de participanți în întreaga țară, brandul Nostalgia și-a extins universul și în radio. Citește și: Nostalgia Festival transformă din nou Băneasa într-o capsulă a timpului Lansat în februarie 2026, Nostalgia FM continuă să crească atât în online, cât și […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 29 mai – 4 iunie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 29 mai – 4 iunie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Scary Movie 6 / Comedie de groază Avanpremiera Regia: Michael Tiddes Cu: Regina Hall, Chris Elliott, Anna Faris, Jon Abrahams, Lochlyn Munro, Marlon Wayans Gen Film: Comedie, Horror Durată: 95 min […]
Nostalgia mută petrecerea în tramvai: acces exclusiv pentru cei cu bilet la festival
Nostalgia continuă să surprindă publicul cu experiențe neconvenționale înaintea festivalului din această vară. Pe 13 mai, organizatorii au transformat un tramvai din București într-un adevărat ring de dans pe șine, oferind participanților o experiență inedită dedicată exclusiv celor care dețin bilet la Nostalgia 2026. Evenimentul a avut loc la Depoul Victoria și a reprezentat prima […]