Rămâi conectat

Politică Administrație

FOTO| ADR Centru: În județul Alba se va regăsi una dintre cele 3 unități pilot pentru dezvoltarea zonelor sărace din România

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru a participat la sfârșitul săptămânii trecute la o întâlnire de lucru pentru prezentarea Strategiei de dezvoltare integrată pentru zonele cu mare risc social identificate la nivel național. Pentru început, la nivelul Cancelariei Primului Ministru au fost propuse trei zone pilot, respectiv Valea Jiului, Roșia Montană și Munții Apuseni în ansamblu, precum și zonele mai sărace și comunitățile marginalizate din Moldova (între Vaslui și Iași).

Problemele comune ale acestor zone: foste localități monoindustriale, cu șomaj ridicat, depopulare și îmbătrânire a cetățenilor, au generat o abordare comună pentru rezolvarea problemelor social-economice. Din acest motiv, de la Cancelaria Premierului, împreună cu Ministerele Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, al Fondurilor Europene și al Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a propus pregătirea și implementarea unei strategii de dezvoltare integrată pentru aceste zone.

La Alba Iulia, întâlnirea de lucru cu decidenții locali din Consiliul Județean Alba, Prefectura Județului Alba, precum și cu reprezentanții instituțiilor care derulează fonduri europene, alături de primarii localităților din zona Munților Apuseni, a fost coordonată de domnul Vasile Dâncu, Vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, alături de domnul Ionel Dancă, consilier de stat al Premierului.

adr2

Tema întâlnirii a vizat dezbaterea modului cum decidenții Guvernului propun modul de soluționare a crizei din zonele cele mai sărace din țară, printr-o abordare integrată. Concret, la nivelul Cancelariei Primului-Ministru va fi constituită o Unitate Guvernamentală de Asistență Tehnică pentru fonduri europene, care va avea subunități în cele trei zone menționate anterior. Rolul acestei structuri este de a sprijini potențialii beneficiari de finanțare pentru identificarea și pregătirea proiecte finanțabile din fonduri europene, prin colaborare și în directă legătură cu proiectele similare din întreaga zonă.

Vicepremierul Vasile Dâncu a subliniat că, la nivelul Regiunii Centru, activitatea ADR Centru a dus la performanțe foarte bune în absorbția de fonduri nerambursabile. Totodată, domnia sa a explicat cum, în ciuda eforturilor de a fi selectate cereri de finanțare bune și generatoare de dezvoltare, s-a constatat că fondurile europene, respectiv proiectele finanțate din aceste resurse, nu au adus bunăstarea scontată în așa numitele ”pete albe în dezvoltarea țării”. Ca atare, modul de finanțare a proiectelor va fi ușor modificat, pornind tot de la Instrumentele Structurale care se derulează acum în România. Concret, s-a prezentat modelul prevăzut pentru dezvoltarea Deltei Dunării, prin Instrumentul Teritorial Integrat, care poate avea o aplicabilitate locală și în zonele vizate. De fapt, se preconizează că în Programele de finanțare existente să existe o anumită alocare bugetară specifică, disponibilă doar zonei respective, prin eventuale call-uri distincte de proiecte. Pentru ca potențialii beneficiari de finanțare să poată să-și pregătească eficient cererile de finanțare, Unitatea Guvernamentală de Asistență Tehnică va coordona cele trei centre locale de consultanță, în care vor activa specialiști locali, cu experiență în pregătirea de proiecte finanțate din fonduri europene. Aceștia vor avea posibilitatea de a discuta direct cu experți desemnați din cadrul Autorităților de Management pentru diferite programe de finanțare europene.

În acest fel se preconizează că se va scurta modul de obținere a informațiilor și se vor rezolva mai repede situațiile neclare. Practic, prin aceste centre de consultanță, potențialii beneficiari de fonduri vor putea fi mai repede și mai clar informați, direct din surse guvernamentale, despre modul cum se pot interpreta anumite cerințe din ghidurile de finanțare. Unitatea Guvernamentală nou creată nu se va substitui celor care pregătesc proiectele, dar va facilita pregătirea acelor cereri de finanțare care aduc cele mai mari beneficii zonei vizate.

”O astfel de întâlnire reprezintă o foarte bună oportunitate de a corela necesarul de finanțare a dezvoltării, cu resursele disponibile și cu cerințele formale din apelurile de proiecte. ADR Centru a fost implicată, de-a lungul timpului, în derularea mai multor programe pentru dezvoltarea Munților Apuseni, la nivelul Regiunii Centru. Ca atare, o oportunitate pentru dezvoltarea economică a zonei o reprezintă experiența dobândită de ADR Centru, atât ca fostă Unitate de Implementare a Proiectului de Dezvoltare Rurală a Munţilor Apuseni, dar și ca Organism Intermediar pentru atragerea și implementarea Instrumentelor Structurale. Din acest motiv există posibilitatea ca îmbunătăţirea şi stabilizarea unui mediu economic real al comunităţilor mic urbane și rurale din regiunea Munţilor Apuseni să se realizeze prin programe și proiecte integrate, în derularea cărora se poate implica și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru”, a declarat doamna Maria Ivan, director Direcția Coordonare din cadrul ADR Centru, după încheierea reuniunii de lucru de la Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO: Parcul din fața primăriei din Gârbova a fost finalizat: Spațiu de recreere și relaxare pentru cetățenii din comună

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Parcul din fața primăriei din Gârbova a fost finalizat: Spațiu de recreere și relaxare pentru cetățenii din comună Cetățenii din comuna Gârbova se pot bucura de un nou parc, situat în fața primăriei. Loc de relaxare și recreere, atât pentru tineri cât și pentru vârstnici sau turiști. „Amenajarea parcului din localitatea Gârbova a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea