Ştirea zilei

FOTO| Accident SPECTACULOS pe drumul către Poiana Galdei – O tânără șoferiță s-a rostogolit de mai multe ori cu mașina, până într-un pârâu

Ioana Oprean

Publicat

în

Două tinere au fost, sâmbătă în jurul prânzului, la un pas de o tragedie, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier.

Evenimentul s-a produs pe drumul ce duce spre localitatea Poiana Galdei. Șoferița a pierdut controlul asupra autoturismului care aieșit de pe carosabil și s-a rostogolit de mai multe ori, oprindu-se în pârâul din apropiere. Potrivit unui martor, tânăra conducătoare auto ar fi încercat să evite coliziunea cu o mașină care venea din sens opus.

La locul accidentului a intervenit o ambulanță SMURD. Conform primelor informații de la IPJ Alba privind accidentul, în urma controlului de specialitate efectuat la spital s-a stabilit că cele două tinere nu au fost rănite grav.

Polițiștii efectează cercetări.

UPDATE: La data de 26.02.2017, în jurul orei 13.25, pe Drumul Județean 107K, în afara localității Poiana Galdei, o tânără în vârstă de 19 ani, din Galda de Jos, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia, iar într-o curbă a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în albia râului Valea Galdei. În urma accidentului, conducătoarea auto şi o altă tânără de 19 ani, pasageră în autoturism, au suferit leziuni corporale uşoare, fără a rămâne internate în spital. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate”, precizează reprezentantul IPJ Alba.

[nggallery id=3487]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Eric și Eduard Radu, doi frați din Alba, Golden Buzz de la Pavel Bartoș la ,,Românii au talent”. au dansul popular în sânge, iar momentul lor a uimit o țară întreagă

Ioana Oprean

Publicat

în

Eric și Eduard Radu, doi frați din Alba, Golden Buzz de la Pavel Bartoș la ,,Românii au talent”. au dansul popular în sânge, iar momentul lor a uimit o țară întreagă Talentați, adorabili și energici, Eric și Eduard Radu, doi frați din județul Alba, comuna Șpring, au reușit să pună în scenă un moment memorabil! […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Călin Georgescu a scăpat de măsura controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară: Fostul candidat la prezidențiale poate părăsi România

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu a scăpat de măsura controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară: Fostul candidat la prezidențiale poate părăsi România Călin Georgescu a scapat de măsura controlului judiciar după ce Tribunalul București a luat această decizie în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară. Ca urmare a acestei decizii, Călin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Premieră la Blaj: O echipă condusă de medicul Mihai Nemeți a tratat vasele de sânge blocate din picioare cu o metodă inovatoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră la Blaj: O echipă condusă de medicul Mihai Nemeți a tratat vasele de sânge blocate din picioare cu o metodă inovatoare O echipă de medici, condusă de dr. Mihai Nemeți, medic primar de chirurgie vasculară, a realizat o nouă intervenție în premieră la Spitalul Municipal Blaj. Este vorba despre o procedură endovasculară la nivelul […]

Citește mai mult