Fortăreața mai puțin cunoscută de lângă Alba Iulia: Cetatea medievală de la Tăuți și misterul care o învăluie

Nu multă lume cunoaște faptul că, la doar câțiva kilometri de Alba Iulia, pe Valea Ampoiului, se află o cetate medievală mai puţin cunoscută şi promovată. Este vorba de construcția medievală a Cetății de la Tăuți, pentru care a fost donat un deal, în urmă cu 700 de ani, pentru a se construi.

Aceasta este situată pe teritoriul satului Tăuţi, comuna Meteş, fiind atestată documentar pentru prima dată la 1276. Obiectivul poate fi vizitat relativ uşor, existând chiar şi un traseu care pornește din Alba Iulia şi traversează Dealul Mamut.

În maghiară, satul unde se găsește cetatea poartă numele de Tótfalud-Totfalău. Cetatea se află la aproximativ 700 m înălțime față de nivelul mării. Intrarea principală în incinta cetății se face prin partea de vest.

La 1299 această cetate apare menţionată într-un document cu numele Lapis Sancti Michaelis (Piatra Sfântului Mihai). Cetatea mai este amintită și în secolul al XIV-lea, mai exact în 1379, când episcopul Transilvaniei Goblinus donează vatra satului Tăuți, ce se afla sub cetate, unor călugări paulini, ce-și vor construi aici o mănăstire, amintită în documente în secolele următoare.

Cât despre localitatea propriu-zisă, într-un document de la 1341 se vorbeşte pentru prima dată despre villa episcopalis Totfolud. În „Compendiul” cronicarului italian Giovanandrea Gromo din anul 1563, aflăm că în mănăstirea de la Tăuți, nu mai erau decât patru călugări. Același cronicar italian descoperă o serie de inscripții romane în mănăstire. Un călător de origine franceză, găsește la 1574 această mănăstire nelocuită. Locul unde era situată mănăstirea, la localnici, poartă numele de Costei, din latinescul castellum.

Urme de ziduri, cărămizi și alte materiale, atestă prezența istorică a acestei mănăstiri medievale.

Din cercetările lui Adalbert Cserni, ce au avut loc în 1875, avem informația că mănăstirea se compunea dintr-o biserică, o fortificație de formă dreptunghiulară cu turnuri, și chiliile călugărilor. În prima jumătate a secolului al XVI-lea, în timpul lui Ioan Zapolya, se execută lucrări importante de întărire a cetății. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Castaldo începe o serie de lucrări de fortificare a cetăților transilvanene, printre care și cea de la Tăuți.

Datorită faptului că cetatea nu mai corespundea cerințelor ce țin de arhitectura militră a perioadei respective (dimensiune redusă și locație), austriecii au părăsit cetatea care va trece din nou în subordinea episcopiei Transilvaniei. Aceasta este ultima mențiune a cetății ca fortificație în funcțiune, urmând a fi distrusă și părăsită. Mănăstirea a continuat să existe o scurtă perioadă, până în anul 1570.

Primele cercetări arheologice asupra cetății, făcute de Muzeul de Istorie din Alba Iulia, confirmă faptul că cetatea cuprinde între zidurile ei o suprafață de 4750 mp. Partea cea mai veche a cetății era compusă dintr-un donjonde formă patrulateră, construit din blocuri de stâncă, de proveniență locală și așezat direct pe vârful stâncii.

Cetatea se regăseşte la sud-vest de satul Tăuţi, către izvoarele pârâului cu acelaşi nume, pe o culme de circa 660 metri. Pe un platou stâncos, probabil artificial nivelat, a fost ridicat un turn-donjon cu bază patrulateră neregulată, păstrat până la 1,20 metri înălţime. O curtină este marcată prin prelungirea laturii de est a donjonului, către nord, apoi se întoarce spre vest-sud-vest, într-un unghi ascuţit, pentru a face apoi alt unghi, pentru o ultimă latură, în sud-vest, până la prăpastia de care se sprijină şi donjonul.

Zidul cetății are o grosime de 2.70 m, răsare direct din stâncă, prezentându-se într-o formă stabilă. Donjonul a fost apărat pe latura de nord-vest și vest. Zidul de pe latura sudică, fiind mai expus intemperiilor, e prăbușit în prăpastie și astfel se mai pot distinge doar tăieturile de fixare a lui în stâncă. Acest fapt ne duce cu gândul la idea că zidul a fost mai subțire în această locație.

”Sectorul de vest a curtinei este dublat, în aşa fel încât formează un palat. Din perioada care ne interesează, se pare că mai fac parte o încăpere adosată donjonului, către est şi structurile unui pod aruncat peste un şanţ săpat în stâncă. Toate compartimentările (un palat pe latura de vest, încăperi adosate pe latura de sud-vest, intrări, porţi) aparţin unui interval de timp mai îndelungat. Doar curtina exterioară, cu bastionul în formă romboidală, se pot asocia cert sec. al XVI-lea, restul fiind plasabil în intervalul de funcţionare (sec. XIII-XV)”, se afirmă într-o prezentare realizată pentru cetati.medievistica.ro.

De asemenea este important să menționăm că în incinta cetății a fost descoperită o cantitate însemnată de material, cum ar fi săgeți, sulițe, seceri, coase, potcoave sau zabale precum și blocuri de piatră fasonată.

Cetatea poate fi vizitată relativ uşor. Nu are traseu marcat dar se poate ajunge aproape pe un drum forestier plecând din satul Tăuţi. Deasupra cetăţii, de la cruce se poate vedea o panorama foarte frumoasa spre Piatra Boului şi Valea Ampoiului. Traseul dureaza aproximativ o oră şi jumătate pe jos. Un alt traseu ”pleacă” din Alba Iulia, peste dealul Mamut, dar este mai lung şi nemarcat. Tăuţi se află la o distanţă de circa 12 kilometri de Alba Iulia, pe drumul naţional (DN 74) ce face legătura cu zona Munţilor Apuseni.

surse: Adevărul, Historia

foto, stânga: Gligor Adrian Borza

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...