Rămâi conectat

Ştirea zilei

Florin Roman: ”Este posibil ca nodul rutier de la Cugir, cu autostrada Orăștie-Sibiu, să se construiască printr-un proiect de accesare a fondurilor europene”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Prim-vicepreședintele ACL Alba, Florin Roman, a declarat, vineri, că la Consiliul Județean este deja pregătit un proiect de accesare a fondurilor europene pentru construirea nodului rutier care să facă legătura între orașul Cugir și autostrada Orăștie-Sibiu.

Vicepreședintele CJ Alba a precizat că, potrivit Ministerului Transporturilor, despre construirea respectivului nod rutier cu fonduri de la bugetul statului nu se poate discuta decât după finalizarea integrală a lucrărilor de la autostradă, iar data recepției este incertă (din cauza întârzierilor de la lotul 3), în ciuda faptului că fostul ministru Dan Șova declara că problema va fi rezolvată anul viitor.

Împreună cu președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, am avut o discuție cu domnul Simion Crețu, președintele ADR Centru, pentru că din punctul meu de vedere, dacă vom aștepta după ei ne vor prinde probabil sărbătorile de prin anii 2020-2030. Există posibilitatea pentru perioada de finanțare 2014-2020 să depunem un proiect întrucât sunt eligibile și finanțabile în proporție de 100% drumurile județene care se înțeapă în cele două autostrăzi care vor tranzita județul Alba. Prin urmare, așteptăm un răspuns clar din partea Guvernului, iar dacă nu vom primi acest răspuns, vom depune la ADR Centru soluția pentru ieșirea și coborârea de la Cugir la autostradă. Fiind un județ prin care vor trece două autostrăzi vom putea pune la punct, cu fonduri europene, și alte drumuri județene care fac conexiunea către Culoarul IV și Sebeș-Turda”, a explicat Florin Roman.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025.  Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora

Ziarul Unirea

Publicat

în

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea