Florin Cîțu: Relaxarea restricțiilor în România să se facă în ordine inversă față de cum au fost luate
Ministrul finanțelor, Florin Cîțu, a declarat marți seara la Digi 24 că cel mai simplu și mai sigur este ca relaxarea restricțiilor în România să se facă în ordine inversă față de cum au fost luate și este de părere că România va face față mult mai bine, din punct de vedere economic, fazei a doua a epidemiei, care presupune repornirea economiei.
„Suntem mult mai pregătiți”, a spus Florin Cîțu, estimând că perioada grea a fost faza întâi a epidemiei, când criza a vizat în primul rând sănătatea oamenilor.
„Până acum, rezultatele arată că impactul (epidemiei) asupra economiei și al sănătății a fost mai mic decât în alte țări. (…) Economia României va ieși din această criză mai bine decât ne așteptăm”, a declarat ministrul finanțelor.
El a motivat ca sursă a optimismului său faptul că în ultima lună companiile au răspuns apelului de a-și plăti taxele, iar pe de altă parte altele s-au adaptat și și-au transformat producția la ceea ce este nevoie: măști, biocide, ventilatoare. „Au răspuns foarte bine, am încredere în economia românească, am încredere că după această perioadă va fi o economie mult mai puternică”, a spus Florin Cîțu. Întreprinzătorii privați au răspuns, de asemenea, foarte bine, a adăugat ministrul.
„După ce trecem de vârful epidemiei și rămâne de rezolvat doar criza economică, acolo avem instrumente. Economiile globale au trecut prin crize economice, cea mai recentă în 2009, avem soluții pentru crize economice și putem să rezolvăm, pe când aici avem și o criză de sănătate în același timp. Trebuie să trecem peste vârful crizei de sănătate.
În monentul în care începem să relaxăm condițiile, veți vedea că soluțiile pentru criza economică sunt mult mai ușor de implementat și le avem și le știm, pentru că am mai trecut prin asta. (…) Știm cum să rezolvăm problema, doar să trecem peste acest vârf al crizei în sănătate. Mai avem puțin, două săptămâni, înțeleg de la experți. Vârful este acum și după aceea putem să ne gândim și la ce urmează, la partea economică”, a spus Florin Cîțu.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]