Florin Cîțu despre campania de vaccinare: „Vor fi caravane la nivel local, mai ales în mediul rural, iar preoții vor să se implice”
Sâmbătă, în urma întâlnirii cu reprezentanții cultelor religioase din Sibiu, premierul Florin Cîțu a anunțat faptul că vor fi organizate caravane privind campania de vaccinare, la nivel local, în special în mediul rural, iar preoții urmează să se implice.
„Astăzi am avut o întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase din Sibiu, recunoscute la nivel național. Avem nevoie de sprijinul lor pentru campania de vaccinare. Discuția a fost foarte bună, aici, la nivelul județului Sibiu.
Vor fi caravane la nivel local, mai ales în mediul rural, iar preoții vor să se implice. Au avut o solicitare: să existe materiale de informare de unde cetățenii să se informeze despre vaccinare înainte de a alege să se vaccineze. Și aș vrea să atrag atenția asupra unei remarci a unui reprezentat al cultelor, în această discuție”, a scris Florin Cîțu, pe Facebook.
Premierul afirmă că pentru credincioși este foarte importantă puterea exemplului: „dacă preotul este vaccinat, capătă încredere și enoriașii în vaccin. Sper ca exemplu județului Sibiu să fie preluat de toate județele. Avem nevoie de Biserica Ortodoxă Română și de toate cultele în campania de vaccinare”.
Anterior, tot în Sibiu, întrebat ce le va cere cultelor, Cîțu a răspuns: „să susțină această campanie de vaccinare. Vaccinarea este singura soluție de a ieși din pandemie, de a ne asigura că nu vom avea alt val 4, 5, 6 sau 7”, potrivit Mediafax.
Județul Sibiu este pe locul 3 în țară la vaccinare, „dar trebuie să facem mai mult, să introducem vaccinul în zona rurală. Mă văd cu reprezentanții cultelor să vedem cum putem face campania să meargă mai departe”, afirma premierul.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
„Taxă de turist” introdusă de mai multe orașe din Europa: Cât vor trebui să plătească vizitatorii
„Taxă de turist” introdusă de mai multe orașe din Europa: Cât vor trebui să plătească vizitatorii Tot mai multe orașe introduc sau majorează taxele de turism pentru vizitatori. Aceste taxe fac parte dintr-o serie de măsuri adoptate pentru a limita și controla afluxul de turiști în diverse destinații europene populare. Așadar, orașele care au impus […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 4 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români