Ziarul Unirea

Florin Cîțu a fost votat pentru a fi propunerea de premier al PNL. Ce studii are și ce locuri de muncă a mai avut

PNL a votat, miercuri, ca propunerea de premier a liberalilor să fie ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, spun surse politice. A fost o singură abținere, a lui Dan Motreanu, au precizat sursele citate.

Florin Cîțu a absolvit Grinnell College din SUA (1996), un masterat în economie în cadrul Iowa State University (2002), iar din 2002 este doctorand al Iowa State University. A fost economist în cadrul Băncii Naționale a Noii Zeelande (2001-2003) și în cadrul Băncii Europene de Investiții (2003-2005).

ELIT

În cadrul ING Bank, a lucrat ca economist șef (2006-2007) și șef al departamentului piețe financiare (2007-2011), pentru ca ulterior să fie consultant și analist economic.

În martie, Florin Cîțu a mai fost desemnat premier de președintele Klaus Iohannis, dar și-a retras candidatura cu câteva ore înaintea votului de învestitură din Parlament.
Sursa: stiripesurse.ro

ADEZIUNE PLUS ALBA

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

OFICIAL: Starea de alertă, PRELUNGITĂ cu încă 30 de zile: Măsurile și restricțiile care vor trebui respectate

Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, începând de miercuri, 13 ianuarie a fost aprobată de către Guvernul… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Alba Iulia REVINE la SCENARIUL ROȘU. Incidența de infectare a ajuns la 3 cazuri/1000 de locuitori

Deși carantinarea Municipiului Alba Iulia a „dat roade” în ceea ce privește scăderea numărului de persoane infectate, orașul nostru a… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

OFICIAL| 3.697 cazuri noi de coronavirus în România. Bilanțul total ajunge la 676.968 de îmbolnăviri

Marți, 12 ianuarie 2021, Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noul bilanț al pandemiei de COVID-19 în România. Până… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

DOCUMENT| Orașul Abrud SCAPĂ de restricții. Incidența de infectare a scăzut sub 1,5/1000 de locuitori

Datorită scăderii incidenței cazurilor de coronavirus sub 1.5 la mie, orașul Abrud scapă de restricțiile impuse prevenirii răspândirii noului coronavirus,… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIDEO| PERCHEZIȚII în Alba și alte județe din țară într-un dosar cu acuzaţii de fals de monedă: Cum opera gruparea infracţională

Ofițerii BCCO Piteşti au efectuat marţi, 12 ianuarie, mai multe percheziţii domiciliare, în judeţele Alba, Sibiu, Arad şi Bacău, într-un… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Evaluare Națională 2021: BAREME teste de antrenament setul 7, la română, matematică și limba maternă pentru elevii de clasa a 8-a

Bareme teste de ANTRENAMENT EVALUAREA NAȚIONALĂ 2021: Modele de subiecte din setul 7, la română și matematică, pentru elevii de… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro