Fiscul ia cu asalt profesiile liberale – verificări ”la sânge” pentru impunerea unor taxe mai mari

*Diferențe de mii de lei la taxarea venitului după emininarea colaborării pe drepturi de autor

După ce Executivul a modificat regulile fiscale, astfel încât inspectorii ANAF să aibă cale liberă să decidă dacă liber-profesionistul este cu adevărat independent şi dacă nu, să-l impoziteze suplimentar, ca pe un salariat obișnuit, mii de avocaţi, farmacişti, medici sau agenţi fiscali ar urma să plătească taxe mult mai mari. Guvernul a eliminat din normele Codului Fiscal articolul care-i ferea pe cei cu venituri din activități independente, ca avocați, contabili, medici, farmaciști sau din drepturi de autor să plătească taxe la fel de mari ca salariații.

În ultimele 8 luni, prin ceea ce a inițiat ANAF ca şi controale legate de profesiile liberale, a făcut abuzuri tocmai față de aceasta reglementare şi e demonstrat că aşa s-a întâmplat tocmai prin dorința Guvernului în mod expres să fie anulată”, a declarat pentru digi24.ro Cristian Pârvan,preşedintele Patronatului Serviciilor Private.

În prezent, pentru un venit net 5.000 de lei pe lună, o persoană fizică autorizată plătește statului taxe de 1.600 de lei. Dacă ar fi salariat, pentru aceeaşi sumă, angajatul şi angajatorul ar urma să plătească statului taxe de 4.100 de lei. Tocmai această diferenţă uriaşă a făcut ca unele firme să profite de portiţele din lege și să lucreze cu colaboratori pe contracte de PFA sau drepturi de autor, deși nu întotdeauna sunt îndeplinite criteriile legale.

În aceste condiţii, de la 1 iulie activităţile independente ar putea fi reconsiderate drept dependente. Asta înseamnă că o parte dintre cei care acum sunt plătiţi ca persoană fizică autorizată sau pe drepturi de autor ar trebui angajaţi cu contract de muncă.

Probabil că, la mica înțelegere, se va diminua venitul net pe care îl va obține cel care desfășoară aceste activități, va suporta probabil o parte angajatorul”, a spus Alin Chitu, specialist fiscal.

În ultimele luni, inspectorii fiscali au amendat numeroase persoane fizice care lucrează ca farmaciști, medici, avocați sau consultanți fiscali pentru că ar fi abuzat de statul de PFA ca să plătească mai puțin la stat, deși erau dependenți de firma pentru care lucrau. Ministerul Finanțelor s-a inspirat în stabilirea criteriilor de diferențiere din reglementările Fiscului american.

Sursa: digi24.ro

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

6 Comentarii

ilie de la uzina 26 mai 2015 at 14:22

era si timpul, ca au devenit profesii liberale si vanzarea de parfumuri si medicamente.
in sfarsit anaf exista, functioneaza.
astept raid in serviceurile auto, pfaurile care repara masini pe strada,profesorii care dau ore acasa,juristii de la firme, avocati, medici etc.
intre timp au disparut si masinile inmatriculate in bulgaria….
incet incet intram in normalitate

TB 26 mai 2015 at 14:59

Corect ! Sa plateasca impozit asa cum platesc eu sau oricare om care obtine un venit salarial !

un cititor 26 mai 2015 at 15:47

Corect ! Sa plateasca impozit asa cum platesc eu sau oricare om care obtine un venit salarial !

Transportatorul 26 mai 2015 at 15:48

Mda. Ca de obicei: „Sa moara si capra vecinului!”
In loc sa ne ocupam de cei din Parlament/partide politice(vezi Sova, Vosganian, Ochi, etc.) si din institutiile statului care devalizeaza aceasta tara si din cauza carora nu ajung banii, mai bine impozitam munca la extrem si ii omoram si pe cei cativa care mai muncesc in aceasta tara.
Suntem ca pe vremea „raposatului”, „prostimea” este amagita cu ajutoare sociale, mici si bere, iar oamenii cu initiativa sunt blamati si marginalizati.
Sunt intradevar probleme in acest sector si trebuiesc luate masuri, dar cand vad comentarii „de doi lei”, imi vine greata.
Astea sunt doar „fumigene” pentru fraieri si lovituri date clasei de mijloc, cea care este in masura sa mai salveze ceva din tara aceasta.
In loc sa ne mobilizam ca sa-i oprim din furat, ne bucuram ca au gasit metode de a-i jefui si pe acestia(modul de utilizare a fondurilor publice este jaf la drumul mare, nicidecum colectare de taxe si impozite pentru bunul mers al societatii).
Dar nu-i nimic, bucurati-va!
Poate fi si acesta un motiv de bucurie, bina ca mai sunt si motive de bucurie in Romania.

yyyyyyyyyyyyyyyyyy 28 mai 2015 at 20:09

Avocatii isi jecmanesc clientii,si declara doar o frantura din suma real incasata..daca asta nu e evaziune pura..

Transportatorul 29 mai 2015 at 14:03

Asa, si???!!!
Cum doriti sa impozitam banii pe care avocatii, doctorii, etc. nu-i declara???!!!
Punand taxe mai mari celor care ii declara???!!!
Aceasta este una din cauzele de care spuneam si eu.
De vina suntem noi toti care nu solicitam documente pe banii platiti pentru orice bun sau serviciu.
Dar ca „sa facem sa fie bine”, mai bine ii „omoram” tot pe cei care lucreaza cu banii „la vedere”.
Intradevar taxele sunt mai mici pentru PFA/II si majoritatea acestora lucreaza „la vedere”, dar vazand infractorii care ne conduc ca se ruleaza ceva bani pe acte, s-au gandit sa se infrupte si ei din „cascaval”.
In loc sa fie incurajati cat mai multi oameni sa devina mici intreprinzatori, iar „spagarii” si evazionistii sa fie prinsi si taxati, noi ii terminam tot pe cei care incearca sa lucreze corect.

Comentariile sunt oprite

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...