Rămâi conectat

Ştirea zilei

Filtru pentru reducerea consumului de combustibil la autobuzele STP

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Societatea de Transport Public Alba Iulia a dezvoltat o colaborare cu ing. Corneliu Birtok-Băneasă, inventatorul unui filtru special de aer, „AIR by Corneliu” (www.corneliugroup.ro), care reduce consumul de combustibil şi măreşte puterea motorului. El este deţinătorul premiului WIPO (Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală – Geneva) „Cel mai bun inventator” acordat în cadrul Salonului Internaţional de Invenţii şi Investiţii de la Moscova, în septembrie 2010, o distincţie care se acordă o singură dată în viaţă unui inventator. De asemenea, Corneliu Birtok-Băneasă a primit pentru invenţia sa medalii de aur la cele mai prestigioase saloane de inventică din străinătate.

Iniţial, s-a început cu montarea unui singur filtru, dar după primele săptămâni rezultatele au fost atât de bune încât s-a decis extinderea experimentului la 3 autobuze: două cu motorizare MAN şi unul Renault, toate cu cutie de viteză automată.„Filtrele supraaspirante, cum sunt ele denumite de autor, au fost testate pe cele 3 autobuze pe o perioadă de 3 luni şi jumătate, atât în condiţiile temperaturilor de toamnă (15 – 21°C) cât şi în condiţii de iarnă (-15°C). Economia de combustibil constatată este semnificativă: 8 – 12 litri/100 km„, a declarat ing. Stelian Nicola, directorul general al STP Alba Iulia, foarte mulţumit de rezultatele acestui experiment.

Cele trei autobuze au parcurs fiecare în perioada de testare peste 18.000 de kilometri, economia realizată fiind de 1.500 de litri de motorină. Dacă se ţine cont că prin arderea unui litru de motorină se degajă aproximativ 270 grame de dioxid de carbon, 16 – 20 grame de hidrocarburi, pulbere sub formă de gudron şi bioxid de sulf, rezultă că oraşul Alba Iulia este mai curat cu 400 de kilograme de emisii de dioxid de carbon şi alte gaze nocive.

Prin reducerea consumului, filtrul inventat de Corneliu Birtok Băneasă ajută aşadar şi la reducerea poluării – un aspect foarte important pentru STP Alba, care a investit în ultimii ani în autobuze Euro 5, cu impact redus asupra mediului. Acesta este un alt motiv important, pe lângă cel al economiei de combustibil, pentru care STP a decis ca în acest an filtrele supraaspirante să fie implementate şi pe autobuzele cu transmisie manuală (testele actuale sunt pe autobuze cu transmisie automată) şi extinderea dotării cu asemenea filtre a autobuzelor identice cu cele pe care au fost deja testate”, a accentuat directorul Stelian Nicola. El a ţinut să sublinieze un aspect foarte important, şi anume că în cele 3 luni şi jumătate costurile achiziţionării filtrelor supraaspirante au fost deja amortizate din economiile de carburant.

La rândul său, ing. Florin Borza, responsabil cu parcul auto al STP Alba Iulia, a spus că filtrul supraaspirant s-a comportat foarte bine şi chiar şi la autobuzele prevăzute cu încălzire suplimentară, care necesită un surplus de combustibil, s-a menţinut consumul scăzut, iar filtrele nu s-au colmatat nici 50%, deşi autobuzele au parcurs aproape 20.000 de kilometri, fiecare. „Filtrele supraaspirante au fiabilitate şi eficienţă„, a declarat ing. Florin Borza.

*Puterea motorului creşte cu 8 – 9 la sută datorită filtrului supraaspirant  

Am avut plăcutul prilej să stau de vorbă cu inventatorul acestui filtru supraaspirant, inginerul Corneliu Birtok-Băneasă, un tânăr din Deva care la numai 33 de ani are deja mai multe invenţii brevetate şi 14 participări la saloane internaţionale de invenţii şi inventică. El ne-a povestit că totul a pornit de la pasiunea sa pentru maşini. Astfel, în anul 2000, a ahiziţionat un autoturism Dacia 1300, căruia i-a modificat filtrul de aer, după propriile sale schiţe. În urma mai multe teste a ajuns să inventeze filtrul supraspirant care, pe lângă calitatea de filtru de aer, măreşte viteza aerului aspirat de motor, scade rezistenţele de pe traseu şi captează aerul, fapte ce conduc la creşterea puterii motorului cu 8 – 9 la sută. Adică, în cazul unei turaţii de 2600 rotaţii pe minut cu filtru supraaspirant rezultă aceeaşi putere ca la 3000 de rotaţii cu filtru de aer clasic, realizându-se astfel o economie de combustibil care poate ajunge vara chiar până la 15 litri/100 km. „Altfel spus, nu mai trebuie apăsat atât pe pedala de acceleraţie, deci nu mai intră atâta combustibil în motor, reducându-se consumul şi, implicit, şi poluarea„, ne-a spus inventatorul.

*Motorizarea trebuie să fie în stare tehnică bună

Corneliu Birtok-Băneasă a montat în circa 10 ani de zile aproximativ 500 de filtre supraaspirante atât la autoturisme, cât şi la autoutilitare şi autobuze, primul filtru „AIR by Corneliu” fiind instalat pe un autobuz care funcţiona pe gaz petrolier lichefiat de la Tulcea. Acolo l-a întâlnit pe Stelian Nicola, la o conferinţă naţională a transportatorilor, iar în octombrie 2011 a fost invitat de Consiliul Judeţean Alba să participe la Târgul ALEA 2011, organizat împreună cu Asociaţia Locală pentru Energie Alba. Pe lângă filtrul supraaspirant, ing. Corneliu Birtok-Băneasă a inventat şi un dispozitiv dinamic de transfer al aerului pentru camioane, foarte util pe timp de vară, care este deja brevetat. În privinţa filtrului supraaspirant, documentaţia se află la OSIM, în cus de brevetare şi omologare, în opinia inventatorului filtrele vor fi produse în serie şi vor putea ajunge pe piaţă în a doua parte a anului, cu un preţ de raft pentru autoturisme de 250 – 300 de lei. Inginerul a ţinut să sublinieze că autoturismul pe care se va monta filtrul autoaspirant trebuie să aibă motorizarea în stare tehnică bună, fără injectoare decalibrate, adică să nu existe consumuri excesive de carburant din cauza unor defecţiuni, iar stilul de condus trebuie să fie unul normal, obişnuit, nu sport. Corneliu Birtok-Băneasă a precizat, totodată, că un poster cu autobuzele STP având montat filtrul supraaspirant şi rezultatele studiiilor de la Alba Iulia vor ajunge la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva, care se va desfăşura în perioada 18 – 22 aprilie a.c.

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD Un accident rutier grav a avut loc joi, în jurul orei 13.00, pe autostrada A1, la km 230, zona Veștem, pe sensul Sebeș – Valcea, cu 4 autovehicule implicate. Traficul este blocat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea