Festivalul Roman Apulum, PROGRAMUL zilei de luni: Tabere meșteșugărești, paradă și demonstrații militare, dansuri și jocuri în onoarea zeiței Flora
Luni, în cea de-a treia zi de festival, spectatorii pot asista la paradă și demonstrații militare, dansuri și jocuri în onoarea zeiței Flora, au ocazia să viziteze taberele și atelierele antice iar seara sunt invitați să urmărească jocurile de gladiatori, pe Esplanada Catedralei Romano-Catolice.
Anul Centenarului unește sub egida Festivalului Roman Apulum, un cunoscut brand al Primăriei Municipiului Alba Iulia, reenactori din țări precum Spania, Italia, Germania, Bulgaria, Ucraina și Republica Cehă. Ediția specială a festivalului din anul 2018, denumită în mod simbolic „Începuturi”, face trimiteri clare către începuturile poporului român și este axată în mod special pe perioada celor două războaie daco-romane și formarea poporului român. Peste 300 de reenactori și 13 asociații de profil se reunesc în Alba Iulia pentru a reconstitui legendarul episod militar dintre împăratul roman Traian și regele dac Decebal, conflict care a stat la baza formării provinciei Dacia și la începutul procesului de etnogeneză daco-romană.
Civilizația daco-romană este prezentată publicului larg sub mai mult forme: demonstrații militare daco-romane, ateliere interactive de profil, teatru antic, ghidaje tematice și gastronomie antică. Toate momentele sunt însoțite de explicații de specialitate și, cel mai important, puteți afla informațiile direct de la cei care pun în scenă aceste momente; caracterul internațional al festivalului contribuie și mai multe la cunoașterea civilizației romane și dacice, în sensul că puteți afla și modul în care civilizațiile amintite au fost trăite și percepute în timpurile antice pe teritoriile din Spania, Germania, Italia, Ucraina, Republica Cehă și Bulgaria.
Actualul oraș Alba Iulia se ridică peste ruinele anticului Apulum, cel mai mare oraș roman din provincia Dacia și totodată centrul politic, economic, militar și cultural al acesteia. Practic, Festivalul Roman Apulum vine în slujba patrimoniului roman existent la Alba Iulia și are scopul de a-l pune în valoare, de a reînvia istoria de acum aproximativ 1.900 de ani.
PROGRAMUL zilei de lunim 30 aprilie 2018, la Festivalul Roman Apulum:
11.00 – 17.00 Tabere și a ateliere meșteșugărești meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Signacula, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori) – Platou strada Militari
12.00 – 12.30 Paradă militară – Strada Mihai Viteazul
13.00 – 13.20 Floralia – jocuri în onoarea zeiței Flora – Espalanada Catedralei Romano-Catolice
16.30 – 17.00 Dansuri – Espalanada Catedralei Romano-Catolice
17.00 – 18.00 Demonstrații militare – Esplanada Catedralei Romano-Catolice
18.00 – 19.00 Jocuri de gladiatori – Esplanada Catedralei Romano-Catolice
Festivalul continuă și marți, 1 mai 2018, după următorul program:
11.00 – 17.00 Tabere și a ateliere meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Signacula, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori) – Platou strada Militari
12.00 – Gastronomie antică – Espalanada Porții a IV-a
17.00 – Închiderea festivalului
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]