Festivalul Internaţional de Film Etnografic Zlatna: Dublă lansare de carte – „Dacia Preistorică Ilustrată” şi „Mandale Dacice” de Mihai I. Grăjdeanu
La Festivalul Internaţional de Film Etnografic Zlatna (FIFE 2014), ediţia a II a, se vor lansa, în premieră, două cărţi: „Dacia Preistorică Ilustrată” şi „Mandale Dacice”.
Nici mandalele dar nici această enciclopedie ilustrată a României antice nu au mai fost realizate până acum. Sunt cărţi pentru copii, legende şi adevăruri povestite într-un stil uşor de înţeles prin intermediul ilustraţiilor, acestea fiind de cele mai multe ori un limbaj fără graniţe.
Două abordări curajoase ale artistului şi autorului de benzi desenate şi cărţi ilustrate pentru copii, Mihai I. Grăjdeanu. Ambele sunt la graniţa dintre adevăr şi legendă, dar acesta este şi scopul întregii abordări! Să ne ajute să descoperim adevărul prin intermediul legendei, dar nu a oricărei legende, ci a celei din ţara noastră, pe care toţi copiii ar trebui să o cunoască şi din care să-şi aleagă eroii preferaţi! De ce? Pentru că şi noi avem eroi legendari şi poate tocmai aceşti eroi i-au inspirat pe alţii care, cu ajutorul unor tehnologii avansate şi o finanţare demnă de invidiat, au reuşit să promoveze filme artistice şi de animaţie, cărţi, jocuri şi jucării, aplicaţii pentru telefoanele mobile şi calculatoare, în care imaginaţia depăşeşte adevărul istoric.
Moştenirea pe care o avem de la moşii şi strămoşii noştri este bogată şi frumoasă, dar trebuie să învăţăm să ne bucuram de ea şi nu s-o ignorăm. Cărţile, lucrările de specialitate, muzeele şi expoziţiile studiate şi vizitate de artistul Mihai I. Grăjdeanu, i-au inspirat creionul dând naştere acestor două noi titluri care fac parte din proiectul său: „Legendele Dacilor”.
*Cine este Mihai I. Grăjdeanu:
Născut în Mangalia. Din 1998 ilustrează zeci de pagini cu benzi desenate. În urma Salonului de Benzi Desenate din 2006 de la Constanţa, a început să lucreze la primul proiect de benzi desenate: „Istoria alternativă a literaturii române”, în colaborare cu scenaristul Luca Dinulescu.
A publicat „DUPĂ GRATII”, prima bandă desenată pentru deţinuţii din penitenciarele din România şi „Ciutanul” ‚ volumul I, la editura Dacica, primul roman grafic românesc despre fotbal. Tot la editura Dacica a publicat primul volum din „Legendele dacilor liberi – Piatra sacră”.
Cu ocazia anului Caragiale, în 2012, a publicat independent, prima bandă desenată adaptată după celebra piesă de teatru a marelui I.L. Caragiale „O scrisoare pierdută”. În 2013, Mihai Grăjdeanu lansează proiectul de autor „Legendele Dacilor” şi publică primul titlul din proiect „Legendele Dacilor – Personaje”, o carte cu ilustratţii si benzi desenate.
Tot în 2013 a iniţiat primul club de bandă desenată din Mangalia. În 2014, autorul continuă cu proiectul „Legednele Dacilor” şi publică „Mandale Dacice” la editura Curtea Veche şi „Dacia Preistorică Ilustrată”.
Un nou volum de benzi desenate aşteaptă lumina tiparului, continuarea trilogiei „Ciutanul”, cu volumul II.
Mihai Grăjdenul susţine copiii şi tinerii pasionaţi de benzi desenate prin organizarea atelierelor de benzi desenate, evenimente mixte în cadrul proiectului-expoziţie „Artă la pachet” şi prin publicarea ilustraţiilor si paginilor de bandă desenată în revista online „Atelier BD”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]