Rămâi conectat

Economie

Fermierii vor fi anunţaţi prin SMS sau e-mail despre efectuarea plăţilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Alba a anunţat că începând din această săptămână femierii care au în baza de date a APIA un număr de telefon mobil şi/sau e-mail vor fi anunţaţi despre momentul efectuării plăţii avansului de 42 eruo/ha pentru fermierii care au depus cereri în campania SAPS 2011 (sprijin pe unitate de suprafaţă), a anunţat Felicia Hondola, directorul APIA Alba. Prin acest serviciu, care funcţionează la nivel naţional, vor mai putea fi transmise notificări, solicitări de clarificare etc. De regulă transmiterea se realiza până acum prin intermediul serviciilor poştale sau chiar prin deplasarea la fermieri a unor funcţionari ai APIA sau ai primăriilor, implicit costuri mari. Transmiterea în format mesaj telefonic şi/sau e-mail va asigura o reducere de peste 90% a a costurilor specifice.
Tot fundamentată pe tehnologia modernă se bazează şi depunerea cererilor în format electronic folosind aplicaţia informatică IPA Online. Aceasta este o aplicaţie gratuită la dispoziţia fermierilor care depun cereri pentru accesarea plăţilor directe pe unitate de suprafaţă (SAPS) din Fondul European de Garantare pentru Agricultură (FEGA), plăţi pentru zone defavorizate, respectiv măsuri de agromediu din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), respectiv plăţilor complementare de la bugetul naţional. Această aplicaţie implică utilizarea unui computer conectat la internet, ea permiţând fermierului să îşi vizualizeze din orice locaţie parcelele din propria exploataţie, să le măsoare, să le marcheze, să introducă date cu privire la suprafeţele utilizate, blocurile fizice în care apar, precum şi culturile înfiinţate. Prin completarea electronică a cererilor se asigură reducerea problemelor de supradeclarare, poziţionarea corectă a suprafeţelor în blocurile fizice, timpi foarte reduşi pentru depunerea cererii etc.
În anul 2011, 99,7% din fermieri au depus cereri în format electronic, utilizând aplicaţia IPA Online în baza unei parole şi a unui identificator, beneficiind după caz, de sprijin total din partea funcţionarilor APIA. Se doreşte ca în viitor procesul în sine să fie on-line integral, pentru ca fermierii (care bineînţeles au mijloacele necesare), să poată derula această procedură de depunere a cererii de sprijin fără a fi nevoie să se deplaseze la centrul judeţean sau la centrele locale ale APIA.
O altă noutate este crearea pe site-ul APIA – www.apia.org.ro –  a unei ferestre de dialog, care asigură posibilitatea ca fermierii, în baza unei parole şi a unui identificator primite acasă, să poata afla stadiul în care regăseşte cererea de plată depusă pentru plăţi directe. Implică utilizarea unui computer conectat la internet. Aceasta va deveni funcţională începând cu campania SAPS 2012, după preluarea cererilor de sprijin pe unitate de suprafaţă.
Tot din campania SAPS 2012, datele din Registrul Agricol vor putea fi accesate electronic în unităţile administrativ-teritoriale care au demarat deja procesul de informatizare a acestor date. Printr-o conexiune internet securizată, APIA poate confrunta informaţiile legate de explotaţiile din baza de date proprie, cu cele din acest Registru Agricol în format electronic, eliminându-se în acest fel o serie de deplasări pe care fermierii le au pentru clarificări, implicit o serie de documente în format scris (adeverinţe, contracte) şi nu în ultimul rând o mai mare coerenţă, precizie şi trasabilitate a datelor.                                     Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Românii înregistraţi pe platformele de criptoactive sunt de două-trei ori mai mulţi decât investitorii la bursă

Unirea Ziarul

Publicat

în

Românii înregistraţi pe platformele de criptoactive sunt de două-trei ori mai mulţi decât investitorii la bursă Românii înregistraţi pe platformele de criptoactive sunt de două-trei ori mai mulţi decât cei 178.000 de investitori consemnaţi pe Bursa de Valori Bucureşti, a afirmat, miercuri, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, la cea de-a 7-a ediţie […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea