Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Femeile care practică avocatura ar putea ieşi la pensie la aceeaşi vârstă cu bărbaţii. Legea pensiilor avocaţilor, pe ordinea de zi a Senatului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Femeile din avocatură  s-ar putea pensiona la aceeaşi vârstă cu bărbaţii, adică la 65 de ani, prevede o propunere de act normativ care ar putea unifica prevederile actuale privind drepturile de pensie ale avocaţilor. Prin urmare, vârsta standard de pensionare a avocaţilor ar putea fi egalizată, în condiţiile în care în prezent bărbaţii se pensionează la 65 de ani şi femeile la 60 de ani. Proiectul a ajuns recent pe ordinea de zi a senatorilor, fiind propus pentru adoptare.

Propunerea legislativă privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor a fost înscrisă la Senat în luna aprilie. După ce a trecut pe la comisii, documentul a ajuns săptămâna aceasta pe ordinea de zi a senatorilor, cu propunere de adoptare. Senatul este prima Cameră sesizată, astfel că votul final va aparţine Camerei Deputaţilor.

Documentul unifică reglementările privind drepturile la pensie ale avocaţilor cuprinse în prezent în diferite acte normative şi introduce câteva noutăţi. Mai exact, proiectul de lege preia prevederile din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților  şi urmează să abroge Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor atunci când va intra în vigoare.

Conform dispoziţiilor incluse în act, avocaţii ar putea avea dreptul, la fel ca în prezent, la următoarele categorii de pensii:

– pensia pentru limită de vârstă;

– pensia de retragere definitivă din profesie;

– pensia anticipată (în prezent, se acordă pensie de retragere anticipată definitivă din profesie);

– pensia de invaliditate;

– pensia de urmaş.

Avocaţii asiguraţi care îndeplinesc, în mod cumulativ, la data pensionării, vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare ar putea să primească pensia pentru limită de vârstă.

Proiectul de lege ar putea modifica vârsta standard de pensionare, în sensul că aceasta va fi egală atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Concret, vârsta standard de pensionare ar putea fi de 65 de ani pentru toţi avocaţii, indiferent că sunt bărbaţi sau femei.

În prezent, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 60 de ani pentru femei. Acest lucru este prevăzut în Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor şi în OUG nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.

Cu alte cuvinte, dacă proiectul de lege va intra în vigoare, atunci femeile care practică avocatura s-ar putea pensiona la aceeaşi vârstă cu bărbaţii.

Atingerea vârstei standard de pensionare s-ar putea realiza prin creşterea treptată a vârstei de pensionare, conform eşalonării prevăzute în documentul anexat acestui articol.

În ceea ce priveşte stagiul minim de cotizare pentru femei şi bărbaţi, acesta ar putea rămâne la nivelul actual de 15 ani.

În schimb, stagiul complet de cotizare ar putea ajunge la 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, în condiţiile în care în prezent stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi de 35 de ani pentru bărbaţi.

Acelaşi document mai prevede că în sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor s-ar putea asimila stagiului de cotizare, la fel ca în prezent, şi perioadele necontributive (perioade asimilate) în care asiguratul:

– a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar juridic, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;

– a satisfăcut serviciul militar, ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.

Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ universitar urmează să beneficieze de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.

Perioadele asimilate menţionate mai sus urmează să se valorifice numai pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă, pensiei de retragere definitivă din profesie, pensiei de invaliditate şi pensiei de urmaş.

Şi femeile care au un singur copil vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare

Proiectul de lege aflat pe ordinea de zi a senatorilor ar putea extinde categoria femeilor care vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare.

Mai exact, femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au născut cel puţin un copil şi l-au crescut până la vârsta de zece ani ar putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, după cum urmează:

– cu şase luni – pentru un copil;

– cu un an – pentru doi copii;

– cu 18 luni – pentru trei copii;

– cu doi ani – pentru patru sau mai mulţi copii.

Legislaţia în vigoare stabileşte că numai femeile care au născut cel puţin trei copii şi i-au crescut până la vârsta de zece ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare – cu un an pentru trei copii şi cu doi ani pentru patru sau mai mulţi copii.

După încheierea activităţii, avocaţii vor primi pensie de retragere definitivă din profesie

Avocaţii care s-au pensionat pentru limită de vârstă pot continua exercitarea profesiei de avocat. Astfel că, după ce îşi încetează activitatea şi după ce sunt radiaţi din Tabloul avocaţilor, aceştia vor putea să solicite, la fel ca în prezent, calcularea pensiei de retragere definitivă din profesie.

Pensia de retragere definitivă din profesie nu se va putea transforma în nicio altă categorie de pensie. Mai mult decât atât, după obţinerea pensiei de retragere definitivă din profesie, beneficiarul acesteia nu va mai putea reveni în profesie.

Pe lângă pensia de retragere definitivă din profesie, avocaţii vor mai putea beneficia şi de pensie anticipată, aşa cum se întâmplă şi acum.

Potrivit proiectului de lege, pensia anticipată s-ar putea cuveni, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, asiguraţilor care au depăşit cu cel puţin cinci ani stagiul complet de cotizare realizat numai în profesia de avocat.

În ceea ce priveşte pensia de invaliditate, de aceasta ar putea beneficia avocaţii care şi-au pierdut total capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite, accidentelor de muncă sau accidentelor care nu au legătură cu munca. Aceeaşi regulă este prevazută şi în legislaţia în vigoare.

Totodată, evaluarea capacităţii de muncă pentru stabilirea gradului de invaliditate se va face de către medicul specializat în expertiză medicală a capacităţii de muncă din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice (medic expert al asigurărilor sociale de stat).

Cât priveşte pensia de urmaş, proiectul de act normativ stabileşte că aceasta le va reveni copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.

La fel ca în prezent, copiii vor avea dreptul la pensie de urmaş în următoarele condiţii:

– până la vârsta de 16 ani;

– dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acesteia, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;

– pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre cele două situaţii de la primele două puncte.

Potrivit documentului citat, soţul supravieţuitor va avea dreptul la pensie de urmaş pe tot parcursul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin zece ani şi nu dispune de altă sursă de venituri permanente sau nu are drept la pensie proprie.

În cazul în care durata căsătoriei a fost mai mică de zece ani, dar nu mai puţin de cinci ani, atunci cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se va diminua cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.

De asemenea, în acelaşi document se menţionează că avocaţii asiguraţi urmează să aibă dreptul, în afară de pensie, la următoarele prestaţii de asigurări sociale (acestea sunt valabile şi în prezent):

– indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite, accidente de muncă sau accidente în afara muncii;

– indemnizaţie de maternitate;

– ajutor pentru creşterea copilului;

– ajutor de deces.

În afară de ajutorul de deces, asiguraţii vor avea dreptul la celelalte prestaţii de asigurări sociale dacă au un stagiu de cotizare de cel puţin 12 luni anterior producerii riscului, dacă nu realizează venituri din profesie şi au achitate la zi obligaţiile de plată către fondurile sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.

Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie să fie adoptată de Parlament, promulgată prin decret prezidenţial şi publicată în Monitorul Oficial. (C.M.)

sursa:avocatnet.ro

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România

Ziarul Unirea

Publicat

în

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România Anual la data de 25 aprilie este sărbătorită Ziua Justiţiei Militare, marcând, astfel, data la care, în anul 1919, a luat fiinţă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înfiinţarea unei structuri specializate în asigurarea asistenţei juridice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea