Rămâi conectat

Sport

FC Unirea Alba Iulia interesată de Alexandru Iacob

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Mihai Dăscălescu, actualul preşedinte unirist a fost coechipier la Corvinul Hunedoara cu mijlocaşul Alexandru Iacob, jucător ce ar putea ajunge în retur sub comanda lui Gherman. Fotbalistul în vârstă de 22 ani evoluează pe posturile de mijlocaş central şi fundaş central, a crescut la echipa de lângă furnale, a fost cumpărat de Steaua Bucureşti, de unde a fost împrumutat la Gloria Buzău sau Victoria Brăneşti, în vară fiind achiziţionat gratis de Oţelul Galaţi, participanta în Champions League. „Mi-a spus că vrea să joace, să nu mai stea pe tuşă şi i-am transmis posibilităţile noastre financiare. Dacă îşi va rezolva problema actelor, îl aşteptăm”, a spus Dăscălescu. Şefii Unirii nu au bani pentru a face transferuri de rezonanţă şi în această pauză competiţională încearcă pe cât posibil să investigheze potenţialul fotbalistic al judeţului. Primele două exemple în acest sens sunt tinerii Felindean şi V. Anton (Olimpia Aiud), doriţi în „Cetate”, cluburile studiind diverse variante pentru înfăptuirea tranzacţiei.
De asemenea, antrenorul Stelian Gherman va putea testa în prima parte a pregătirilor câţiva jucători din zonă, precum localnicii Al. Câmpean (Dinamo II), Al. Man (CS Zlatna), A. Ianc (Corona Braşov), sau Pisoiu (Viitorul Sântimbru). „Noi vrem să ne aplecăm atenţia asupra fotbaliştilor din judeţ, să exploatăm talentele judeţene, iar domnul Gherman va avea ultimul cuvânt în privinţa înregimentării jucătorilor ce anunţă potenţial”, a conchis Dăscălescu.
Altfel, transferul lui Pârvulescu la Steaua l-ar putea propulsa pe Bucurică spre Gaz Metan Mediaş, o altă grupare din Liga 1 interesată de serviciile fundaşului stânga unirist în vârstă de 25 ani. Prezent din 2008 în curtea formaţiei albaiuliene, Bogdan Bucurică reprezintă la ora actuală cel mai vechi echipier al „alb-negrilor” şi actualmente se regăseşte pe lista de achiziţii a două formaţii din zonă ce evoluează pe prima scenă, FCM Tg Mureş şi Gaz Metan Mediaş.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), spre un nou titlu, la Campionatele Naționale Under 23

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), spre un nou titlu, la Campionatele Naționale Under 23 În acest weekend, la Craiova, pe Stadionul „Nicolae Mărășescu” se dispută finalele Campionatului Național de atletism Under 23, competiție la care iau startul o serie de atleți din Alba. Printre aceștia se numără și Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Antrenamente inedite în lanul cu lavandă pentru reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenamente inedite în lanul cu lavandă pentru reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia Reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia s-au pregătit într-un mod inedit pentru concursurile de anvergură care se regăsesc în calendarul competițional al acestui an. Citește și: FOTO: Sportivii de la ACS Karate […]

Citește mai mult

Sport

Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea