Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

FC Cugir – Viitorul Sântimbru 2-2 (0-0), în prologul etapei a 8-a din Liga a IV-a *I. Marcu a marcat două penalty-uri, primul contestat

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În primul meci din cadrul etapei a 8-a a Ligii a IV-a, FC Cugir – Viitorul Sântimbru 2-2 (0-0), goluri marcate de I. Marcu (71 – penalty, uşor acordat în opinia vizitatorilor, 88, tot din 11 metri), respectiv V. Rusz (68), E. Hălălae (74). Amfitrionii au avut un eliminat (Al. Sabou – 58). Combatantele venite după 4 victorii consecutive (FC Cugir), respectiv 3 succese la rând (Viitorul) au remizat sub Drăgana. FC Cugir este pe ultima treaptă a podiumului cu 14 puncte (21-11), iar Viitorul pe poziţia a 4-a, cu 13 puncte (19-17). „Arbitrii, sub oblăduirea lui Dan Lucian au terminat campionatul. Al. Sabou a fost eliminat nejustificat, iar I. Marcu a primit al 4-lea galben, culmea, înaintea jocului cu CSO Cugir. Din punctul meu de vedere, primul penalty a fost corect acordat„, a declarat Nicolae Muntean, preşedinte FC Cugir.

Programul rundei: *sâmbătă, 6 octombrie, ora 16.00: CS Ocna Mureş – Olimpia Aiud, Sportul Sebeş – Performanţa Alba Iulia, Cuprirom Abrud – CSO Cugir (derby-ul turului), Metalul Aiud – Arieşul Apuseni Baia de Arieş (duelul polului opus al ierarhiei, ultimele clasate, fără victorie); *duminică, 7 octombrie, ora 16.00: Arena Alba Iulia – Energia Săsciori, Dalia Sport Daia Română – Rapid Teiuş, Inter Ciugud stă

*Mare semn de întrebare, Pisoiu legitimat la două echipe, scandal imens!!!

Sunt curios de ce n-a jucat Pisoiu astăzi… Din câte ştiu, el este legitimat la două echipe, Viitorul Sântimbru şi Şoimii Băiţa, din judeţul Hunedoara. Ar trebui să se sesizeze AJF Alba„, a dezvăluit Lae Muntean, oficialul FC Cugir.

Cum probele de mai jos sunt elocvente, este mai mult ca sigur că jucătorul Ioan Pisoiu va fi suspendat pentru dublă legitimare, făra ca Viitorul Sântimbru să fie sancţionată, echhipa din Hunedoara activând tot în Liga a IV-a!!!! „Jucătorul poate fi legitimat pe bază de cerere şi pe baza fişei personale. Dacă vom avea o sesizare şi cineva va face o contestaţie, noi automat trebuie să verificăm la AJF Hunedoara dacă şi acolo este înregistrat. Dacă se confirmă, jucătorul va fi suspendat doi ani de zile”, a declarat Augustin Damian, vicepreşedintele AJF Alba şi preşedintele Comisiei de Competiţii.

 

Articol din Mesagerul Hunedorean (6 septembrie)

Şoimul Băiţa – Dacia Orăştie 3-1 (1-1)
Au marcat: Pisoiu (44 din penalti), Agachi (58 şi 83) / Duică (35)
Şoimul: Ciobotariu – Toader, Roman (46 Stoica), G. Popa, Marcu (46 Agachi), Ţene, Pisoiu, Lupşa, Dărăban (cpt), Bodea (68 Lukacs). Antrenor – Marius Tănase.
Dacia: Cimporescu – Pricăjan (60 Ivan), A. Pop (cpt), Oniga, Duică, Mercurean, L. Popa (65 Solomon), Măieraş, G. Blaga, Ov. Blaga, Noja.
Arbitri: Florin Anca – centru, Cosmin Danciu şi Aurelian Băleanu (toţi Deva) – asistenţi.
Observator – Grigore Macavei (Deva).

Articol din Glasul Hunedoarei (20 septembrie)

Şoimul, „zbor” lin către turul trei al Cupei

Şoimul Băiţa nu s-a întrebuinţat prea mult pentru a trece în turul următor al Fazei Judeţene a Cupei României. Băieţii lui Marius Tănase au învins cu 4-0 pe terenul Silvei Miracol Hărău după un meci fără istoric.

Oaspeţii au dominat de la primul şi până la ultimul fluier duelul de la Hărău. Nici n-avea cum să nu se întâmple acest lucru, având în vedere că gazdele nu mai aliniază aceeaşi echipă ca şi în ediţiile precedente ale Ligii a V-a.

Două într-o parte…

S-a jucat, în majoritatea timpului, într-o singură direcţie. „Şoimii” s-au instalat confortabil în jumătatea gazdelor şi n-au cedat iniţiativa decât aproape de final. Dovada stă scrisă şi pe foaia de joc la final (căci tabela lispeşte cu prisosinţă). 0-4 şi calificare mai departe în Cupă. Minutul 17. Bodea scoate cu capul în centrul careului o minge plecată din dreapta, Lukacs se „aşează” bine pe ea şi sparge gheaţa. Atacurile vizitatorilor curg la fel de des precum camioanele care duc materiale spre autostrada care „răsare” la doar câţiva metri distanţă de terenul de joc. Centrare bună de pe dreapta Sava, preluare elegantă Dărăban, în centrul careului, şut fără speranţă în colţul lung (27). 0-2 şi cei câţiva fani de pe margine se strâng în jurul micilor ce sfârâie pe grătarul din dreptul liniei de la centrul terenului.

… două într-alta

Actul secund, acelaşi scenariu, doar câteva feţe noi pe teren. Gazdele schimbă ca la hochei, dar rezultatul întârzie s-apară. Ba mai mult, tot Şoimul e aproape de gol, dar nou-intratul Pisoiu (fost fundaş la Mureşul Deva) îl ia la ţintă pe Oroian. Din fericire pentru „roşii”, Stamatin nu-l copiază şi reia, simplu, din careu, după o angajare a lui Popa pentru un scor de neprezentare (57). Tot el are şansa „dublei” dar trage-n portar la următoarea fază periculoasă. Echipaţi în tricourile englezilor de la Middlesborough, oaspeţii presează încontinuu şi Ţene ia la ţintă transversala, după un corner (72), pentru ca acelaşi Lukacs (fost junior al Mureşului) să dea proporţii scorului, după o fază creată de „Pisi” (77). Fumul grătarului domină „peisajul” ultimelor minute, „şoimii” mai trec de două ori pe lângă gol (78, 81), iar finalul de meci îi prinde pe toţi pe drumul spre vestiare. Pentru unii autocarul de deplasare, pentru alţii căminul cultural din centru.

SILVA MIRACOL HĂRĂU 0 (0)

12. Oroian (cpt.)
…………………………….
7. Munteanu
3. Drăgan
13. Barbu
2. Blaga
…………………………….
18. Demeni (16. Panţiru ’46)
10. Iancu
18. Oban
6. Hîrceagă
…………………………….
15. Sziber (11. Popa ’46)
9. Cîzu (15. Mladin ’46)

Antrenor: Carol Gal

ŞOIMUL BĂIŢA 4 (2)

1. Atanasiu
…………………………….
5. Sava
6. Sevastiţa
2. Toader (4. Ianc ’46)
7. Popa (15. Bumbaru ’75)
…………………………….
18. Stamatin
10. Ţene (14. Bocănici ’75)
9. Dărăban (cpt.)
16. Danciu
…………………………….
20. Lukacs
11. Bodea (Pisoiu ’46)

Antrenor: Marius Tănase

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni Temperaturile pentru luna mai din acest an or să fie mai ridicate decât cele specifice perioadei. Excepție făcând doar săptămâna 6 – 13 mai. Săptămâna 29 aprilie – 6 mai Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea