Rămâi conectat

Ştirea zilei

Farmacia Spitalului Judeţean Alba, singura unitate de unde bolnavii de cancer îşi pot procura tratamentul injectabil

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

La nivelul judeţului nostru există o singură unitate farmaceutică de unde bolnavii de cancer îşi pot lua tratamentul care îi ţine în viaţă. Sute de oameni din Alba, suferinzi de această boală, sunt puşi de către Ministerul Sănătăţii pe drumuri începând cu această lună. Asta după ce printr-o hotărâre de guvern s-a stabilit ca bolnavii de cancer să îşi poată procura medicamentele injectabile doar din farmaciile unităţilor sanitare şi asta pentru un mai bun control în ceea ce priveşte consumul acestora. Până pe data de 1 aprilie citostaticele puteau fi luate şi din farmaciile cu circuit deschis. Situaţia nu e tocmai roz la nivel de ţară şi asta pentru că multe din licitaţiile pentru procurarea medicamentelor în cauză nu au fost finalizate, iar stocurile fie sunt pe terminate fie nu există. Reacţiile faţă de această măsură a Ministerului Sănătăţii au apărut imediat. Astfel, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) a solicitat Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Ministerului Sănătăţii, prin intermediul unei scrisori deschise să fie luate măsuri urgente pentru a nu lăsa pacienţii cu cancer fără tratamentul vital al bolii lor. FABC a solicitat menţinerea accesului la tratamentele oncologice injectabile în farmaciile cu circuit deschis până la momentul în care toate spitalele au achiziţionat toate medicamentele necesare; informarea publică a pacienţilor privind bugetele repartizate pentru oncologie şi a disponibilităţii tuturor medicamentelor incluse în Programul Naţional de Oncologie, înainte de adoptarea unei alte măsuri de interzicere a eliberării acestora în farmaciile cu circuit deschis şi respectarea dreptului constituţional de acces la tratamente şi implicit dreptul la viaţă.
Se pare totuşi, la noi în judeţ există comunicare şi se caută soluţii în beneficiul bolnavilor. Conform informaţiilor primite de la Casa de Asigurări de Sănătate Alba, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba are pe stoc medicamente pentru oncologie în valoare totală de 279.523 lei, bugetul unităţii fiind suplimentat cu încă 100.000 de lei. În urma calculelor făcute de către CAS Alba aceşti bani vor ajunge până pe data de 30 iunie a acestui an. În ceea ce priveşte licitaţia de achiziţionare a tratamentului injectabil pentru bolnavii de cancer din judeţ, aşa cum ne-a precizat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, Nicoleta Coşarcă, aceasta va fi finalizată până pe data de 15 aprilie. „Ne vom organiza în aşa fel încât niciunul dintre bolnavi să nu sufere şi să îşi poată procura de la farmacia spitalului tratamentul necesar”, a declarat managerul spitalului judeţean. În anul 2010, în judeţul Alba un  număr de 1.063 de persoane au beneficiat de tratament pentru oncologie prin intermediul programului naţional, iar în lunilie ianuarie şi februarie 2011 un număr de 712 bolnavi. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic: Prichindeii, fascinați de căsuțele parca desprinse din povești

Ziarul Unirea

Publicat

în

Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic: Prichindeii, fascinați de căsuțele parca desprinse din povești Grădinițele din comuna Câlnic au fost dotate cu spații noi de joacă, a anunțat primarul Lucian-Tiberiu Bodea. Bucuria prichindeilor a fost pe măsură, aceștia fiind fascinați de căsuțele desprinse parcă din povești. Citește și: FOTO Loc de joacă ”ca în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea